Când va avea loc meciul Simonei Halep cu Veronika Kudermetova din optimile WTA Kremlin Cup - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,3869luni 29 nov 2021

Când va avea loc meciul Simonei Halep cu Veronika Kudermetova din optimile WTA Kremlin Cup

de A.I. Miercuri, 20 octombrie 2021, 18:34
- a A+
Imagine
Organizatorii turneului WTA Kremlin Cup au anunțat programul zilei de 21 octombrie. Meciul Simonei Halep cu Veronika Kudermetova, din optimile competiției, va avea loc în cursul zilei de joi, conform programului oficial.


Disputa dintre Halep și Kudermetova nu va începe mai devreme de ora 18:30 (ora României), partida urmând să fie LiveText pe HotNews.ro și în direct pe Digisport 2.

Simona vs Veronika va fi al treilea meci de simplu feminin de pe arena centrală.

Cine este Veronika Kudermetova

Veronika Kudermetova (Rusia) - 24 de ani, locul 32 WTA, 1,75 metri. A câștigat din tenis $2.833.406, iar cel mai bun loc ocupat a fost 28 (pe 26 aprilie 2021).

Are în palmares un titlu WTA: Charleston (2021). Veronika a mai jucat o finală în acest an, la Abu Dhabi , dar a fost învinsă de Aryna Sabalenka.

Citește și: Ce a răspuns Simona Halep atunci când a fost întrebată dacă poate câștiga turneul WTA de la Moscova

De știut:
  • Halep și Kudermetova s-au mai întâlnit o singură dată în circuitul WTA: anul acesta, la Australian Open , atunci când jucătoarea noastră s-a impus fără probleme, scor 6-1, 6-3.
  • Pentru calificarea în optimi, Halep va primi 8.200 de dolari şi 55 de puncte WTA.
  • Simona a câștigat competiția de la Moscova la ediția din 2013.

Cum arată traseul virtual al Simonei Halep la WTA Kremlin Cup:


Turul I: 6-1, 6-4 vs Anastasia Potapova
Optimi: Veronika Kudermetova
Sferturi: Maria Sakkari
Semifinale: Aryna Sabalenka
Finală: Garbine Muguruza.

VTB Kremlin Cup se dispută în perioada 18-24 octombrie la Moscova, pe hard indoor, face parte din categoria WTA 500 și are premii totale în valoare de $565.530. Simona Halep a câștigat turneul în 2013, iar ultima ediție i-a revenit elvețiencei Belinda Bencic (în 2019).


5036 de afisari



Niciun comentariu
comenteaza