VIDEO Noi manifestații în Franța împotriva controversatului proiect de lege privind ''securitatea globală'' - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 3,9845vineri 26 feb 2021

VIDEO Noi manifestații în Franța împotriva controversatului proiect de lege privind ''securitatea globală''

de Redactia Sâmbătă, 16 ianuarie 2021, 22:16
- a A+
Imagine
Mii de oameni au protestat sâmbătă la Paris şi în alte oraşe din Franţa împotriva controversatelor schimbări ale legislaţiei cu privire la securitate, relatează dpa, potrivit Agerpres. Manifestațiile au avut loc în timpul zilei, în condițiile în care astăzi au intrat în vigoare noile măsuri de carantină care interzic circulația pe un interval mai mare de timp, respectiv între 6 p.m. și 6 a.m.




La Paris, protestatarii s-au adunat în zona Pieţei Bastiliei, în estul oraşului, în pofida ninsorii.

Proiectul de lege privind "securitatea globală", adoptat deja de deputaţii francezi, stârneşte critici puternice din partea stângii, a unor jurnalişti şi a unor ONG-uri de apărare a libertăţilor şi a prilejuit o serie de ample manifestaţii, anul trecut.

Este vizat în special articolul 24, care penalizează difuzarea rău-intenţionată de imagini cu forţele de ordine.

Contestatarii proiectului soun că ascesta că încalcă libertăţile presei, de expresie şi de manifestare şi că introduce "instrumente de supraveghere în masă". Aceste critici s-au intensificat după apariţia unor imagini cu bătaia aplicată de poliţişti unui producător de muzică de culoare, la 21 noiembrie.În faţa furiei declanşate de articolul 24, guvernul a lăsat în cele din urmă pe seama parlamentului decizia de a găsi o nouă formulare, în contextul în care proiectul trebuie să ajungă la Senat în martie, potrivit Europe 1.



4227 de afisari



Cenzura ???
TheFreeOne [utilizator], Duminică, 17 ianuarie 2021, 0:26
+5/5
"penalizează difuzarea rău-intenţionată de imagini cu forţele de ordine" -> adica trebuie difuzata doar pentru multumiri si laude. Deci n-ai voie sa critici (statul, in ultima instanta). Practic, trebuie sa faci publice doar actiunile pozitive, care arata cat de mareata e tara si conducatorii sai.

Unde se pretrece actiunea, China sau Rusia?
Visul de aur al omenirii...
Amerlocu [utilizator], Duminică, 17 ianuarie 2021, 17:17
+1/3
URSS 2.0.
comenteaza