Turris-Oltul Turnu Măgurele se va retrage din Liga 2, după ce patronul Valentin Dragnea a luat decizia de a nu mai finanța clubul.
Conform
gsp.ro
, Valentin Dragnea, fiul lui Liviu Dragnea, este nemulțumit de rezultatele echipei din acest sezon (ocupă locul 13, cu 19 puncte adunate în 15 meciuri) și a decis să oprească robinetul cu bani, lucru care va rezulta în retragerea echipei din campionat.
Sezonul precedent, teleormănenii s-au aflat la câteva momente distanță de promovarea în prima ligă, însă
au fost egalați de Rapid București
în minutul 90+7 al ultimului meci din play-off.
Retragerea din Liga 2 a fost confirmată, pentru
ProSport
, de managerul general Silviu Bogdan, care a părăsit clubul.
"Am plecat de la Turris. De comun acord am încheiat colaborarea. Am fost anunțat că sponsorul echipei si-a retras finanțarea. Săptămână viitoare cei care sunt acum la club vor trimite o hârtie oficială la FRF pentru retragerea din campionat. Îmi pare foarte rău de această situație",
a declarat Silviu Bogdan.
Potrivit ProSport, toate rezultatele obținute de Turris în Liga 2 vor fi anulate. Echipa era calificată și în optimile Cupei României (urma să se dueleze cu Dunărea Călărași).
Sofis [utilizator], Miercuri, 13 ianuarie 2021, 20:32