Dieselul își continuă declinul - A avut doar 20% din piața mașinilor noi în UE trimestrul trecut - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,2171miercuri 22 sep 2021

Dieselul își continuă declinul - A avut doar 20% din piața mașinilor noi în UE trimestrul trecut

de Vlad Barza Vineri, 23 iulie 2021, 11:37
- a A+
Imagine
Cota mașinilor diesel pe piața mașinilor noi din UE a continuat căderea rapidă, ajungând la 20%, cu 10 puncte procentuale mai puțin decât situația de acum un an, arată datele ACEA. Tot așa de mult a scăzut și cota mașinilor pe benzină, de la 52% din piață, la 42%. În acest context, hibridele au aproape 27% din piață, iar mașinile pur-electrice au 7,5%.


Mașinile diesel

Cota lor de piață a ajuns în Q2 de numai 20,4%, față de 29,4% acum un an. Concret s-au vândut în Uniune 1,16 milioane de mașini pe motorină în șase luni, cu 100.000 mai puțin decât anul trecut. În România s-au înmatriculat 9.000, scădere de 37% față de prima parte din 2020.

Germania este cea mai mare piață pentru mașini diesel: 314.000 unități, în timp ce Franța și Italia au depășit fiecare 210.000. Cea mai mare scădere procentuală a fost în Olanda, 43%, iar în câteva țări înmatriculările au crescut, două fiind statele unde avansul a fost mai mare de 30%: Bulgaria și Estonia (piețe mici ca volum).

În UE, 53% dintre mașinile noi vândute în 2014 au fost diesel, iar în 2020 ponderea dieselul-ui era de 28% pe tot anul și de 25,4% în ultimul trimestru. În 2016 dieselul avea 49%, un an mai târziu scădea la 44% și în 2018 ajungea la 39%, pentru ca un an mai târziu să scadă cu alte 9 puncte procentuale.

În UE s-au vândut anul trecut cu 32% mai puține mașini diesel decât în 2019, ceea ce înseamnă 2,77 milioane, față de 4,1 milioane.

Mașinile pe benzină

Ponderea lor a ajuns la 41,8% din mașinile noi vândute între aprilie și iunie, față de o cotă de 51,9% în perioada similară din 2020.

Concret s-au vândut în UE 2,24 milioane de mașini pe benzină în primele șase luni, iar cele mai mari piețe sunt Germania (536.000), Franța (390.000), Italia (285.000). În România s-au înmatriculat aproape 19.000 de mașini, în scădere cu 34%. Două piețe au avut creșteri de peste 40%: Croația și Grecia, iar cel mai mare declin a fost în Lituania (37%).

A doua piață europeană pentru mașini pe benzină este Marea Britanie, cu 442.000 unități, avans de 13%.

Mașinile 100% electrice

Au atins o cotă record de 7,5% din piață trimestrul trecut, iar la șase luni totalul în UE a fost de 356.000 unități, ceea ce înseamnă mai mult decât dublu față de primul semestru din 2020. Germania a afișat cifre uriașe (148.000), iar în Franța au fost 72.000. Trebuie spus că Germania, cu un al doilea trimestru în care totalul a fost de 84.000 a stabilit un record de înmatriculări de mașini electrice într-o țară UE.

În primele șase luni alte câteva țări au afișat cifre foarte bune: Italia (30.000), Suedia (22.000), Olanda (16.000), Austria (15.000). În România datele oficiale arată 874 de mașini, creștere de 46%. Datorită programului Rabla Plus cifrele din partea a doua a anului ar trebui să fie net mai mari.

Două țări non-UE afișează cifre mari la acest capitol: Marea Britanie (73.000) și Norvegia (48.000).

Hibride plug-in

Totalul a fost de 445.000 de unități, de peste trei ori mai multe decât în 2020.

Mașini hibride

Totalul a stabilit un nou record: peste un milion de unități în prima parte a lui 2021 și Italia a fost cea mai mare piață, cu 242.000 de mașini.


1686 de afisari



nu se mai vinde in Vest
Coresponedntu [utilizator], Sâmbătă, 24 iulie 2021, 8:38
0/0
unde lumea trece pe electric. Parcul auto din Romania insa se doteaza cu Diesel second hand datorita faptului ca guvernantii, in nepriceperea lor de a gestiona criza , au transformat tara in REMAT ul UE si depozitul de cazane.
Adevarul este ca orasele Romaniei , mai aresti Bukresht (limba turca) , aveau cel mai curat aer din Europa si trebuia imbunatatit.
Ursii sunt de vina !
În 2020
Tescovin [utilizator], Vineri, 23 iulie 2021, 12:48
-2/6
...Dieselul a avut 100% cotă de piață la transportul naval, tot 100% în transportul rutier de mărfuri și tot 100% în agricultură. Prevăd că va menține aceleași cote și în 2021, ba chiar și în 2022, mă hazardez să spun 2023 și mă risc la 2024, posibil chiar 2025-2030, colț cu 40.
Declinul Dieselului pe piața autoturismelor nu e decât renunțarea la o struțo-cămilă care n-avea oricum ce căuta în domeniu, motoarele Diesel nu au fost concepute pentru așa ceva.
comenteaza