Tramvai vs. BMW: Ironii ale Reprezentanței Comisiei Europene în România - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,1525sâmbătă 31 oct 2020

Tramvai vs. BMW: Ironii ale Reprezentanței Comisiei Europene în România

de Redactia Marţi, 7 ianuarie 2020, 19:16
- a A+
Imagine
Reprezentanța Comisiei Europene în România comentează ironic pe Facebook incidentul în care un șofer de BMW și un vatman s-au șicanat în trafic în Capitală.


"Cui i-e frică de tramvai? O «mașină europeană» în trafic, respectând regulile", este mesajul postat marți pe Facebook de Reprezentanța Comisiei Europene în România.

Și Ambasada Suediei a ironizat incidentul și a postat pe Facebook o captură a filmulețului cu incidentul. În fotografia editată apar mesajele: "preconcepții despre încălzirea globală", "preconcepții despre drepturile LGBT" și "preconcepții despre manele". Pe tramvai apare textul "Ambasada Suediei".



Reacțiile vin în contextul în care un șofer de BMW și un vatman s-au șicanat în trafic, primul blocând linia de tramvai, iar al doilea intrând cu tramvaiul în autoturism. În urma incidentului, șoferul a rămas fără permis și a fost amendat cu 2.230 de lei, iar vatmanul este cercetat disciplinar.

Incidentul a avut loc în zona Piața Chirigiu din Capitală, iar șicanele din trafic au fost filmate cu o cameră montată pe tramvaiul Societății de Transport București (STB).

În imagini se vede cum șoferul unui autoturism de lux frânează brusc în fața tramvaiului și pornește din nou, iar în tot acest timp este claxonat de vatman. În cele din urmă, vatmanul accelerează și intră direct în bara din spate a mașinii.


22227 de afisari



va rog...
2304 [utilizator], Marţi, 7 ianuarie 2020, 19:33
+46/52
sa pastram simtul realitatii. Aia nu e o masina de lux. E o masina de cocalar!
Apreciez umorul ambasadei suedeze
Cataleya [utilizator], Marţi, 7 ianuarie 2020, 19:34
+17/51
Dar dupa ce ironizeaza de 10 ori Romania si pe romani, n-ar strica sa mai puna si cate una de la ei de-acasa...

De exemplu poza statuii lui Ibrahimovici, vandalizata si daramata de suedezi si lasata cu curu-n sus pe caldarâm.
Ca sa nu mai spun de mesajele rasiste aferente, din zona mormanului de fier care candva reprezenta un idol pt toata natia vorbitoare de swenska!?
inca 18 comentarii comenteaza