Benone Sinulescu. Click bait-ul și des-creierații. Mortul nu e mort destul dacă nu-l ucid românii cum numai ei știu - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,3869sâmbătă 27 nov 2021
PERSPEKTIVA macabră​

Benone Sinulescu. Click bait-ul și des-creierații. Mortul nu e mort destul dacă nu-l ucid românii cum numai ei știu

de Eugen Istodor Sâmbătă, 20 noiembrie 2021, 8:49
- a A+
Imagine
Benone Sinulescu a murit. Nu e sigur să știți. Până nu se fac mii de vizualizări pe Google nu moare nimeni. Românii trebuie să-i mai dea niște senzațional peste ochi, niște bârfe în stomac. Cică a ucis, cică a furat, cică a belit, cică are intestinele nuștiu cum, cică, cică... Aici nu-i vorba doar de cinismul maeștrilor click-bait-ului, ci este vorba de des-creierarea noastră a tuturor. Omorul mediatic al lui Benny Sinulescu - nebun, smintit, ţicnit; dezmăţat, destrăbălat, deşănţat, aiurea, aiurit, bezmetic, corupt, decăzut, depravat, desfrânat, imoral, impudic, indecent, necuviincios, neruşinat, obscen, pervertit, pornografic, scabros, scârbos, stricat, trivial, vicios, vulgar, zănatic, zăpăcit, zurliu, alienat, dement, descreierat, înnebunit. Benone Sinulescu a murit?


Benone Sinulescu este cazul și necazul felului în care comemorăm viața și moartea unui om.

Unui om cunoscut. De tot mai puțin dintre noi. Benone Sinulescu a murit. Mulți habar n-au cine a fost Benny. Eh, memoria lui însă a fost ucisă tenace și harnic de noi toți cioclii. Postaci și public. De noi toți. Cunoscători sau străini. Tineri și bătrâni.

Și atenție, Benny abia mâine va fi îngropat. Deci, urmează ce-i mai urât, mai scârbos. Flegmele și dejecțiile denigratorilor continuă. Se cotrobăie prin casa omului, se răcăie în necazul celor rămași în viață.

Ce se întâmplă la fiecare dispariție a unui personaj cât de cât cunoscut? Luăm mortul și-l facem să joace după capriciile noastre. Mortul devine obiectul plăcerilor noastre.


Uite aici, să contabilizăm 3 etape ale lipsei de creier.

În primul rând, avem cerere și ofertă, nu? Moartea e moarte? Nu are ceva senzațional. Și eu mor, și tu mori. Și o șopârlă moare. Banal.

Reacția postacilor, făcătorilor de texte online, este simplă: mamă, ce-o să scriu despre. Și ei își țin promisiunea. Drumul aici este fără întoarcere. Orice intervenție decentă devine noroi. De exemplu, un doctor judecă diagnosticul și explică inocent ce s-a-ntâmplat. Titlul postacului mută accentul de pe moarte pe organele mortului. Mortul - personalitate VIP, devine obiectul vivisecțiilor postacilor și publicului. Specialistul e aruncat la coș. Mortul e deja dat dracului. E obiectul plăcerilor.

Ce găsește publicul? Păi, mii de miresme. Animalizarea este gata. Vin șacalii. Publicul este pus direct în fund, în postura de spectator. I se dă una peste gură, postacii intră ca mascații în casa lor, în creierul lor. Ori arestez, ori omor. Publicul devenit infractor, se apară cum poate, are o reacție instinctuală: uite săracul de mine ce pățesc, uite, în ce hal a murit vedeta, să vezi ce-o să pățesc și eu. Și chiar dacă va căuta informație mai decentă pe internet sau pe tv-uri nu va găsi. Fiecare postac e obligat deontologic să apese pe accelerație, să facă o tumbă. Deontologia!

Referirea la organele mortului și savurarea acestei situații - prima etapă a unui drum fără întoarcere la decență, morală. Cum să te mai întorci la povești despre viața omului, cum să-i mai asculți cântecele, când tu ai deja vedere directă spre intestinele mortului?

A doua etapă fără creier.

Postacii online-ului n-au inimă? N-au minte? Habar n-am. Ei habar nu au despre ce, cine scriu. Este a doua formă de joc publicistic fără creier, fără minime informații despre cine-ce scrii. Având pur și simplu altă cultură nu știu cine e Benny, sau Mâțu Stoian, sau Ion Caramitru, sau Ivan Patzachin. Aha, deci mintea le e la alte prostii. Ei n-au cum să scrie despre un ăsta, cum îl cheamă?

Creierul le e comutat către tag, nu către om, care nu le spune nimic. Tag-ul "mort" e musai să-l promoveze. Și dacă mai e și un mort bătrân... Deci, mortul ăla e mort pentru ei decât s-au angajat ca postaci, decând s-au născut.

