Guvernul din Franța mobilizează poliţia şi jandarmeria pentru a impune purtarea măştii - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,1874sâmbătă 26 sep 2020

Guvernul din Franța mobilizează poliţia şi jandarmeria pentru a impune purtarea măştii

de V.M. Miercuri, 12 august 2020, 20:54
- a A+
Imagine
Guvernul francez a anunțat miercuri că va mobiliza agenţii de poliţie şi jandarmii pentru a impune purtarea măştii şi în spaţiile publice deschise unde această măsură a devenit obligatorie, scrie Agerpres citând EFE.


"Vom mobiliza forţele de poliţie şi jandarmeria pentru un mai bun control. Vrem să fie clar: trebuie să te temi mai puţin de jandarmul care te va amenda decât de virus", a declarat la postul BFM TV purtătorul de cuvânt al guvernului, Gabriel Attal.

El a avertizat că Franţa se află într-un moment decisiv din cauza creşterii numărului noilor cazuri zilnice de Covid-19 şi apariţia de noi focare. "Cifrele sunt preocupante. (...) Este necesară o vigilenţă absolută din partea tuturor francezilor", a insistat responsabilul francez.

Premierul francez Jean Castex a înăsprit marţi tonul în contextul unei "situaţii epidemiologice care evoluează într-un sens rău" şi a anunţat o intensificare a controalelor pentru respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus.

"Dacă nu reacţionăm colectiv, ne expunem unui risc ridicat de relansare epidemică ce va fi dificil de controlat", a subliniat premierul francez, citat de AFP, în timpul unei vizite într-un spital din oraşul Montpellier. O revenire a epidemiei "va pune din nou sub presiune ansamblul lanţului sanitar (...), economia noastră, sistemul nostru educaţional, viaţa noastră colectivă şi culturală", a mai atenţionat Jean Castex.

În ultima săptămână Franţa a înregistrat peste 10.800 de noi cazuri de Covid-19.


Pe aceeași temă:


1678 de afisari



>>>
GemstonePig [utilizator], Miercuri, 12 august 2020, 21:19
+8/14
Ce momai frantujii astia, le pun botnite li se incalca drepturile, armata pe strada si ei tac...tac ce sa faca daca nu au avocat al poporului.
Asta e...
ElDiablo [utilizator], Miercuri, 12 august 2020, 21:42
+7/9
... dictatura! Asa ceva nu se poate tolera! Avocatul poporului din Franta sa sesizeze CCF. Guvernul isi bate joc de cetateni le ingradeste drepturile si libertatea de a infecta in voie, si-i obliga sa poarte "botnita".
Ce norocosi suntem ca traim in Romania unde psd are grija ca noi sa experimentam libertatea absoluta.
inca 2 comentarii comenteaza
Cookie Settings