13, 14, 15 iunie 1990. Bucureștiul ca măcelărie. Povestea Golanilor care și-au văzut visul cu ochii - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,1087joi 13 aug 2020
PERSPEKTIVĂ​

13, 14, 15 iunie 1990. Bucureștiul ca măcelărie. Povestea Golanilor care și-au văzut visul cu ochii

de Eugen Istodor Sâmbătă, 13 iunie 2020, 7:58
- a A+
Imagine
Închipuiește-ți, omule, trei zile în care legea să nu funcționeze. Asta a fost în 13-15 iunie 1990. București-ul a devenit o măcelărie de oameni. Puterea politică, cu tradiție în PSD-ul de astăzi, a închis ochii. Iar oamenii, după fragilitatea lor, au fost făcuți șnițele, tranșați în organe, de către mineri, populația civilă, dar și de către organele statului: Poliția, SRI-ul. Era finalul sălbatic al celei mai importante manifestări anticomuniste de după 1989 până astăzi. Era începutul unei lumi noi, visul unei generații care și-a îndeplinit obiectivele pe viață. Asta-i povestea generației care a trăit și și-a văzut visul cu ochii.


Cine se întreabă de ce avem pată pe PSD și toți ai lor, să privească spre Piața Universității. PSD se trage din comuniști. Doar că și-a schimbat numele și masca. În 1990 Ion Iliescu, liderul lor de atunci, a spus: suntem într-un comitet de salvare națională, acum după Revoluție. Salvăm, punem România pe picioare și ne retragem. N-a fost așa. FSN-ul a mințit. A participat la alegeri. Și din poziția sa de aranjor al situației politice a incitat la violență, la mișcări anti democratice. Din 1990 până astăzi FSN-ul și-a schimbat numele pentru a fi uitat trecutul, rădăcinile partidului. PSD-ul este Sistemul refractar, birocratic, retrograd. Reperul de acțiune, din păcate, al tuturor politicienilor de după 1990. Cu excepția unui Corneliu Coposu.

Cine se întreabă ce au făcut cei din Piața Universității 1990 să vadă că ei nu au fost lași și nici niște ratați. Protestul Pieții a dat toate reperele sociale și politice ale României de astăzi. Nu se știe nici astăzi cum o generație bătuta ca un câine în Piață a reușit să schimbe în 30 de ani soarta unei țări.

E Ro în Europa? este! Nu e cu Rusia? Nu este. Este capitalism, cât e, cum e, nu judecăm? Este. Avem o șansă în viață? Avem. Putem înjura Puterea cât și cum vrem? Avem. Toate astea le vroiau Piețarii din 1990. Și litere de legi au devenit toate aceste obiective.

Excesul în multe privințe ține de o societate care are alegerile ei, în care oamenii au libertatea de aș alege modele potrivite de acțiune. Piața Universității nu a fost și nu este opresivă. Și-a lăsat eroii în deplinătatea alegerilor lor. Emil Constantinescu, Marian Munteanu sunt amintiți ca fiind alegeri greșite, excese. Ori, Piața nu s-a amestecat în opțiunile niciunui erou din Piață. Celor de acum 30 de ani le era greu titlul de erou, nu gândeau nici o clipă ce va fi. Să nu uităm că acel Constantinescu a făcut demersurile pentru România: intrarea în UE și NATO, lașitățile de mai tărziu doar el știe de ce le-a făcut. Marian Munteanu s-a consumat acolo în Piață. Este cel care a ținut pe umerii și mintea lui în echilibru o revoltă cu sute de mii de oameni.

Totul este aici. Adevărul este simplu. Timp de 30 de ani România a ales libertățile Pieții, asta-i important. Iar Generația Pieții a trăit ca să vadă cum s-au îndeplinit țintele visate. Da, visele s-au împlinit în fel și chip. Dar, Piața a avut dreptate. Ăsta a fost drumul bun în lumea de după 1989. Ăsta este drumul în 2020.




Universitatea București și-a asumat "Piața Universității", ca gest fundamental de revoltă. Aici nu-i nevoie să explicăm. Nu-i vorba de rezistență politică. Nici de revolta politică. Aici este vorba de ideea de revoltă. Omul trebuie să știe că are revolta la îndemână, oridecâteori o forță, indiferent de puterea ei, se exercită abuziv.

