Banii europeni din următorul exercițiu financiar vor putea fi absorbiți chiar de la început- Ministerul Fondurilor Europene - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,2695vineri 05 iun 2020

Banii europeni din următorul exercițiu financiar vor putea fi absorbiți chiar de la început- Ministerul Fondurilor Europene

de C.P. Vineri, 22 mai 2020, 10:15
- a A+
Imagine
Guvernul României a aprobat în ședința de joi un act normativ pentru pregătirea următorului exercițiu financiar de 7 ani de zile, 2021-2027. Ministrul Marcel Boloș susține că este pentru prima oară când România nu pierde startul în absorbția fondurilor europene.


"Este pentru prima oară de când România gestionează fonduri europene când Guvernul nu numai că nu a pierdut startul în absorbția eficientă a banilor, dar am pregătit cu 8 luni înainte de începerea următorului exercițiu financiar cadrul prin care autoritățile locale pot pregăti deja portofoliul de proiecte de infrastructură pentru 2021-2027! Am pus la dispoziție 100 de milioane de euro pentru pregătirea temeinică a proiectelor vitale precum regenerarea urbană care înseamnă spații verzi între blocuri și refacerea centrelor istorice, pentru mobilitate, pentru specializare inteligentă și, foarte important, pentru infrastructura rutieră județeană ", a declarat ministrul Marcel Boloș la încheierea ședinței de Guvern.

Guvernul a mai aprobat un act normativ privind asigurarea unui stimulent financiar pentru 38.000 de asistenți sociali, așa cum primesc deja cadrele medicale implicate în lupta împotriva coronavirus. Se adresează angajaților din centrele rezidențiale pentru persoane vârstnice, copii și pentru alte categorii vulnerabile, izolați preventiv la locul de muncă pe perioada stării de urgență.

"Așa cum angajații din sistemul sanitar primesc deja un stimulent financiar, normal este să primească și cei 38.000 de asistenți sociali care au avut grijă de cei mai vulnerabili dintre noi", a explicat ministrul Marcel Boloș. Cei 1.150 de ron brut se acordă o singură dată din fondul de salarii, ulterior fiind decontați din fonduri europene prin Programul Operațional Capital Uman din care au fost alocate 10 milioane de euro.

De asemenea, a mai fost aprobată Ordonanța care prevede acordarea începând cu 15 iunie a 1.188.000 de pachete cu hrană și cu produse de igienă prevede o noutate, și anume includerea persoanelor stabilite în așezările informale. Distribuția acestor produse se face de către Instituția Prefectului cu ajutorul reprezentanților fiecărei unități administrativ teritoriale.

Cele 225 de milioane de euro alocate cumpărării pachetelor reprezintă totodată un sprijin pentru producătorii români de la care se vor achiziționa 35,6 de tone de făină, 28,5 tone de mălai, 10,7 tone de conserve de vită, 6,2 tone de conserve de porc etc. În total, fiecare pachet alimentar conține 38 de produse și cel de igienă alte 6.


1475 de afisari


uite asa
Dedalus [utilizator], Vineri, 22 mai 2020, 10:33
+1/1
"regenerarea urbană care înseamnă spații verzi între blocuri"

Adica, se refera preobabil la distrugerea betonarilor executate de primarii pana acum, nu?

Sau, cel mai probabil, cam asa:
1) distrugem toate betoanele turnate anul trecut, scoatem dalele = bani cheltuiti = spaga
2) betonam spatiul dintre blocuri si punem ghivece cu pomi pe el = bani cheltuiti = spaga

Angajam 200 de functionati cu cate 10.000 de lei pe luna sa urmareasca modul de cheltuire.

Apoi angajam inca 200 de functioanari prin primarii, ca sa "implementeze" proiectul

Contractam o firma de consultanta cu 2,000,000 euro ca sa ne "invete" cum sa facem toate cele de mai sus.

Appi il chemam pe Dorel sa puna 3 pomi in colt, sa vada lumea ca am "absorbit fonduri europene"- evident, ii dam de-o bere lu Dorel
comenteaza
Cookie Settings