Japonezii, Shinkansen și Covid-ul - Cum au fost afectate celebrele trenuri de mare viteză în pandemie - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,0922duminică 29 nov 2020
Articol susținut de grupul Grampet

Japonezii, Shinkansen și Covid-ul - Cum au fost afectate celebrele trenuri de mare viteză în pandemie

de Vlad Barza Sâmbătă, 31 octombrie 2020, 8:51
- a A+
Imagine
​Japonia este faimoasă și pentru trenurile sale de mare viteză care foarte rar întârzie și care au inspirat alte țări, dovedind că trenul poate fi un mijloc de transport super-util. Însă pandemia a îndepărtat aproape toți pasagerii chiar și în Japonia, iar operatorii încearcă prin multe moduri să-i aducă înapoi, însă nu prea reușesc. Mai jos puteți citi despre cum merg trenurile din Japonia, de ce sunt atât de apreciate și care sunt planurile de modernizare pentru anii ce vin.


Japonia și Covid-ul


Japonia, țară cu 120 de milioane de locuitori, a trecut prin pandemie mai puțin afectată decât alte super-puteri. A avut sub 5.000 de cazuri noi de infectări în ultima săptămână, rata de infectare fiind printre cele mai mici din lume, raportat la populație.

De la începutul pandemiei, numărul total de cazuri de infectare a fost de 100.000 în Japonia, iar numărul de morți, de sub 1.800. Țara a făcut doar 2,6 milioane de teste, puține dacă ne gândim că țări cu populație mai mică, Franța sau Germania au făcut 15, respectiv 20 de milioane de teste.


Foto Kuremo | Dreamstime.com

Japonia a trecut bine prin pandemie, deși nu a testat masiv și autoritățile au fost criticate pentru că au aplicat prea târziu diverse măsuri și au existat și acolo "bâlbe". Totuși, opinia generală este că Japonia a avut cifre atât de mici fiindcă purtarea măștii era ceva normal și oamenii poartă măști des în public de zeci de ani, iar ponderea era mare în sezonul gripelor în fiecare an.


Foto Dreamstime.com

Foarte recent, a fost aprobat proiectul de lege prin care țara va cumpăra vaccinuri pentru toți locuitorii și oamenii vor fi invitați să se vaccineze gratuit. Țara discută cu mai multe companii, inclusiv Astra Zeneca și Moderna, iar bugetul programului este de 5,5 miliarde euro.

Trenurile sunt în criză, dar nu se predau

Japonia este celebră pentru trenurile sale de mare viteză, dar și ele au avut mult de suferit din cauza pandemiei, companiile mari așteptând pentru întreg anul cele mai slabe rezultate financiare din 1987 când liniile au fost privatizate. Numărul de călători a scăzut drastic începând cu luna martie și nu și-a revenit mult vara, în august cifrele fiind cu 75% mai mici decât în august 2019. Mulți japonezi au ales să nu se mai ducă la diverse festivaluri din țară, iar cei care totuși au decis să se ducă, au făcut-o cu mașina. În plus și turismul internațional a fost grav afectat, numărul de turiștii la Kyoto fiind aproape de zero între aprilie și iulie.


Shinkanssen și muntele Fuji (foto Blanscape | Dreamstime.com)

East Japan Railway Co estimează pierderi de 4 miliarde dolari pentru anul fiscal care se va încheia la 31 martie 2021, după ce anul trecut compania a avut aproape 2 miliarde dolari profit. West Japan Railway Co estimează pierderi de 2,5 miliarde dolari pentru anul fiscal curent. Costurile de operare pentru trenurile Shinkansen sunt uriașe.

La East JR cotația acțiunilor a scăzut cu 33% de la începutul anului, iar la Central JR, cu 29%. S-a sperat că oamenii vor reveni la tren, dar pare greu de crezut că vom ajunge prea curând la un număr de pasageri similar cu ce era înainte de pandemie chiar și în Japonia, unde trenurile sunt curate, punctuale și super-rapide.

Companiile au înjumătățit prețurile biletelor pe tot mai multe rute și caută soluții pentru a genera venituri suplimentare, făcându-se teste chiar cu transport de pește și legume care să ajungă în prima parte a zilei cu aceste trenuri la restaurantele din zona gării din Tokyo. Evident că astfel de idei nu pot înlocui numărul de pasageri pierduți din cauza crizei sanitare.


Foto Waiheng | Dreamstime.com

Compania JR East a anunțat în vară că prețurile biletelor pentru majoritatea rutelor sale vor scădea la jumătate până în martie 2021 pentru a încuraja călătorii să revină. De exemplu, un bilet dus pe cei 624 km dintre Tokyo și Akita costa 171 dolari, iar după reducere este 85 de dolari.

