ATP Montpellier: Andy Murray a fost eliminat în primul tur (Rezultatele zilei) - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 3,9845vineri 26 feb 2021

ATP Montpellier: Andy Murray a fost eliminat în primul tur (Rezultatele zilei)

de Silviu Dumitru Marţi, 23 februarie 2021, 22:43
- a A+
Imagine
Andy Murray (121 ATP) a fost eliminat în primul tur al turneului ATP de la Montpellier. Fostul lider mondial a fost învins, marți, de Egor Gerasimov (Belarus, 83 ATP), scor 7-6(8), 6-1, după o oră și 45 de minute de joc.


Beneficiar al unui wild-card, Murray a ratat o minge de set în tiebreak-ul primului set, la scorul de 7-6.

În turul următor, Gerasimov se va duela cu învingătorul partidei dintre Jannik Sinner (Italia/34 ATP) și Aljaz Bedene (Slovenia/60 ATP).

În vârstă de 33 de ani, Murray a fost lider al ierarhiei ATP și a câștigat în carieră trei Grand Slam-uri: US Open (2012) și Wimbledon (2013, 2016).

De asemenea, Andy a ajuns de cinci ori în finala de la Australian Open, turneu major pe care nu a reușit însă să-l câștige vreodată.

Rezultatele înregistrate marți:

Tallon Griekspoor (Olanda) vs Marcos Giron (SUA) 6-2, (5)6-7, 6-3
Dennis Novak (Austria) vs Gilles Simon (Franța) 7-6(5), 1-6, 6-3
Jiri Vesely (Cehia) vs Mikael Ymer (Suedia) 6-1, 6-1
Peter Gojowczyk (Germania) vs Jan-Lennard Struff (Germania/8) 6-3, 6-4
Egor Gerasimov (Belarus) vs Andy Murray (Scoția) 7-6(8), 6-1
Benjamin Bonzi (Franța) vs Lucas Pouille (Franța) 7-6(6), 6-2.

Principalii favoriți ai turneului de la Montpellier (ATP 250) sunt Roberto Bautista Agut, David Goffin, Dusan Lajovic și Hubert Hurkacz.


1233 de afisari



Niciun comentariu
comenteaza