Ciucă, după confirmarea primelor cazuri cu tulpina Omicron: Duminică, întâlnire cu responsabilii gestionării pandemiei. Voi dispune măsuri după consultarea cu specialiștii - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,3401joi 20 ian 2022

Ciucă, după confirmarea primelor cazuri cu tulpina Omicron: Duminică, întâlnire cu responsabilii gestionării pandemiei. Voi dispune măsuri după consultarea cu specialiștii

de V.M. Sâmbătă, 4 decembrie 2021, 21:49
- a A+
Imagine
Premierul Nicolae Ciucă anunță sâmbătă seară că, în urma confirmării variantei Omicron a coronavirusului în România, duminică va avea o întâlnire de lucru cu responsabilii gestionării pandemiei și, după consultarea cu specialiștii, vor fi dispuse măsuri.

  • Amintim că primele două cazuri de infectare cu varianta Omicron a SARS-CoV-2 au fost confirmate astăzi în România . Este vorba despre o femeie în vârstă de 48 de ani din județul Brașov și un bărbat în vârstă de 59 de ani din județul Vaslui, repatriați pe 30 noiembrie din Africa de Sud.
"Am aflat în această seară despre confirmarea prezenței tulpinii Omicron în România. Mâine voi avea o întâlnire cu responsabilii gestionării acestei pandemii: ministrul sănătății, șeful DSU, directorul CNSCBT. Voi dispune măsuri în urma consultării cu specialiștii din domeniul sănătății și al situațiilor de urgență. Nicio clipă nu trebuie pierdută, niciun efort irosit pentru a proteja țara noastră de o evoluție nedorită. Suntem 24 din 24 la datorie pentru România", e mesajul postat sâmbătă seară pe pagina de Facebook a Guvernului .

Potrivit programului de lucru al premierului, întâlnirea de duminică va avea loc la ora 11.00, la Palatul Victoria.

La aceasta vor participa ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, și directorul Centrului Național de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), Adriana Pistol.




4161 de afisari



speciali_stii
Nevermind [utilizator], Sâmbătă, 4 decembrie 2021, 23:07
+8/12
gheorgita, iecspertul de la cluuuj si nou promovatul dooctor marinescu, ala de sustine ca anticorpii naturali sunt prosti si numai aia de la vaccin sunt buni
Ne asteptam la o emanație!
JohnDoe666 [utilizator], Sâmbătă, 4 decembrie 2021, 22:28
+7/11
O emanație dincolo de limitele logicii, cum ne-au obișnuit domnii pánă acum! Ceva care nu va avea legătură cu sănătatea, ci cu banii!
inca 7 comentarii comenteaza