Primarul din Ștefăneștii de Jos (Ilfov) și alte două persoane, reținute în dosarul de viol sau act sexual cu un minor, în care victima este o fată de 12 ani UPDATE - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,0467duminică 13 iun 2021

Primarul din Ștefăneștii de Jos (Ilfov) și alte două persoane, reținute în dosarul de viol sau act sexual cu un minor, în care victima este o fată de 12 ani UPDATE

de I.H. Joi, 10 iunie 2021, 22:00
- a A+
Imagine
Trei persoane, între care primarul din Ștefăneștii de Jos (Ilfov), Ştefan Ionel Robert (PNL), au fost reținute joi seară în dosarul de viol sau act sexual cu un minor, în care victima este o fată care avea 12 ani la data faptelor și care a rămas însărcinată, iar la 13 ani a născut.
  • "În urma probatoriului administrat, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Ilfov au reținut 3 persoane, bănuite de comiterea faptelor cercetate.
  • În prezent cercetările continuă în cadrul dosarului penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de act sexual cu un minor, viol, șantaj și influențarea declarațiilor, urmărirea penală fiind sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea", a transmis joi seară Poliția Ilfov.
Printre cele 3 persoane reținute se află și primarul Ştefan Ionel Robert, iar surse judiciare au declarat pentru HotNews.ro că el este acuzat de act sexual cu un minor.


Primarul a fost scos din sediul Poliției cu cătușe la mâini. "Nu e adevărat", le-a spus el jurnaliștilor prezenți.


Prim-procurorul adjunct al Parchetul Judecătoriei Buftea, Marius Romaș, declara pentru HotNews.ro că patru dintre persoane, între care și primarul, sunt vizate de acuzații privind viața sexuală (viol sau act sexual cu un minor), iar cea de a cincea persoană este acuzată de șantaj și influențarea declarațiilor.

Procurorul a precizat că faptele au avut loc în perioada 2017-2018 și ar fi început când victima avea 12 ani. Fata a rămas însărcinată și a născut când avea vârsta de 13 ani, a afirmat procurorul. Acum, victima are 15 ani.

Ștefan Ionel Robert este primar PNL al localității Ștefăneștii de Jos din anul 2016. La alegerile din 2020, el a câștigat un nou mandat.


6585 de afisari



Sper
Luk [utilizator], Joi, 10 iunie 2021, 23:05
+10/10
Sper sa ia mult cu executare. Stiu restul puscariasilor ce sa faca cu ei.
Hm
imi_pasa_de_romania [utilizator], Joi, 10 iunie 2021, 22:23
+7/11
Oare si el indemna oamenii sa voteze pentru familia traditionala? Ca stiu ca politicienilor le place sa ne tina morala despre ce inseamna familie si sa nu ne pierdem sau sa ne uitam traditiile.

Si ce-i drept incep sa vad multe lucruri in comun la ei.
inca 5 comentarii comenteaza