Deci, zic postacii: pot să fac ce vreau eu din el. Eu n-am răbdare să-l cercetez, publicul n-are chef de prea mult, google mă indexează, îmi fac treaba, îmi iau banul. Postacul trădează forma cea mai adâncă de inocență. El trăiește ca un mort-viu prin intermediul aparatelor. Aparatele lui care-l țin în viață sunt: tag-ul, senzaționalul, google indexare, plata card. Ce conștiință? Nici cât șnițelul cu varză pe care-l hăpăie la pauza de prânz.

Publicul? Păi, este pradă tehnologiei . Se plânge lumea de cipare, eh, lumea asta spectacol e cipată demult, lovită de breaking news-uri, cum spuneam precum lovesc mascații-n ușa infractorilor. Publicul este deformat. Dezinformat. Nu știe-nu vrea să iasă din cercul lui vicios. Din viața sa dulce și depresivă. Publicul este turtit, amețit, lovit. În fiecare moment și-o ia. N-are discernământ. Normal. De ce ar avea? Publicul face bani, n-are timp de discernământ. Ce cuvânt e ăsta? Mă scoate din sărite.


Ar mai fi multe de spus. Dar hai să-nchidem capacul sicriului aici. Mortul de la groapă nu se-ntoarce. Dar nici noi din Infern. Cum spun specialiștii și netul... ce este imprimat o dată pe creier cu greu se mai șterge. În timpul vieții mele de confort de ce să fac ceva deosebit?

Avem cerere-ofertă, tika-taka, tik-tok, analfabetism funcțional, indexare, bani. Bani. Avem, bă! Avem creierii bușiți. Și cine să vadă asta? Toți avem creierii bușiți. Unul n-a rămas întreg.

Ce ne mai trebuie? Mamăăăăă! emoții.
Tone de emoții, găleți, polonice. Suntem în 2021, nu? Emoțiile ar trebui să dea culoare, un pic de obraz, de morală. Or, suntem sub dictatura altui șablon al clasei de astăzi tare muncitoare:
Slogan furat din economia globală a lui pește prăjit: "Totul e negociabil"! Emoțiile și modele fac tacâmul complet. Dacă Becali îl dă pe Edi afară de la Steaua, dacă Dragnea, Iohannis și Câțu pot face ce vor ei în țara asta, eu-tu-noi de ce nu putem? Avem exemple în jur duium.


Suntem descreierați cu toții. Nu ne mai ajunge adevărul nostru, casa noastră, bula noastră. Nu. Vrem și-o ciosvârtă de mort. Hop, vrem moaște. Bârfim, spuzim, denigrăm, belim, omorâm, intrăm cu bocancii în necazul familiei, speculăm durerea, cuvintele, lumânarea, deștul mortului. Și tot nu mai e destul. La capătul mortului, la groapă, scuipăm pe lumânarea mortului ca să ne iasă poza mai dramatică pentru proști ca și noi.

Ce festin! Apoi, plictisiți, ne bucurăm:
În 2-3 clipe vine altă bunăciune. O aduce imprevizibilul COVID, dacă moartea naturală a devenit o potaie leneșă.

Băi, postaci sau public n-o mai vindeți pe aia cu e de vină rețelele de socializare. De vină suntem toți. Noi suntem Madam Bovary, pardon Facebook.

P.S.: L-am cunoscut pe Benny Sinulescu în câteva rânduri. Îi datorez cunoștiința lui ITMorar. Mi s-a părut, dintre vedetele de muzică, un om cu capul pe umeri. Uite de ce... vă dau și eu senzații. Oare cineva s-a întrebat de ce Benny este chel? Este, da, cam după Revoluție. Or, da ăsta e un look deliberat. Și dacă vorbim de acest look, da înseamnă că omul nu doar cânta "Moara vieții", ci își înțelegea destinul. Da, e un detaliu f tare, nu? Nu repeta niște cuvinte dintr-un cântec.


Dar e plicticos sensul ăsta serios al discuției despre Benny. Despre chelie am stat de vorbă cu Benny ore și am ajuns departe în viețile noastre. Dialogul nostru a descins în mintea unui om cu capul pe umeri. Despre asta trebuie vorbit la Benny. Cum a ajuns un om cu faima lui să-și înțeleagă tinerețea, comunismul, maturitatea, tranziția și bătrânețea, cum și-a asumat slăbiciunile, cum a privit cu adevărat spre aceea cutremurătoare Moară a vieții.

Benny era chiar MARE. Popular cât 25 de mii de județe. Benny, mulțumesc pentru întrevederea noastră.


7797 de afisari



O analiză justă!
cumgranosalis [anonim], Sâmbătă, 20 noiembrie 2021, 12:14
+10/10
Eugen-frate, îți multumesc (ca parte minusculă din public) pentru perechea de palme pe care mi-ai administrat-o critic, just, cu folos, ca să mă vindec de unele manifestări ale lipsei de creier!

La Benny am admirat și vocea, și energia pozitivă, dar și o formă de smerenie mai rar întâlnită la artiștii-vedete: auto-ironia, ne-urcarea pe piedestal, firescul comportării, naturalețea.
Bun, domnule Istodor !
Valtran [utilizator], Sâmbătă, 20 noiembrie 2021, 10:04
+6/6
.
inca 5 comentarii comenteaza