Handbal feminin: Bent Dahl, noul antrenor al echipei SCM Râmnicu Vâlcea - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,2693miercuri 27 oct 2021

Handbal feminin: Bent Dahl, noul antrenor al echipei SCM Râmnicu Vâlcea

de Silviu Dumitru Luni, 20 septembrie 2021, 23:14
- a A+
Imagine
Norvegianul Bent Dahl, care se află și în staful naționalei României, a fost numit în funcţia de antrenor al echipei de handbal feminin SCM Râmnicu Vâlcea, a anunţat, luni, clubul de pe malul Oltului.


"Am ales Vâlcea, pentru ca este o şansă unica, Vâlcea fiind un club de top, cu performanţe istorice. Din această privinţă, mi-a fost foarte uşor să accept când SCM Râmnicu Vâlcea a venit cu această propunere. De asemenea, echipa joacă un handbal bun, practică un stil modern, dar îmi doresc foarte mult să-mi imprim propria filosofie în jocul echipei. Sper ca, împreună, să revenim la cerinţele aşteptate de toată lumea şi pe termen lung îmi doresc să fim în topul competiţiei interne", a fost prima declaraţie a noului antrenor.

Bent Dahl are 50 de ani şi şi-a început cariera în handbal ca analist al naţionalei feminine a Norvegiei, în 1999, multiplă campioană europeană. Dahl a condus şi loturile naţionale de juniori a Norvegiei, între 1999 şi 2008, iar la nivel de club pe Oppsal, Kongsberg şi Siofok.

Are licenţa master coach şi este absolvent al unui master pe linie academică al EHF, în 2018. Totodată, este lector al forului european de profil şi membru al Convenţiei RINCK a EHF.

SCM Râmnicu Vâlcea a fost condusă în acest început de sezon de sârbul Goran Kurtes. În sezonul anterior, formaţia vâlceană a încheiat pe locul 3 în Liga Naţională, informează News.ro.


1010 afisari



Niciun comentariu
comenteaza