Un fermier belgian a mutat accidental, cu doi metri, granița cu Franța - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,0823duminică 16 mai 2021

Un fermier belgian a mutat accidental, cu doi metri, granița cu Franța

de V.M. Marţi, 4 mai 2021, 23:32
- a A+
Imagine
​Un fermier belgian a mutat cu mai mult de 2 metri piatra de frontieră cu Franța, aparent din cauza faptului că era deranjat de "obstacolul" aflat în calea tractorului său, relatează marți ziarul italian La Repubblica , citat de Rador.


Extinderea de facto a teritoriului belgian - raportată de presa locală a ambelor țări în cauză și preluată și de BBC - a fost descoperită de un pasionat de istorie în timp ce se plimba prin pădurile de la granița franco-belgiană, în Bousignies-sur-Roc, o comună în nord-estul Hexagonului.

Piatra de frontieră datează din 1819, la câțiva ani după înfrângerea lui Napoleon Bonaparte în bătălia de la Waterloo, când a fost demarcată pentru prima dată frontiera dintre Franța și actuala Belgie.

Mutând piatra cu 2 metri și 29 de centimetri, fermierul belgian "a făcut Belgia mai mare și Franța mai mică", a declarat David Lavaux, primarul satului belgian Erquelinnes, pentru postul de televiziune francez TF1.

Primarul și-a amintit apoi cu ironie momentul în care a aflat vestea: "Am fost fericit, deoarece orașul meu ar fi fost mai mare, însă primarul din Bousignies-sur-Roc nu a fost de acord".

Acum, autoritățile locale belgiene intenționează să-l contacteze pe fermier pentru a-i cere să pună piatra înapoi în locul inițial. Ca alternativă, cazul ar putea ajunge pe biroul Ministerului de Externe belgian, care se așteaptă să convoace comisia de frontieră franco-belgiană, un organism latent din 1930.

Primarul Lavaux a menționat că în cazul în care nu va coopera cu autoritățile, fermierul s-ar putea confrunta şi cu probleme de ordin juridic. Cu toate acestea, "dacă va arăta bunăvoință, nu va avea probleme și vom soluționa problema pe cale amiabilă", a conchis primarul.


12119 afisari



Bine ca au umor.
Cataleya [utilizator], Miercuri, 5 mai 2021, 1:00
+11/21
Daca era alta granita, Putin ar fi trimis deja 1000 de tancuri in jurul bolovanului.
Francezii ar fi trebuit sa-l lase pe fermier sa are, sa insamanteze si la recolta sa pretinda un sac de porumb, grau sau ce-o fi semanat omul :)
am citit
..13 [utilizator], Marţi, 4 mai 2021, 23:55
+8/12
si am ras cu multa pofta.

belgienii sunt simpatici rau de tot
ei, din exces de munca. gresesc ceea ce la francezi...

Ma scuzati - fiecare cu ce are, unul ara fizic, altul ara cu ideea poate de plictiseala...
inca 5 comentarii comenteaza