În 1990 nu a fost doar o revoltă politică. Era revolta unei generații de tineri împotriva tuturor formelor de abuz. Venite din partea părinților, instituțiilor publice, mentalităților sclerozate. Puteți vedea pe piatauniversitatii.unibuc.ro mărturii ale participanților din Piața Universității, o reconstituire fidelă a atmosferei protestului de acum 30 de ani. Sunt oameni care aveau 18-20 de ani și pentru care viața începea. Și cum să lași să scape din mână, să treacă pe lângă tine acel moment unic în care viața ta se poate schimba în bine.





Mulțumesc Victoria Pătrașcu Victoria Pătrașcu avea 19 ani în 1990. Incredibil, tot universul conspira. Viața ei începea. Istoria începea cu ea. Putea să mizeze pe totul sau nimic. Nimic nu-i stătea în cale. Era “golanca" absolută. Cine-i putea sta în cale? O bâtă-n cap. Apoi, bătută de mineri, scuipată, cu capul spart de cei furioși. Tăvălită în praf. Băgată la pușcărie.

Mulțumesc Florin Iaru La Revoluție cădeam pe jos de frică, dar mergeam înainte. Curajul este să mergi înainte când te caci pe tine de frică. Libertatea? Libertatea e soră cu moartea!

Mulțumesc Doru Mărieș Ce este libertatea? Momentul 22 decembrie 1989. În balcon. Vedeam o masă imensă de oameni, sute de mii de oameni și care scandau: Libertate! După 45 de ani de comunism. Simțeai că plutești că te ridici spre cer. Simți că ești în stratosferă și Dumnezeu e deasupra ta. Este momentul în care oamenii aveau dreptul să revendice orice. Își recăpătaseră dragostea pentru pământul lor, patria lor. Frica, manipularea dispăruseră. Oamenii aveau pace în ei, își manifestau această libertate necontrolați.

Aducerea aminte a Pieții Universității a fost sinceră, a creat o emoție puternică. Nimeni nu-și neagă momentul de început al vieții.

Și iarăși pentru mărturiile lui lor mulțumesc lui Lazăr Vlăsceanu, pe atunci prorector al Universității București : Lazăr Vlăsceanu, ajuns Prorector al Universității din București, după Revoluția din 1989, s-a numit idiot, credea în eternitatea comunismului, și a luat-o de la zero. Lazăr Vlăsceanu a trăit exaltat în Piața Universității.

Lui Marian Preda, actualul rector al Universității București și pelerinajul său în Piață, venit tocmai de la Băile Herculane, unde era inginer.




Iat-o pe Ioana Popescu, care la ideea Irinei Nicolau, striga Li-ber-ta-te! și culegea mărturii orale despre Piața Universității.

Pe Mona Nicoară, la 18 ani. Piața - locul în care te puteai baza pe comunitate. Acolo a învățat ce știe despre viață. Dacă vrei să lupți pentru ceva, lupți, ieși din inerție.

Pe Gabiela Avram la 20 de ani . Nu concepea atunci să-și trăiască viața în altă parte decât în Piață. Cum altfel? În primul rând, avea 20 de ani, Dumnezeule. Acolo se făcea istoria, unde putea să fie? Apoi, trecutul ei îi hotăra pașii. Tatăl său fusese condamnat în 1956, după evenimentele de la Budapesta. A copilărit cu securistul la ușă și cu Radio "Europa liberă" în casă dat la maxim. Poate de aceea acum le-a vorbit copiilor ei despre Revoluție și Piață și a descoperit că ea, ca părinte, a fost cam singura care a întreținut memoria vie a evenimentelor din 1990.

Viorel Moțoc student în anul al 3-lea la Litere-București și-a notat zile și nopți în Piața. Citește Jurnalul regalul unui suflet care cu greu se entuziasmează, dar când o face nu-i stă nimeni în cale.



Ștefania Hârtopanu: "Mă pregătisem sufletește să mor, dar noroc cu Ilinca care m-a surprins că n-aveam de gând să zbor nicăieri".