Ideea este că, spre diferență de alte mari orașe unde a existat o revenire, japonezii nu s-au întors la transportul în comun, dar datele aplicației Moovit arată că în prezent sunt de zece ori mai puțini călători în transportul în comun din Tokyo față de perioada dinaintea pandemiei.

A existat și o campanie națională numită "Go To" care să stimuleze turismul intern prin subvenții de până la 50% pentru transport, hoteluri, intrări la muzee și la alte atracții turistice. Capitala Tokyo nu fusese inclusă, dar a fost recent adăugată. Campania nu a dat impulsul așteptat turismului și au existat și voci care au spus că o astfel de campanie va favoriza răspândirea virusului și deci nu ar trebui să existe.



Japonezii vor continua însă cu investițiile: de exemplu, pe 174 km din linia Tohoku Shinkansen se fac lucrări pentru ca viteza maximă să fie ridicată de la 260 km/h la 320 km/h, ceea ce ar reduce cu 5 minute timpii de călătorie.

Acum câteva zile, jurnaliștii niponi au făcut o scurtă călătorie cu un tren de test ALFA - X care a atins 382 km/h între Sendai și Morioka, cei 172 de km fiind parcurși în doar 40 de minute, față de 71-76 de minute cât fac trenurile Shinkansen de acum. Trenurile ALFA - X vor rula cu 360 km/h cu pasageri peste câțiva ani, dar sunt capabile de viteze maxime de 400 km/h. Mai multe despre ele puteți citi mai jos.

,

În plus, se va ridica viteza maximă permisă între Tokyo Ueno și Omiya, de la 110 km/h, la 130 km/h. Acum, trenurile fac 19 minute pe cei 27 km, dar este una dintre cele mai aglomerate secțiuni din rețeaua japoneză fiindcă este prezentă pe trei magistrale mari.

Despre rețeaua niponă

Rețeaua japoneză a ajuns la 3.200 km și cele mai rapide trenuri ating 320 km/h și ajung la 270 km/h la trei minute de la pornire.


Foto> Dreamstime.com

Trenurile japoneze de mare viteză sunt celebre pentru punctualitate, pentru curățenie, pentru design și pentru modul cum au dovedit că trenurile pot reveni la modă și pot schimba o țară. La doar 15 ani după al Doilea Război Mondial Japonia începea să construiască prima linie adevărată de mare viteză, între Tokyo și Osaka (515 km).

Înainte să existe trenuri, un drum de la Tokyo la Osaka dura două trei săptămâni, iar în 1889 trenul făcea 16 ore și jumătate. În 1965, cu Shinkansen, drumul dura doar trei ore și 10 minute, iar în prezent este și mai scurt, la două ore și jumătate. În 1964 trenurile de mare viteză rulau cu 210 km/h.


Gara Tokyo Shinjuku înainte de pandemie (foto Bennymarty, Dreamstime.com)

Japonia deține diverse recorduri feroviare. Gara Shinjuku din Tokyo era, până la izbucnirea pandemiei, cea mai aglomerată din lume la numărul de pasageri, media fiind de peste 3,5 milioane de oameni care treceau zilnic. Gara are 36 de peroane și 200 de ieșiri, a fost deschisă în 1885 și a devenit cea mai mare gară din Japonia acum un secol, după deschiderea unor noi magistrale feroviare.

Pe rețeaua Shinkansen nu există clasicele treceri la nivel cu calea ferată și peste tot sunt garduri de protecție, fono-absorbante. În multe locuri vechile garduri au fost înlocuite cu unele noi și mai înalte. Pe liniile pentru Shinkansen nu circulă trenuri de marfă și nici trenuri de noapte cu vagoane de dormit.

Punctualitatea trenurilor japoneze este legendară și Japonia este obsedată de punctualitate, acest concept fiind introdus și în educația copiilor încă de la grădiniță. Sunt celebre știrile cu demisii și scandaluri după ce un tren a întârziat 2-3 minute, ceea ce arată cât de diferită este Japonia față de Europa. Au fost în ultimii ani și cazuri în care trenurile au plecat cu 20-25 de secunde mai repede din stație și s-a lăsat cu investigații și cu scuze (un pasager s-a plâns că a pierdut trenul).



În Japonia, în rarele cazuri în care trenurile întârzie, compania de căi ferate le pot da oamenilor în scris că trenul a întârziat, pentru ca ei să le poată arăta la locul de muncă această "adeverință".

