DOCUMENT Ministerul Educatiei a lansat Strategia Nationala de Cercetare, Dezvoltare si Inovare 2014-2020. Care sunt obiectivele cercetarii romanesti si domeniile de specializare inteligenta - Hotnews Mobile
1 € 1 USD sâmbătă 26 sep 2020

DOCUMENT Ministerul Educatiei a lansat Strategia Nationala de Cercetare, Dezvoltare si Inovare 2014-2020. Care sunt obiectivele cercetarii romanesti si domeniile de specializare inteligenta

de Raluca Pantazi Vineri, 24 octombrie 2014, 17:48
- a A+
Imagine
Infiintarea doctoratului industrial, obligativitatea ca institutele de cercetare sa publice toate job-urile in Euraxess si crearea Registrului Cercetatorilor din Romania sunt cateva dintre obiectivele Strategiei Nationale de Cercetare, Dezvoltare si Inovare 2014-2020. Ministerul Educatiei a publicat textul integral al strategiei care a fost aprobata in Guvern. Potrivit documentului, printre domeniile de specializare inteligenta pentru urmatorii 6 ani sunt Bioeconomia sau Tehnologia Informatiei si a Comunicatiilor, Spatiu si Securitate.

Guvernul a aprobat marti, 21 octombrie, noua Strategie Nationala de Cercetare, Dezvoltare si Inovare 2014-2020 (SN CDI 2020) elaborata de Ministerul Educatiei Nationale.

Potrivit documentului, strategia este construita pe 3 piloni principali:
  • Pilonul 1. Firmele devin operatori cheie ai inovarii (IMM-uri inovatoare, cu orientare si perspective globale, care au interesul si capacitatea de a intra pe lanturile de valoare adaugata regionale si mondiale)
  • Pilonul 2. Excelenta prin internationalizare (crearea unui mediu atractiv pentru membrii comunitatii stiintifice globale - pentru tineri, pentru cercetatorii de varf din intreaga lume, pentru carierele duble in
  • cercetare si antreprenoriat)
  • Pilonul 3. "Leadership" regional la frontiera stiintei si in tehnologie (exemple: proiectul Extreme Light Infrastructure-Nuclear Physics de la Magurele si Centrul International pentru Cercetari Avansate "Fluvii, Delte, Mari - Danubius" - Tulcea)
Obiectivele generale ale Strategiei nationale de cercetare, dezvoltare si inovare 2014-2020

1. Cresterea competitivitatii economiei romanesti prin inovare. Obiectivul vizeaza sustinerea performantei operatorilor economici pe lanturile globale de valoare, se arata in document, care precizeaza ca sustine tranzitia de la competitivitatea bazata pe costuri la cea bazata pe inovare. "Aceasta presupune dezvoltarea capacitatii firmelor de a absorbi tehnologie de ultima generatie, de a adapta aceste tehnologii la nevoile pietelor deservite si de a dezvolta, la randul lor, tehnologii sau servicii care sa le permita progresul pe lanturile de valoare", mentioneaza strategia.

2. Cresterea contributiei romanesti la progresul cunoasterii de frontiera. Strategia sustine cresterea vizibilitatii internationale a cercetarii si dezvoltarii experimentale din Romania. "Activitatile CD la frontiera cunoasterii presupun formarea unei mase critice de cercetatori in domeniile cele mai promitatoare, mentinerea avansului in domeniile de nisa, unde cercetarea romaneasca are deja avantaj comparativ - consacrat sau emergent-, standarde internationale de evaluare pentru proiectele de cercetare, si initiative stiintifice de anvergura, precum cele dezvoltate in jurul marilor infrastructuri", potrivit strategiei.

3. Cresterea rolului stiintei in societate. Stiinta si tehnologia devin relevante pentru societate, atunci cand efectele lor se resimt in viata cotidiana a cetateanului, spun specialistii care au realizat strategia. Potrivit acestora, cercetarea si inovarea raspund nevoilor concrete ale mediului economic si ale sectorului public, in special celor de crestere a calitatii serviciilor oferite (precum sanatatea sau securitatea cetatenilor), si ofera perspective de angajare atragatoare in sectorul privat unui numar cat mai mare de persoane. Strategia urmareste atat rezolvarea problemelor societale prin solutii inovatoare, cat si furnizarea de expertiza in elaborarea politicilor publice, mentioneaza strategia.