Domnica Macri nu avea de apărat doar propria libertate, ci și un copil. Era gravidă cu Smaranda. De aceea, este fabulos-periculos cum anul 1990 Domnica l-a trăit "la firul ierbii". După ce-n Facultatea de la Litere îndemna la jocuri de dezgheț, de ieșire din starea de letargie comunistă, Domnica a căzut în depresie chiar în zilele Revoluției: nu se mai poate, eu am ceva greșit, și-a spus, și și-a cumpărat un ziar "Scânteia" ca să-l citească și să se lecuiască de glume antisistem. Era în zilele Revoluției. Și în geanta de facultate, cu ziarul Scânteia și cu un aparat radio, ca să se idiotizeze plenar, Domnica ajunge în Piața Universității. Vede baricada, își dă seama că acolo se apără libertatea. Da, chiar libertatea aia dorită. Nu mai era de glume.
Alexandru Gussi și Florin Dumitrescu sunt cercetătorii care au trăit Piața și în momentul maturității lor au scris monografii ale Pieții ca legitimare politică și Piața ca un imens bâlci, lumi în tranzacționare.

Cristian Preda nu uită oroarea. Vânarea omului de către om de pe vremea mineriadei. Adică oroarea de acum fix 30 de ani.


Nu avem o judecată a vinovaților din 1990. Dar cei care au trăit îi știu. Bătuți, făcuți șnițel, omorâți, tinerii Golani, tinerii generației Revoluției și Pieții au triumfat. Cum puține generații reușesc în viață, în societate. Pe termen lung. Golanii au câștigat pariul cu România. Pardon, cu o viață mai bună.


14701 afisari



pt toti colaboratorii sputnik/ latrina 3
dynno [utilizator], Sâmbătă, 13 iunie 2020, 11:20
+28/36
Reintoarcerea la practicile specifice PCR intre anii 1945 și 1947 la mai putin de o luna de cand puterea cea noua a fost instalata, au costat scump Romania. Mai manipulator decat Iliescu nu a fost nimeni.
Noul Parlament, a avut sarcina sa intocmeasca si sa aprobe noua Constituție. Care – oare chiar intamplator? l-a avut drept principal autor pe Antonie Iorgovan, recomandat in acest scop de tatuca Iliescu. E vorba despre același Antonie Iorgovan, pana atunci un om fara expunere publica, fara vizibilitate, care a izbutit performanta de a fi ales ca independent. Singurul independent din primul Parlament al noii Romanii. Aceasta în vreme ce alți independenti, mult mai cunoscuti, precum Andrei Plesu, Mircea Dinescu, Ion Caramitru sau Octavian Paler, au înregistrat un eșec răsunător.
Despre a cui manipulare vorbim?
Decretul Lege nr. 92/1990, pe baza caruia s-au organizat alegerile, garanta doar formal libertatea scrutinului. In realitate, pe tot parcursul campaniei electorale cat si in ziua votului, s-au inregistrat numeroase incidente și abateri de la regulile democratiei.
Guvernul provizoriu condus de liderul FSN Petre Roman, nu doar ca a aprovizionat relativ consistent magazinele, avand grija sa precizeze ca totul se datorează Frontului, ci a umblat inconstient la finanțele tarii, incepand restituirea populista, aducătoare de voturi, a banilor pe care ii luase cu de-a sila populatiei, in a doua parte a anilor 80, aparent defunctul regim comunist. lista este prea lunga pt a continua in acest spatiu.
OK Istodor !
Susufler0 [utilizator], Sâmbătă, 13 iunie 2020, 9:56
+25/31
Frumos articol ! Scris cu sufletul de data aceasta !

PS. Din pacate multi dintre eroii pozitivi de atunci au parasit aceasta lume, in schimb toti eroii negativi sunt inca liberi nejudecati Unii isi vopsesc parul, altii viseaza sa fie criogenati ! Nenorocitii se vor vesnici si niciuna dintre cele doua Justitii, nici cea divina, nici cea omeneasca , nu ii ia de langa noi !

PPS. Noi sigur suntem pedepsiti !
inca 42 de comentarii comenteaza
Cookie Settings