Şeful Poliţiei Capitalei, despre polițistul care a accidentat mortal o fată pe trecerea de pietoni: Am dispus retragerea de pe funcție / Poliţiştii se află în misiune cât sunt în timpul programului - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,3575joi 20 ian 2022

Şeful Poliţiei Capitalei, despre polițistul care a accidentat mortal o fată pe trecerea de pietoni: Am dispus retragerea de pe funcție / Poliţiştii se află în misiune cât sunt în timpul programului

de V.M. Vineri, 14 ianuarie 2022, 21:29
- a A+
Imagine
Şeful Poliţiei Capitalei, Bogdan Berechet, anunţă că poliţistul implicat în accidentul în care o fetiţă a murit pe o stradă din Sectorul 1 al Capitalei a fost pus la dispoziţie, în urma deciziei procurorului de a-l plasa pe acesta sub control judiciar. El a ţinut să menţioneze că poliţiştii aflaţi în timpul programului se află în misiune, atâta vreme cât sunt între orele de serviciu, şi admite că misiunea în care se afla agentul care a provocat accidentul nu era una urgentă.
  • "Urmează să intre în vigoare o dispoziţie pe care am transmis-o deja tuturor subunităţilor ca, în momentul în care este necesară deplasarea în regim prioritar, acest fapt să fie comunicat prin staţia radio către toţi dispecerii pentru a se cunoaşte la orice moment modalitatea şi condiţiile în care se deplasează autospecialele de poliţie", adaugă el.
"Având în vedere măsura dispusă de către procurorul de caz, conform statutului poliţistului, în calitate de şef al Poliţiei Capitalei, am dispus retragerea de pe funcţie şi punerea lucrătorului la dispoziţie, a anunţat, vineri seară, șeful Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Bogdan Berechet, citat de News.ro.


Berechet a ţinut să clarifice că "poliţiştii se află în misiune atâta timp cât se află în timpul programului", el arătând că poliţistul nu se afla în misiune urgentă.

"În ceea ce priveşte informaţiile vehiculate în spaţiul public conform cărora purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei a transmis informaţii eronate cum că poliţistul era în misiune, iar procurorul care a făcut astăzi declaraţii a afirmat că poliţistul nu era în misiune, doresc să clarificăm această situaţie, respectiv faptul că poliţiştii se află în misiune atâta timp cât se află în timpul programului. Declaraţiile domnului procuror se refereau la faptul că din anchetă a reieşit că poliţistul nu era într-o misiune urgentă", a afirmat Berechet.

Bogdan Berechet a declarat că poliţistul se afla "în îndeplinirea atribuţiunilor de serviciu" şi că fusese trimis în misiune "de către şeful său nemijlocit".

El a precizat că Poliţia a anunţat, vineri după-amiază, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, care instrumentează acest caz, că poliţistul se afla în misiune "desfăşurând activităţi specifice poliţieneşti".


"Nu a existat o justificare privind urgenţa sau folosirea semnalelor luminoase"



Şeful Poliţiei Capitalei a afirmat că "nimic din ceea ce facem sau spunem nu o poate readuce la viaţă pe Raisa, însă poliţiştii vor pune la dispoziţie toate datele pentru clarificarea rapidă a situaţiei".

Acesta a menţionat că nu s-a pus problema de "muşamalizarea acestui subiect".

"Precizez faptul că nu s-a încercat nicio secundă muşamalizarea acestui eveniment. Din contră, cred că suntem primii interesaţi de soluţionarea cazului şi de dispunerea măsurilor legale. Ca şi măsură, urmează să intre în vigoare o dispoziţie pe care am transmis-o deja tuturor subunităţilor ca, în momentul în care este necesară deplasarea în regim prioritar, acest fapt să fie comunicat prin staţia radio către toţi dispecerii pentru a se cunoaşte la orice moment modalitatea şi condiţiile în care se deplasează autospecialele de poliţie", a adăugat Berechet.

În ceea ce priveşte informaţiile conform cărora poliţistul care a provocat accidentul nu ar fi încercat nicio clipă să acorde ajutor fetiţei, Berechet a susţinut că toate imaginile surprinse au fost puse la dispoziţia Parchetului, el evitând să facă alte comentarii.

"Nu a existat o justificare din partea poliţistului cu privire la urgenţa sau folosirea semnalelor luminoase", a mai afirmat şeful Poliţiei Capitalei.

Şeful Poliţiei Capitalei a clarificat şi situaţia permisului de conducere al poliţistului, după ce în spaţiul public au apărut informaţii conform cărora acesta are un permis de conducere eliberat în Marea Britanie.

"Era un permis legal. Permisul a fost obţinut în România şi l-a transformat, din ce am înţeles, poliţistul a lucrat în Anglia înainte să fie încadrat din sursă externă în cadrul Poliţiei Capitalei", a explicat şeful Poliţiei Capitalei.

Bogdan Berechet a clarificat, răspunzând unei întrebări, şi acuzaţiile conform cărora poliţistul şi-a schimbat haina, cu ajutorul colegilor sai trimişi la fata locului. Conform şefului Poliţiei Capitalei, "având în vedere temperaturile de afară s-a încercat cumva protejarea poliţistului" şi nu ascunderea identităţii acestuia de către colegii săi.




10128 de afisari



Hai ma lasi
DorinDor [utilizator], Vineri, 14 ianuarie 2022, 21:44
+54/58
Sunteti niste porci. Omorati copii cand va duceti sa va luati tarate sa va bagati sub raturile voastre de suine imputine. Mars in cocina, ratanule!
Berechet e mijlocitor
moima [utilizator], Vineri, 14 ianuarie 2022, 21:55
+51/51
si mare umanist salvator de infractori.

Cate victime are omu asta pe constiinta, cate femei rapite de la familii si fortate sa se prostitueze...

Cetateanul de rand, platitorul de taxe habar nu are in ce iad traim si ca pulitistii sunt doar niste calai.
inca 30 de comentarii comenteaza