Florin Cîţu: Poate viteza cu care am vrut eu să fac reformă a fost mult prea mare pentru cei din jurul meu - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,3767sâmbătă 04 dec 2021

Florin Cîţu: Poate viteza cu care am vrut eu să fac reformă a fost mult prea mare pentru cei din jurul meu

de V.M. Joi, 25 noiembrie 2021, 22:51
- a A+
Imagine
Fostul premier Florin Cîţu este de părere că viteza cu care a dorit să facă reformă depăşeşte aşteptările societăţii şi ale economiei româneşti, scrie News.ro. "Trebuie să recunosc că poate viteza cu care am vrut eu să fac reformă a fost mult prea mare pentru cei din jurul meu", a afirmat el.


Întrebat ce învăţăminte trage din anul care se încheie, liderul PNL a vorbit despre viteza cu care a încercat să facă reformă, despre care consideră că este prea mare pentru societate şi economie în România.

"Eu chiar cred că se poate face reformă în România. Dar în acelaşi timp trebuie să recunosc că poate viteza cu care am vrut eu să fac reformă a fost mult prea mare pentru cei din jurul meu, şi atunci aici trebuie ajutate lucrurile. Trebuie văzut cum facem această reformă, pentru că ea trebuie făcută... şi aici este clar că sistemul economic şi sistemul social din România doreşte reformă, doar că viteza cu care facem reforma asta este diferită, ce vrem noi faţă de sistem", a declarat Florin Cîţu, joi seară, la TVR.

În ceea ce priveşte durata mandatului său în fruntea Guvernului, Cîţu a arătat că: "Este media ultimilor şapte ani mandatul de prim-ministru, ceea ce poate trebuie să spună ceva despre politica din România".


17432 de afisari



LOOOOOL
Soarele [utilizator], Joi, 25 noiembrie 2021, 22:57
+40/44
"Poate viteza cu care am vrut eu să fac reformă a fost mult prea mare pentru cei din jurul meu"

Serios? Poate mai bine te apuci de stand-up comedy, că material văd că eși capabil să produci!
Guvernul PNL a facut ZERO reforme si a blocat USR
Kivek [utilizator], Joi, 25 noiembrie 2021, 22:58
+37/45
singurul lucru pe care PNL l-a facut e sa blocheze toate reformele propuse de USR cu viteza maxima
inca 31 de comentarii comenteaza