Zece bebeluși născuți la Spitalul Municipal Timișoara, confirmați cu coronavirus / Ce spune ministrul Sănătății - UPDATE - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,3517miercuri 03 iun 2020

Zece bebeluși născuți la Spitalul Municipal Timișoara, confirmați cu coronavirus / Ce spune ministrul Sănătății - UPDATE

de I.H. Luni, 6 aprilie 2020, 22:40
- a A+
Imagine
Zece bebeluși născuți la Spitalul Municipal Timișoara au fost confirmați cu coronavirus, în timp ce pentru mamele acestora testele la COVID-19 au fost negative. Autoritățile precizează că 9 mame împreună cu nou-născuții au fost externate deja, în perioada 2-4 aprilie, în unitatea sanitară fiind în continuare internată o singură mamă. Reamintim că maternitatea a fost în carantină, iar 25 de cadre medicale și de paciente internate acolo au fost confirmate cu coronavirus.


Conform Grupului de comunicare strategică, din primele informații, la Spitalul Municipal (Maternitatea Odobescu) au fost recoltate probe, în 1 aprilie, de la 49 de mame și tot atâția nou-născuți. Testele au fost lucrate în 5 și 6 aprilie.

Rezultatele testelor arată că 10 bebeluși sunt infectați cu coronavirus. Testele mamelor acestor nou-născuți sunt negative.

Potrivit sursei citate, 9 mame împreună cu bebelușii au fost externate deja, în perioada 2-4 aprilie, în unitatea sanitară fiind în continuare internată o singură mamă.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a solicitat Direcției de Sănătate Publică Timiș să înceapă de urgență o verificare la Spitalul Municipal cu privire la cazurile de nou-născuți depistați pozitiv la COVID-19. Tătaru a cerut începerea de urgență a anchetelor epidemiologice, izolarea la domiciliu a persoanelor externate și retestarea tuturor persoanelor, adaugă Grupul de comunicare strategică.

Tătaru: Familiile bebelușilor vor fi testate

Familiile a nouă nou-născuţi de la Spitalul Municipal Timişoara, depistaţi pozitiv la testul COVID-19, sunt izolate la domiciliu şi vor fi testate, a anunţat luni seară ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.

"Mamele sunt testate şi au test negativ, bebeluşii sunt cei care sunt testaţi şi au un test pozitiv, având în vedere şi relaţiile pe care le-au avut cu personalul medical de la Secţia nou-născuţi. Reevaluăm tot ce înseamnă testare la bebeluşi, iar în funcţie de rezultat, vom continua acţiunea în consecinţă.

Nouă dintre mame sunt la domiciliu cu nou-născuţi asimptomatici în acest moment, dar noi reluăm tot ce înseamnă evaluări, inclusiv testări la nou-născuţi. În cadrul anchetei, toată familia este în izolare la domiciliu şi toată familia va fi testată", a spus Tătaru luni seară, la Antena 3.

Reamintim că Maternitatea Odobescu din Timișoara a fost în carantină săptămâna trecută, pentru 24 de ore, după ce 5 asistente medicale au fost confirmate cu coronavirus. Între timp, 25 de cadre medicale și de paciente internate acolo au fost confirmate cu COVID-19.

Activitatea secţiilor de obstetrică-ginecologie şi neonatologie ale Clinicii "Dr. Dumitru Popescu" (Maternitatea Odobescu) a Spitalului Municipal Timişoara va fi restrânsă, fiind asigurate doar urgenţele, după ce 25 de persoane - cadre medicale, lehuze şi o gravidă - au fost confirmate cu Covid-19, a transmis duminică Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Timiş.


Managerul Spitalului Municipal, dr. Olimpia Oprea, a cerut izolarea maternităţii pentru dezinfecţie totală şi testarea tuturor angajaţilor, după ce o angajată a fost depistată pozitiv. Directorul DSP Timiş, Mariana Rădulescu, demisă luni, afirma săptămâna trecută că "decizia de carantinare (pentru câteva ore, n.r.) a respectivei maternităţi a aparţinut de la sine putere doamnei manager al Spitalului Municipal, care are în subordine maternitatea (...) fără nicio consultare a DSP (...)".


25333 de afisari


Doar modelul Suceava
Wheelwright [utilizator], Luni, 6 aprilie 2020, 22:50
+33/41
mai salveaza sistemul nostru sanitar aflat in criza asta profunda (adica sefi militari peste ei si proceduri de urmat fara abatere.

Acesti nou nascuti au fost infecatiti de personalul medical (daca mamele sunt negative si copii pozitivi).

Faza cu lipsa materialelor de protectie nu o mai inghit, a fost la inceput, dar deja le-au venit si costume si masti, dar ei par singurii care nu respecta regulile.

S-au infectat multi medici, asistente si in alte tari, dar cei din linia intai, de la terapie intensiva si expusi virusului.

NU EXISTA SCUZE pentru aia ce lucreaza la o maternitate si sunt asa de indolenti.
...
tirolez [utilizator], Luni, 6 aprilie 2020, 23:18
+29/37
se duc la mosia lui Dragnea, ca si-asa proprietarul nu e acasa.
inca 19 comentarii comenteaza
Cookie Settings