Soția lui El Chapo, arestată în SUA pentru trafic de droguri - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 3,9845vineri 26 feb 2021

Soția lui El Chapo, arestată în SUA pentru trafic de droguri

de Redactia Marţi, 23 februarie 2021, 8:29
- a A+
Imagine
Emma Coronel Aispuro, soția lui Joaquín "El Chapo" Guzmán, care execută în prezent o condamnare pe viață la New York pentru trafic de droguri și spălare de bani, a fost arestată în SUA, fiind suspectată de trafic de droguri, au anunțat autoritățile americane, citate de BBC .


Emma Coronel Aispuro, în vârstă de 31 de ani, a fost reținută pe Aeroportul Internațional Dulles (Washington DC). Guzmán, în vârstă de 63 de ani, este fostul șef al cartelului Sinaloa, despre care oficialii spun că a fost cel mai mare furnizor de droguri în SUA.

Procesul său din 2019 a venit cu dezvăluiri șocante despre viața sa, de la droguri și violuri până la uciderea cu sânge rece a foștilor membri ai cartelului sau a rivalilor. Coronel Aispuro urmează să se prezinte în fața unei instanțe din DC prin videoconferință, a declarat departamentul de justiție al SUA.

Pe lângă faptul că se confruntă cu acuzații de trafic de droguri, ea mai este acuzată că a conspirat pentru a-și ajuta soțul să scape din închisoare, din Mexic, în 2015.

Coronel Aispuro are dublă cetățenie SUA-Mexic. A participat zilnic la procesul soțului ei din New York, dar i-a rămas loială, spunând la sfârșitul procesului: "Nu-l cunosc pe soțul meu ca persoana pe care încearcă să-l prezinte, ci mai degrabă îl admir ca ființa umană pe care am cunoscut-o și cea cu care m-am căsătorit." (Sursa: Mediafax)


3780 de afisari



Mda
TheFaime [utilizator], Marţi, 23 februarie 2021, 8:39
+5/9
Meanwhile in Romania...In ziua de Craciun, la Baia Mare, un tanar drogat (testat pozitiv la cocaina) la volan, conduce cu viteza (vitezometru oprit la 100km/h) in oras si omoara 2 tineri.. 2 luni mai tarziu, criminalul este in libertate! Hai cu pensiile speciale, hai cu sporurile, hai cu pensionarile rapide..
daddy issues?
Ismail Paine de circ [utilizator], Marţi, 23 februarie 2021, 9:25
+2/2
... trebuie sa trimita si ea pachete la parnaie. doar nu s-o apuca sa dea in cap la lume pe strada.
comenteaza