În Spania și Italia au fost amendați jucători de Pokemon Go care au încălcat regulile carantinei totale. Jocul a făcut modificări pentru a-i convinge pe toți userii să stea în case - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,4671luni 06 apr 2020

În Spania și Italia au fost amendați jucători de Pokemon Go care au încălcat regulile carantinei totale. Jocul a făcut modificări pentru a-i convinge pe toți userii să stea în case

de Vlad Barza Joi, 26 martie 2020, 18:16
- a A+
Imagine
Un bărbat de 77 de ani a fost amendat la Madrid pentru că încălcase regulile carantinei generale și ieșise din casă pentru a juca Pokemon Go și la fel s-a întâmplat și cu un italian și fiica sa. În țările cu carantină totală oamenii pot ieși din casă doar pentru câteva motive importante. Niantic, compania care a dezvoltat jocul, a schimbat regulile și oferă bonusuri și reduceri pentru a convinge jucătorii să nu iasă din casă și să poată juca în interior cât mai mult.



Niantic a anulat o serie de evenimente la care utilizatorii erau invitați la anumite ore să iasă în parcuri sau în centrele orașelor pentru a vâna monștrii virtuali.

În plus, a crescut numărul de pokemoni ce apar în joc, astfel încât oamenii să aibă ce prinde și când stau în casă. Compania a și mărit bonusurile când userii fac schimb de cadouri între ei și a scăzut chiar și cu peste 90% prețul unor elemente din joc, tot pentru ca jucătorii să nu fie tentați să iasă din casă pentru a colecta diverse lucruri. Tot pentru ca oamenii să joace din casă, acum mai bine de o lună au fost lansate și ligi care permit user-ilor să facă zeci de bătălii la distanță în fiecare zi.

Datele Sensor Tower arată că jucătorii au cheltuit în Pokemon Go 23 milioane dolari în a doua săptămână din martie, dublu față de prima săptămână din an și cu 75% mai mult decât în ultima săptămână din februarie.


1883 de afisari


Niciun comentariu
comenteaza
Cookie Settings