Când vor fi reluate spectacolele la Teatrul Național din București și cum va funcționa proiectul pilot, cu sălile pline - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,0683duminică 16 mai 2021

Când vor fi reluate spectacolele la Teatrul Național din București și cum va funcționa proiectul pilot, cu sălile pline

de Redactia Marţi, 4 mai 2021, 12:44
- a A+
Imagine
Teatrul Naţional "I. L. Caragiale" din Bucureşti se va redeschide în 14 mai, cu spectacole în patru săli în acelaşi timp, la 30% din capacitate, spune managerul instituţiei, actorul Ion Caramitru. În 15 mai, vor fi spectacole în tote sălile, la capacitate maximă și doar pentru persoanele vaccinate sau pentru cele cu test COVID negativ, prin proiectul pilot la care vor lua parte Teatrul Național și Opera din București.


Teatrele se pot deschide la capacitatea de ocupare de 30% din locuri, începând de luni. La Teatrul Naţional luni a avut loc în Sala Mare spectacolul "Sunt un orb", al lui Horațiu Mălăele, cu biletele vândute în martie şi amânat până acum.

Ion Caramitru a explicat că spectacolele la Teatrul Național vor fi reluate din 14 martie, în 4 săli.

Tot din 14 mai la Teatrul Național vor fi și trei premiere - piesa "Să vorbim despre viaţă", la Sala Atelier, care a câştigat anul trecut premiul pentru "Cea mai bună piesă românească a anului la concursul organizat de UNITER, "Bună seara, domnule Ahman", la Sala Pictură și, la finalul lunii mai, "D'ale Carnavalului", în regia lui Alexandru Dabija.

În 15 mai, Teatrul Național va organiza spectacole experiment în toate sălile, plus Sala Mare, în programul pilot la care va participa și Opera Națională din București.

Sălile vor fi deschise la capacitatea maximă, dar numai pentru cei vaccinaţi şi, poate, și pentru spactatorii cu test COVID negativ sau pentru cei care au trecut prin boală.


1292 de afisari



Niciun comentariu
comenteaza