Dan Barna: Liberalismului i s-a pus cruce de către echipa câştigătoare - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,3869sâmbătă 27 nov 2021

Dan Barna: Liberalismului i s-a pus cruce de către echipa câştigătoare

de I.B. Marţi, 23 noiembrie 2021, 1:19
- a A+
Imagine
Vicepreşedintele USR Dan Barna este de părere că "liberalismul, atât cât mai era în Partidul Naţional Liberal, tocmai a sucombat în acest moment, tocmai i s-a pus cruce de către echipa câştigătoare", el arătând că USR, un partid "liberal modernizator", va fi cel care va promova valorile liberale, potrivit News.


"Preşedintele Iohannis a decis să readucă PSD la guvernare, înşelând aşteptările şi promisiunile făcute românilor. (...) Vedem o guvernare care nu va mai fi în niciun fel pentru România, adică vorbim despre o guvernare de împărţit oportunităţi, de jumulit banul public. Liberalismul, atât cât mai era în Partidul Naţional Liberal, tocmai a sucombat în acest moment, tocmai i s-a pus cruce de către echipa câştigătoare. Vedem un nou FSN, vedem o imagine pe care românii care au ieşit la Ordonanţa 13 şi cei care au ieşit la vot nu şi le-a imaginat nimeni. Pot să spun că dacă PNŢCD-ul a fost lapidat foarte scurt după alegeri, cu această coaliţie se termină şi povestea PNL-ului istoric, cât mai era el. Practic, din acest moment, istoria partidelor, să zicem democratice, dinainte de război merge la cimitir. Este nevoie de un nou suflu în politică, de aceea USR va fi în opoziţie şi va fi alternativa aceea liberală, singura alternativă liberală democratică care mai există în momentul de faţă în România. (...) În acest moment, întrucât spectrul liberal este complet liber, USR este partidul care îşi însuşeşte în continuare aceste valori despre care vorbim încă din momentul înfiinţării", a afirmat Dan Barna, luni seară, la Digi 24.

El a menţionat că dintotdeauna USR a fost "un partid liberal modernizator" şi un partid modern de centru-dreapta.

Dan Barna a făcut comparaţia cu Liviu Dragnea, despre care a spus că în perioada 2017-2018 "părea stăpânul universului", arătând că "echipa Klaus Iohannis-Marcel Ciolacu pare astăzi stăpâna universului" şi spunând, în acest context, că speră ca ceea ce se întâmplă acum să fie "o sincopă de guvernare" care să fie "de cât mai scurtă durată".

El a vorbit despre un "sentiment de revoltă, de lehamite şi de furie faţă de ceea ce preşedintele Iohannis a decis să le facă românilor".



930 de afisari



De acord.
Ritzi Pitzi [utilizator], Marţi, 23 noiembrie 2021, 8:32
+7/7
Nu prea sunt adeptul teoriilor lui Barna, dar de data asta are dreptate.

PNL a virat definitiv spre "ciolan cu orice pret", chiar si cu pretul platit de mine in zeci de seri in care, in drumul spre casa, faceam o halta in Piata Victoriei, strigand: "Jos Tariceanu, Dragnea si Grindeanu !"

PNL vrea la ciolan si s-a ales cu un Ciolac. Si cu Grindeanu.

Trist...
Daca vrem mai bine trebuie sa mergem la vot!
UnOarecare [utilizator], Marţi, 23 noiembrie 2021, 7:06
+6/6
Si sa votam altceva decat pe cei care distrug Romania de 31 de ani!
inca 9 comentarii comenteaza