Fragment din volumul 'Impudoare. Despre "eu va fi vorba de Gabriel Liiceanu, cartea anului 2021 la Humanitas - Hotnews Mobile
1 € 1 USD duminică 05 dec 2021

Fragment din volumul 'Impudoare. Despre "eu va fi vorba de Gabriel Liiceanu, cartea anului 2021 la Humanitas

Miercuri, 20 octombrie 2021, 17:59
- a A+
Imagine
Vieţile noastre, în singurătatea lor, pot fi asemănate, pentru a folosi o vorbă a lui Platon, cu o "panglică de măsurat fără semne pe ea“. Am o viaţă. Iată, iau părţi din ea şi, povestindu‑le, le pun în vitrină. Scoţându‑le în lume, pun semne pe panglica vieţii mele. O fac cu gândul că, astfel "însemnată“, viața mea ar putea fi folosită ca unitate de măsură. Veţi afla, astfel, doamnelor şi domnilor, dacă viaţa voastră e mai frumoasă sau mai urâtă decât a mea. Dacă are mai multe suișuri și coborâșuri în ea. Dacă avem mai multe lucruri care ne leagă sau o grămadă care ne despart. Dacă iubim, urâm, ne indignăm, suferim, ne ascundem sau ne dăm pe față, mai degrabă la fel sau neasemănător. - Gabriel Liiceanu


***

Ce‑ar fi să ne imaginăm o clipă că există o dezbrăcare și o impudoare mai profunde decât dezgolirea unui trup? Oricât de lentă, dezbrăcarea unui trup ajunge de îndată la limită, şi limita e trupul gol însuşi. Dar dezbrăcarea unui suflet? Unde e limita lui? Doar punându‑ne întrebarea asta s‑ar putea să ne dăm seama cât de "îmbrăcaţi“ suntem şi cum nici o viaţă, oricât de lungă, nu ne‑ar fi de ajuns pentru a ne dezbrăca, până la capăt, sufletul. Nimeni nu şi‑a văzut vreodată "sufletul gol“ și nimeni nu a ajuns să‑i contemple cuiva sufletul în toată goliciunea lui. Proza scrutativă a lumii, care se încăpățânează să privească în nevăzut, în lăuntrul și în cel mai adâncul nostru, pornește de la eu ca nucleu al conștiinței și al conștiinței de sine și ajunge dincolo de el, la sine, la Dumnezeul din noi, la inconștient și la necunoscutul din noi.

***

E o carte nouă, construită cu pietre scoase din clădirile vechi. Gândul acestui mod de "a construi“ mi‑a venit în minte atunci când, căzând în mai multe rânduri peste fragmente disparate descoperite în cărțile scrise de‑a lungul a cinci decenii, am constatat că aceleași idei reveneau obsesiv, în forme diferite, de la o carte la alta. Constantă era recurența obsesiilor, dar punerea lor în pagină varia mereu. Există aici și fragmente inedite, nu puține, scrise pe măsură ce vechile notații, odată selectate, se cereau întregite sau mă provocau într‑o nouă direcție. Dar chiar și construită cu "pietre scoase din clădirile vechi“, cred că această carte este, cum spuneam, una nouă, căci întregul ei n‑a existat niciodată, așa cum într‑un joc de puzzle piesele separate preexistă imaginii finale, dar ele nu‑și capătă sensul decât odată ce întregul este realizat. În risipirea lor, vechile fragmente nu făceau masă critică și, astfel, ratau întâlnirea cu cititorul. Erau firimituri care, intrând în lume, își ascundeau potențialul expresiv pe care l‑ar fi căpătat poate dacă n‑ar fi fost stinghere. Când le‑am scos din zăcământul cărților mele și le‑am adăugat altele noi, am văzut că întregul se așază de la sine sub opt teme mari – actualele capitole ale acestei cărți. Atunci am hotărât să le public.


1872 de afisari



Niciun comentariu
comenteaza