Cristian Ghinea: Voi participa la întâlnirea cu șefa CE, la invitația premierului, pentru că PNRR este al României - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,2693miercuri 27 oct 2021

Cristian Ghinea: Voi participa la întâlnirea cu șefa CE, la invitația premierului, pentru că PNRR este al României

de Redactia Sâmbătă, 25 septembrie 2021, 17:27
- a A+
Imagine
Fostul ministru USR-PLUS Cristian Ghinea spune că va participa luni la întâlnirea cu șefa Comisiei Europene, la invitația premierului Florin Cîțu, și dupa consultări cu cei doi copreședinți ai USR-PLUS, "pentru că PNRR este al României". "Zvonurile legate de presupuse negocieri sau posibilitatea de a reveni în guvern fără o refacere a coaliției din care să facă parte USR PLUS sunt fake news", susține Ghinea.
  • "Premierul Cîțu mi-a propus să rămân ministru și am refuzat, ceea ce confirmă și el.
  • Toate zvonurile legate de presupuse negocieri sau posibilitatea de a reveni în guvern fără o refacere a coaliției din care să facă parte USR PLUS sunt fake news.
  • Am lucrat bine cu premierul și cu toți miniștrii din Guvern, nu e nici un secret. Obiectivul urmărit cu îndârjire a fost să avem un PNRR viabil, susținut de toată Coaliția. Am realizat acest obiectiv.
  • Nu este un secret, am mai spus-o: am lucrat efectiv la PNRR și am reușit să îl agreez cu Comisia Europeană chiar până în ultima clipă. Mai exact, până cu câteva ore înainte ca demisiile noastre, ale miniștrilor USR PLUS, să ajungă în Monitorul Oficial.
  • Pentru că PNRR este un plan de țară care va schimba România pentru generații. După ce vom fi construit autostrăzi și vom fi reîmpădurit România, vom putea spune că am fost acolo. Și USR PLUS a fost acolo.
  • Voi participa luni la întâlnirea cu președinta Comisiei Europene, la invitația premierului și dupa consultări cu cei doi copreședinți ai USR PLUS. Pentru că PNRR este al României", a scris Cristian Ghinea pe Facebook.


"Cele mai mari şanse le are coaliţia de guvernare", a spus Cîţu, întrebat ce are mai mari şanse> un guvern PNL-UDMR sau un guvern PNL – USR PLUS – UDMR.

Întrebat dacă a discutat cu USR-PLUS, premierul a răspuns: "Am avut discuţii. (...) Foarte bine atunci că neagă. Eu am avut discuţii cu domnul Ghinea. Domnul Ghinea vine luni la semnarea PNRR. Domnului Ghinea i s-a făcut propunerea să rămână în Guvern. A ales să plece".

Chestionat, de asemenea, dacă sunt mai mari şansele refacerii coaliţiei cu Dacian Cioloş în funcţia de preşedinte al USR-PLUS, Cîţu a răspuns "Spre deosebire de partenerii noştri de coaliţie, noi nu spunem cine o să fie preşedintele USR PLUS. Îşi aleg singuri preşedintele şi vom vedea ce se va întâmpla după. Premierul României este cel al PNL".

Întrebat dacă i s-a părut o schimbare de atitudine în ultima perioadă privind acceptarea sa de către USR PLUS în funcţia de premier, Florin Cîţu a răspuns: "Eu vă spun că voi face tot ce este posibil să menţinem această coaliţie mai departe şi vă spun că are cele mai mari şanse să avem în viitor coaliţia de guvernare PNL – USR PLUS – UDMR şi, bineînţeles, voturile minorităţilor în Parlamentul României. Bineînţeles (cu Florin Cîţu premier – n.r.)".



2541 de afisari



Bravo!
anion [utilizator], Sâmbătă, 25 septembrie 2021, 18:36
+3/5
PSD sa ia aminte. A venit Primul Ministru al Japoniei si betivul de Tudose dat jos de PSD Dragnea l-a facut sa plece din Palatul Victoria fara sa-l intalneasca. Rusine mai mare ca aceasta diplomatia noastra nu a avut. Acum Ghinea participa la intalnire chiar daca nu mai este pe functie.
desigur, desigur
revo [utilizator], Sâmbătă, 25 septembrie 2021, 21:12
0/0
si pe urma, cand te-o mitui CaCatu cu un post in guvern, te si sacrifici, ca daca patrrria o cere...
inca 1 comentariu comenteaza