De ce e Bucureştiul altfel - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,1768sâmbătă 31 oct 2020
ANALIZA

De ce e Bucureştiul altfel

de Sorin Ionita Sâmbătă, 26 septembrie 2020, 11:08
- a A+
Imagine

Capitala României e cea mai mică (spaţial) metropolă importantă din regiune: oraşul se termină imediat după blocuri. Limitarea extremă crează probleme importante de management urban.


Problema constrângerilor teritoriale cu care se confruntă marile aglomerări urbane din România răbufneşte în public din când în când, dar lumea nu are o reprezentare exactă a dimensiunii reale a acestei probleme şi discrepanţei absolute între noi şi restul ţărilor din regiune. Ea se manifestă tot mai acut în cele câteva municipii româneşti ce se dezvoltă cu repeziciune – şi evident, în Capitală. Acum găsiţi aici şi nişte cifre, plus schiţe comparative pentru a realiza cum stăm.



Fig. 1. Densitate şi suprafaţă (mărimea bulei) în capitalele din regiune

Fig. 1 arată în cel fel Bucureştiul e unic în partea acestă de Europă : e metropola cu cea mai mică suprafaţă (228 km2 ) dintre cele cu număr comparabil de locuitori. De fapt teritoriul său e mai mic şi decât Bratislava, care are de cinci ori mai puţină populaţie, şi abia cu ceva mai întins decât Ljubljana, care e de opt ori mai puţin populată

În vreme ce alte capitale sau oraşe mari au în general densităţi între 1000 şi 4000 locuitori, indicatorul pentru Bucureşti este 8026 (Fig. 1). Schiţa din Fig. 2 mai jos suprapune conturul Budapestei peste cel al Bucureştiului (şi judeţului Ilfov): suprafaţa administrată direct de primăria Budapesta e de 2.3 ori mai mare, la un număr de locuitori comparabil. Chiar şi Sofia, cu doar 2/3 din populaţie, e de peste două ori mai întinsă. Belgradul, Zagrebul sau Bratislava sunt mici raioane urban-rurale, cu o combinaţie echilibrată de tipuri de spaţii. Detaliile complete se găsesc în pagina EFOR: text integral .pdf cu anexă.

Fig. 2. Teritoriu urban comparat Bucuresti - Budapesta

Există un risc de interpreta greşit datele din Fig. 1. Unii ar putea înţelege că în Bucureşti avem clădiri foarte înalte şi dense, străzi mai mici, sau că locuim grămadă unii peste alţii, mai mult decât se întâmplă în alte oraşe. Că suntem, cu alte cuvinte, un fel de Hong Kong al Europei. Asta e o imagine greşită – un fake – sau mai precis un artefact statistic datorat modului cum e decupat teritorial oraşul din hinterlandul său. În realitate noi nu avem nici zone rezidenţiale mai dense la nivel de micro-zonă decât cvartalele din Viena, Bratislava sau Pesta (partea Budapestei la est de Dunăre); nici zone cu clădiri de birouri mai dense decât City-ul londonez, La Défense ori Frankfurt.

Diferenţa vine din faptul că, aşa cum se vede bine în Fig. 3, pe teritoriul Bucureştiului se află aproape numai intravilan construit, ceea ce nu-i cazul în celelalte capitale . Ele includ zone mai mari cu luciu de apă, păduri, parcuri, terenuri agricole ori aşezări separate de oraş care şi-au păstrat profilul rural. Sau chiar un întreg munte, ca Zagrebul! La noi e invers: sunt lipite de oraş, dar nu aparţin lui, comune teoretic rurale dar care se urbanizează rapid şi sunt inseparabile de oraş, ceea ce îi crează acestuia probleme funcţionale.

În paranteză, asta face irelevanţi mulţi indicatori statistici raportaţi orbeşte către Eurostat, de unde lumea îi culege apoi şi îi pune în tabele comparative, fără să înţeleagă aceste diferenţe de organizare teritorială. De la spaţiul verde ca % din teritoriu ori per capita de locuitor, până la acoperirea cu infrastructură şi servicii, datele sunt denaturate de aceste discrepanţe de profil urban, care te fac sa compari mere cu pere.

Dar statistica e problema cea mai mică a capitalei României. Cea cu adevărat importantă o reprezintă imposibilitatea autorităţilor locale alese să administreze legal un teritoriu care funcţional aparţine oraşului , dar formal se găseşte în localităţi învecinate, complet autonome politic.

Problema a existat dintotdeauna, pentru că aşa s-a moştenit structura istorică a oraşelor României din perioada interbelică. Regimul comunist n-a simţit nevoia să lărgească prea des graniţele oraşelor, pentru că oricum totul se făcea pe ordin de partid, înăuntru şi înafară, autonomia locală fiind o vorbă goală. Extinderea comunistă a intravilanului cu marile cartiere de blocuri, în anii ’60-’80, a împins teritoriul Bucureştiului până la fosta barieră verde din jur – şi dincolo de ea. Dar în special după anul 2000 dezvoltarea imobiliară explozivă, motorizarea şi investiţiile au creat impresia actuală că activitatea oraşului nu mai are loc în vechile sale bariere administrativ-teritoriale.

E adevărat că îngrădirea spaţială strânsă a municipiilor a avut şi un rol pozitiv, neintenţionat: a limitat un pic marja de manevră a primarilor în deceniile de după ‘89, împiedicându-i să extindă intravilanul şi să dea aprobare pentru construcţii pe toate câmpurile şi zonele verzi din jur. Prin contrast, Budapesta, Praga & comp au controlat mai bine, deşi nu perfect, agresiunea asupra spaţiului verde neconstruit, deşi acesta se afla sub autoritatea primăriei.

Insă pe măsură ce urbanismul din municipiile româneşti s-a mai ameliorat, au rămas să dea avize oricum primarii de comune, care au exploatat la sânge şi bezmetic tot ce au avut pe mână, în special în zonele peri-urbane cu preţ bun. În anul 2020 efectul pozitiv pomenit mai sus, cât o fi existat, e deja istorie, în special văzând ce se întâmplă în jurul Bucureştiului. Cu toate păcatele lor, PMB şi Sectoarele ar coordona totuşi ceva mai bine decât zecile de primăriile de comună dezvoltarea pe marginile Capitalei.

Numărul maşinilor în zona Bucureşti a sporit cu un ordin de mărime faţă de perioada comunistă, lumea circulă mai mult şi mai repede dinspre suburbii spre centru şi înapoi, în pendulări zilnice greu de controlat, iar problemele de mediu (poluarea, managementul deşeurilor) se revarsă peste limitele administrative înguste. Pe scurt, avem mari greutăţi în primul rând legate de politicile de transport, mediu şi aprobarea construcţiilor noi , de toate tipurile, ce se dovedesc imposibil de coordonat între primării independente una de alta. Mai precis, avem câteva aberaţii administrative moştenite, care fac ca suprafeţe care au fost sau au ajuns parte integrantă din Bucureştiul funcţional să aibă primării şi consilii care decid independent de acesta. Există locuri unde doar numărul de stradă sau o intersecţie separă proprietarul de casă în municipiu de vecinul său aflat teoretic în suburbie.


Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro


2962 de afisari



Niciun comentariu
comenteaza