Cum merg trenurile nipone

În prezent, cei 515 km dintre Tokyo și Osaka sunt parcurși în puțin sub două ore jumătate de cele mai rapide trenuri. Întreaga magistrală Tokyo - Hakata are 1.069 km și călătoria durează cinci ore.

De la Tokyo la Nagano, oraș care a găzduit în 1998 JO de Iarnă, sunt 226 km, iar trenurile fac două ore și 22 de minute când au o singură oprire și cu 20 - 30 de minute mai mult când au cinci opriri.

În lista celor mai frumoase călătorii cu trenul este și Hokkaido Shinkansen, cei 842 km dintre Capitală și Hakodate, 4 ore și jumătate. Pe liniile unde nu sunt trenuri Shinkansen vitezele medii sunt între 60 și 100 km/h, un exemplu fiind linia Sapporo - Hakodate unde se fac cam 3 ore și jumătate pe 319 km.

Japonia are planuri mari pentru trenurile sale legendare. În primăvara lui 2019 a început testele cu cel mai nou tren de mare viteză Shinkansen, capabil de o viteză operațională de 360 km/h. Prima fază de testare se va încheia în 2021, iar trenurile numite ALFA-X ar trebui să devină operaționale abia în 2030. Testele sunt realizate de compania JR East și trenurile sunt extraordinar de aerodinamice și au un "bot" neobișnuit de lung, de 22 de metri.

Și rețeaua va continua să fie extinsă: de exemplu, linia de mare viteză ar trebui să ajungă la Sapporo în 2030 și se construiește și o linie de tren Maglev care să poată atinge 500 km/h și să parcurgă 286 km în 50 de minute (Tokyo - Nagoya).

Liniile de Shinkansen
Tokaido Shinkansen, deschisă în 1964 : Tokyo - Yokohama - Nagoya - Kyoto - Osaka
Sanyo Shinkansen, deschisă în 1975 - Shin-Osaka - Shin-Kobe - Himeji - Okayama - Hiroshima - Kokura – Fukuoka (Hakata Station)
Tohoku Shinkansen - Tokyo - Ueno - Omiya - Sendai - Morioka - Aomori
Akita Shinkansen - Tokyo - Ueno - Omiya - Sendai - Morioka - Tazawako - Kakunodate - Omagari - Akita
Yamagata Shinkansen - Tokyo - Ueno - Omiya - Utsunomiya - Koriyama - Fukushima - Yonezawa - Akayu - Kaminoyama-Onsen - Yamagata - Tendo - Sakurambo-Higashine - Murayama - Oishida - Shinjo
Joetsu Shinkansen, deschisă în 1982 - Tokyo - Ueno - Omiya - Nagaoka - Niigata
Kyushu Shinkansen - Fukuoka (Hakata Station) - Shin-Tosu - Kurume - Kumamoto - Sendai - Kagoshima-Chuo
Hokkaido Shinkansen - Aomori - Okutsugaru Imabetsu - Kikonai - Shin-Hakodate Hokuto
Hokuriku Shinkansen - Tokyo - Ueno - Omiya - Nagano - Toyama - Kanazawa

Grupul Grampet nu a avut influență asupra conținutului acestui material sau în alegerea subiectului.


9502 afisari



Rachete pe roti vs. trenuri
pinguinu [utilizator], Sâmbătă, 31 octombrie 2020, 10:49
+10/12
Japonezii aia nu stiu ce si cum sa mai faca sa mareasca viteza trenurilor si sa le faca cat mai rapide, iar noi ne chinuim sa ridicam viteza medie de la 50 la 60 km/h...

Si auzi acolo, cica iti da adeverinta compania de cai ferate ca sa duci la serviciu ca "scuza" ca ai intarziat 2-3 minute. Asta e culmea-culmilor... de unde stie anagajatorul ala ca angajatul a intarziat din cauza trenului si nu din cauza ca a stat gura-casca pe strada?! Ma rog, alta cultura, alta educatie....

La noi, daca intarzie trenul iarna cate 1-2-3 ore din cauza frigului sau a zapezii si te duci sa ii spui ceva conductorului, te si repezeste inapoi si-ti zice: "Ce, vrei sa ma duc eu cu lopata sa dau zapada de pe sine?" Si asta e.....
Sunt acri strugurii japonezi?
Nyk1 [utilizator], Sâmbătă, 31 octombrie 2020, 19:24
+5/11
Se vede că nu ai fost acolo să vezi cu ochii tăi cum stau lucrurile și cum arată trenurile acelea ce nu prind „dăcât” 100 la oră. Japonia este actualmente o țară peste oricare din Europa în aproape toate categoriile (la mâncare nu, dar aici recunosc că am un bias)
inca 5 comentarii comenteaza