Parisul regretă decizia britanică de carantinare a călătorilor provenind din Franţa şi anunţă măsuri de reciprocitate - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,1874sâmbătă 26 sep 2020

Parisul regretă decizia britanică de carantinare a călătorilor provenind din Franţa şi anunţă măsuri de reciprocitate

de DP Vineri, 14 august 2020, 4:49
- a A+
Imagine
Franţa şi-a exprimat joi regretul în legătură cu decizia Marii Britanii de a reimpune carantină obligatorie pentru călătorii provenind din Franţa, ca urmare a creşterii numărului persoanelor contaminate cu noul coronavirus în Hexagon şi a anunţat "măsuri de reciprocitate" transmite AFP, potrivit Agerpres.


Decizia autorităţilor britanice este o decizie pe care o regretăm şi care va conduce la o măsură de reciprocitate, în speranţa revenirii la normal cât mai curând posibil", a declarat secretarul francez pentru afaceri europene Clément Beaune pe contul său de Twitter.

Persoanele provenind din Franţa şi Olanda care călătoresc în Marea Britanie vor face obiectul unei carantine de două săptămâni începând de sâmbătă ca urmare a creşterii numărului de cazuri de COVID-19 din cele două ţări, a anunţat joi executivul britanic.

Măsura de impunere a carantinei va intra în vigoare sâmbătă după ora locală 04:00 (03:00 GMT) şi ar putea determina o întoarcere masivă a celor aproximativ 500.000 de turişti britanici aflaţi în prezent în vacanţă în Franţa.

Potrivit Direcţiei Generale de Sănătate, indicatorii de monitorizare a epidemiei de COVID-19 în Franţa "continuă să se deterioreze" cu o serie de noi cazuri confirmate care "cresc în mod regulat". În ultimele 24 de ore, în Franţa au fost depistate 2.669 de noi cazuri, faţă de 2.524 raportate miercuri.

Marea Britanie este ţara europeană cu cel mai ridicat nivel al deceselor provocate de pandemia de COVID-19, raportând peste 41.000 de morţi.


2769 de afisari



O dovada in plus ca covid-19 este utilizat politic
CezarN [utilizator], Vineri, 14 august 2020, 8:11
+3/3
Ce "experti", ce pareri avizate? Noi ne facem murdariile politice si le justificam cu ce avem la indemana(covid, drepturile LGBT. stat de drept, etc au fost golite de continut si compromise de acesti politicieni mizeri care le folosesc pentru a-si spala rufele murdare). Eventual punem serviciile sa ne creeze o justificare cu o zi, o sampatana, o luna inainte.
Asa se face politica!
poate luam si noi exemplu
Francisc 1 [utilizator], Vineri, 14 august 2020, 6:03
-1/3
oleaca de demnitate nu ar strica
comenteaza
Cookie Settings