În China, un nou ucigaș: hantavirus . Un om decedat, 32 au fost testați - Hotnews Mobile
1 € 1 USD joi 13 aug 2020

În China, un nou ucigaș: hantavirus . Un om decedat, 32 au fost testați

de A.Th.C. Joi, 26 martie 2020, 12:48
- a A+
Imagine
Un bărbat din China care a murit luni fusese testat pozitiv pentru hantavirus, făcând oficialitățile să testeze alți 32 de oameni care au călătorit cu el într-un autobuz înainte de decesul acestuia, informează Global News citată de Fox News .


Boala provenită de la șobolani, despre care oficialii americani din sănătate spun că nu poate fi transmisă între persoane, afectează de obicei pacienți care respiră aer contaminat de excremente ale șobolanilor.

Este posibilă contractarea virusului și de la mușcătura unui rozător infectat, sau dacă oamenii ating ceva care a fost contaminat cu urină, excremente sau salivă de rozător și apoi și-au atins nasul sau gura. Infecția mai este posibilă și prin ingerarea de alimente contaminate pe aceeași cale, conform Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (Center for Disease Control and Prevention – CDC) din SUA.

Bărbatul din provincia Yunan era în tranzit spre provincia Shandong pentu a munci, înainte să moară. Nu a fost identificat și nici rezultatele pentru ceilalți 32 de pasageri nu au fost făcute publice imediat.

Simptomele bolii sunt oboseală, febră și dureri musculare, precum și dureri de cap, amețeală, frisoane și dureri abdominale. Simptomele ulterioare pot fi tuse și dificultăți în respirație, iar boala are un procentaj de fatalitate de 38%. Mai multe simptome sunt similare cu semnele de COVID-19, care a infectat peste 81.600 de oameni în China și a făcut 3.285 de victime.

Epidemia de COVID-19 a izbucnit la Wuhan și s-a crezut inițial că provenea de la o piață de animale din oraș. COVID-19 face parte dintr-o familie de virusuri care îmbolnăvesc oameni și animale. Germenii care infectează animalele pot uneori infecta oameni, dar cazurile sunt rare, conform lui CDC.

Agenția de sănătate precizează că originea exactă a actualei epidemii cu COVID-19 este necunoscută, dar a comparat-o cu SARS, care a apărut la animale înainte de a se răspândi la oameni.


13757 de afisari



chiniejii,
iodixit [utilizator], Joi, 26 martie 2020, 13:02
+11/19
ar trebui sa se spele mai des pe miini si pe picioare ;-)
sa faca curatenie prin ograda
sa puna capcane de rozatoare
si nu in ultimul rind, sa excluda sobolanii din meniu!
Dezinformare
B.A. Lacatusu [anonim], Joi, 26 martie 2020, 14:22
+11/13
Nu mai dezinformati oamenii, mai ales intr-o perioada ca aceasta. Hantavirus (familie de virusi) nu este nou si exista pe mai multe continente. https://www.ecdc.europa.eu/sites/default/files/documents/Hantavirus%20infection%20AER_0.pdf
inca 10 comentarii comenteaza
Cookie Settings