UPDATE Statele Unite aprobă tratamentul antimalarie cu clorochina împotriva coronavirusului - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,3517miercuri 03 iun 2020

UPDATE Statele Unite aprobă tratamentul antimalarie cu clorochina împotriva coronavirusului

de R.M. Joi, 19 martie 2020, 18:03
- a A+
Imagine
Statele Unite au aprobat folosirea împotriva noului coronavirus a clorochinei, un tratament împotriva malariei care a dat "rezultate preliminare foarte încurajatoare", a anunțat joi președintele Donald Trump, citat de AFP.


"Putem face acest medicament disponibil imediat", a asigurat el, într-o conferință la Casa Albă.

Donald Trump spune că acest lucru ar putea "schimba datele" în fața pandemiei.

Președintele a adăugat că acest tratament a fost deja "aprobat" de organismul federal care supervizează comercializarea medicamentelor în SUA, Food and Drug Administration (FDA). "Deci vom putea face disponibil acest medicament prin decret", a adăugat el.

FDA pare totuși să nuanțeze anunțul președintelui, subliniind că clorochina era deja aprobată ca medicament împotriva malariei și artritei.

"Președintele ne-a cerut să analizăm mai îndeaproape acest medicament. Vrem să facem asta organizând un test clinic extins și pragmatic, pentru a strânge informațiile și pentru a răspunde la întrebările care se pun", a declarat directorul FDA, Stephen Hahn.

Acesta a subliniat că, dacă FDA este gata să "doboare barierele" pentru a accelera inovațiile, ea are și "responsabilitatea" de a "garanta că produsele sunt sigure și eficiente".

La sfârșitul lunii februarie, Didier Raoult, directorul Institut Méditerranée Infection din Marsilia, afirma, citând rezultatele unui studiu clinic din China, că un banal tratament cu clorochină, un medicament folosit frecvent împotriva malariei, a arătat semne de eficiență în lupta împotriva noului coronavirus .

Studiu clinic efectuat de trei cercetători chinezi a fost publicat online în 19 februarie în revista BioScience Trends și vizează rezultatele unui test clinic efectuat în mai multe spitale chineze (în Wuhan - epicentrul epidemiei, Beijing și Shanghai) pentru a măsura "eficacitatea chlorochinei în tratarea pneumoniilor asociate Covid-19".

"Rezultatele obținute până în prezent asupra a peste 100 de pacienți au demonstrat că clorochina este mai eficient decât tratamentul primit de un grup comparativ pentru a stopa evoluția pneumoniei, pentru ca pacientul să redevină negativ la virus și pentru a scurta durata bolii", afirmau cercetătorii chinezi, Jianjun Gao, Zhenxue Tian și Xu Yang, de la universitatea din Qingdao și de la spitalul din Qingdao.

Scurtul studiu nu cuantifică însă această diferență de eficacitate.

O veste cu atât mai interesantă cu cât "clorochina este un medicament ieftin și fără pericole, utilizat de peste 70 de ani", arată articolul.

Potrivit cercetătorilor chinezi, un tratament cu 500 mg de clorochină pe zi timp de zece zile ar fi suficient.

Interogat despre acest tratament, ministrul francez al Sănătății, Olivier Véran, a afirmat că a discutat în mai multe rânduri cu Didier Raoult și că autoritățile analizează această pistă.

"Se știe că există studii interesante despre impactul in vitro dar studiile pe pacienți rămân încă de stabilit", a mai spus ministrul.



30686 de afisari


?
Dedalus [utilizator], Joi, 19 martie 2020, 18:41
+13/17
Malaria e data de un parazit : Plasmodium.

Nu de un virus.

Cel mai probabil clorochina actioneaza prin reducerea complicatiilor sau prin ceva mecanisme fizico-chimice asupra tesuturilor. Nu stiu studii clare.

Sigur insa ca daca salveaza macar un om din 100, tot e bine de folosit, in lipsa de ceva mai bun, sau pana cand apare ceva mai bun.

Dar nici sa fim supraoptimisti nu e bine.
Nu-i frumos să nu fii informat
jcjc [utilizator], Joi, 19 martie 2020, 21:51
+10/14
Despite a claim early in Thursday’s White House briefing on the pandemic by President Donald Trump that one proposed treatment, anti-malarial chloroquine, had already been approved by the FDA for COVID-19 treatment, Hahn said that in fact the agency is currently looking at widespread clinical trials of the drug, but it is not yet approved for that use.

E adevărat că tratamentul e aprobat pentru malarie și artroză, dar nu pentru Covid-19.

Sursa aici: https://techcrunch.com/2020/03/19/fda-testing-coronavirus-treatments-including-chloroquine-plasma-from-recovered-covid-19-patients/
inca 30 de comentarii comenteaza
Cookie Settings