Regizorul român Cristi Puiu, în juriul Festivalului de Film de la Veneţia 2020 - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,1087miercuri 12 aug 2020

Regizorul român Cristi Puiu, în juriul Festivalului de Film de la Veneţia 2020

de V.M. Duminică, 26 iulie 2020, 18:12
- a A+
Imagine
Actriţa franceză Ludivine Sagnier, regizorii român Cristi Puiu şi german Christian Petzold, scriitorul italian Nicola Lagioia, regizoarea britanică Joanna Hogg şi cea austriacă Veronika Franz, vor alcătui juriul celei de-a 77-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Veneţia, prezidat de actriţa australiană Cate Blanchett, relatează agenția AFP, citată de Agerpres .


Organizatorii festivalului, care se va desfăşura în perioada 2-12 septembrie 2020, au anunţat în ianuarie prezenţa actriţei Cate Blanchett în fruntea juriului celei de-a 77-a ediţii a celebrului festival italian.

Juriul a fost completat duminică cu şase membri - trei femei şi trei bărbaţi - între care actriţa franceză Ludivine Sagnier (41 de ani), cunoscută pentru rolurile din "Picături de apă pe pietre încinse", "8 femei" şi thriller-ul "Swimming Pool".

Alături de ea se va afla regizoarea austriacă Veronika Franz (55 de ani), remarcată pentru pelicula "Goodnight Mommy" (2014), co-regizată alături de Severin Fiala, un lungmetraj multi-premiat care a reprezentat Austria la Oscar.

Britanica Joanna Hogg (60 de ani) a regizat patru filme, dintre care cel mai recent, "The Souvenir", a avut premiera la Festivalul de film american Sundance anul trecut.

Reprezentant al "Noului val" al cinematografiei româneşti, Cristi Puiu (53 de ani), şi-a făcut debutul în spatele camerei de filmat în 2001 cu filmul cu buget redus "Marfa şi banii".

În 2005, cel de-al doilea lungmetraj al său, comedia neagră "Moartea Domnului Lăzărescu", a avut un succes uriaş şi a obţinut premiul la categoria "Un Certain Regard" la Cannes. În 2020, cu filmul "Malmkrog", Cristi Puiu a câştigat premiul pentru cel mai bun regizor la secţiunea "Encounters" a Festivalului de la Berlin.

Regizorul german Christian Petzold (59 de ani) a fost premiat pentru "Die innere Sicherheit" (2000), prezentat la Veneţia, "Fantome" (2005) şi "Yella" (2007), ambele prezentate la Berlin.

Născut în 1973 la Bari (sudul Italiei), Nicola Lagioia este autorul a zece romane, eseuri şi povestiri. În 2015, el a obţinut premiul Strega (echivalentul italian al Goncourt) pentru La Ferocia.


1646 de afisari



Niciun comentariu
comenteaza
Cookie Settings