Obiective specifice:
  • Crearea unui mediu stimulativ pentru initiativa sectorului privat , prin instrumente de antrenare a antreprenoriatului si a comercializarii rezultatelor CD, precum si prin credibilizarea parteneriatelor dintre operatorii publici si cei privati.
  • Sustinerea specializarii inteligente , prin concentrarea resurselor in domenii de cercetare si inovare cu relevanta economica si cu potential CD demonstrat, prin parteneriate public-public si public-privat, care sa deblocheze potentialul identificat.
  • Concentrarea unei parti importante a activitatilor CDI pe probleme societale , pentru dezvoltarea capacitatii sectorului CDI public de a solicita si adopta rezultatele cercetarii si de a raspunde unor teme legate de provocarile globale de importanta pentru Romania.
  • Sustinerea aspiratiei catre excelenta in cercetarea la frontiera cunoasterii prin internationalizarea cercetarii din Romania, evaluare internationala , cresterea atractivitatii sistemului CDI romanesc, prin mobilitate si parteneriate.
"Capitalul privat va fi atras in sustinerea inovarii bazate pe cercetare-dezvoltare, prin instrumente de finantare adecvate, cum sunt creditele fiscale, fondurile de capital de risc in fazele timpurii ale procesului de inovare, ca si prin crearea unui cadru legal modern privind gestiunea proprietatii intelectuale", anunta Ministerul Educatiei in aceasta strategie.

Potrivit documentului, "principalele directii de actiune sunt gestiunea proprietatii intelectuale si instrumente orientate catre finantare: credite fiscale, fonduri de capital de risc si fonduri de garantare".

Ministerul sustine ca "strategia stimuleaza cererea privata, inclusiv a celei adresate sectorului public de cercetare, prin masuri precum:
  • Adoptarea procedurilor pentru deducerile fiscale de 50% asociate cheltuielilor CD
  • Imbunatatirea reglementarilor privind contabilitatea cercetarii, in scopul de a inlesni definirea si inregistrarea activitatilor CD private
  • Campanie de comunicare a instrumentelor fiscale disponibile operatorilor economici privati"
In document se arata ca prin Programul Operational Competitivitate-Axa Prioritara Cercetare, Dezvoltare Tehnologica si Inovare sunt sustinute masuri precum:
  • Crearea, in cadrul unei scheme de ajutor "de minimis", a unui fond de investitii cu capital de pornire ("seed capital") destinat antreprenorilor cu idei inovatoare, precum si a unui fond de investitii cu capital de risc ("venture capital") si de crestere ("growth capital") destinat "start-up"-urilor inovatoare.
  • Crearea, in cadrul schemei de ajutor "de minimis", a unui sistem de credite (micro-credite, credite pentru capital de lucru, credite pentru investitii de dezvoltare) cu dobanzi subventionate in favoarea IMM-urilor inovatoare.
  • Crearea unui sistem de garantii individuale, pentru acoperirea riscului tehnologic, in favoarea IMM-urilor inovatoare.
In ce priveste gestiunea proprietatii intelectuale, Ministerul Educatiei sustine ca are in vedere, printre altele, "pregatirea cercetatorilor si inginerilor in problematica drepturilor industriale si a proprietatii intelectuale".

Strategia pe cercetare mentioneaza care sunt domeniile de specializare inteligenta pentru ciclul strategic 2014-2020 , "identificate pe baza potentialului lor stiintific si comercial, in urma unui amplu proces de consultare":
  • Bioeconomia: "Domeniul beneficiaza de potentialul urias al agriculturii romanesti, in contextul unei industrii alimentare locale tot mai active si cu standarde in crestere, al cercetarii aplicative de succes din domeniu si din industria farmaceutica, precum si in contextul unor tendinte globale ca cererea ridicata de produse alimentare. Siguranta si optimizarea produselor alimentare, dezvoltarea sectoarelor horticol, forestier, zootehnic si piscicol sau valorificarea biomasei si a biocombustibililor reprezinta subdomenii cu potential evident".
  • Tehnologia Informatiei si a Comunicatiilor, Spatiu si Securitate: "Domeniul este unul dintre cele mai dinamice din tara. Industria este sprijinita de experienta antreprenoriala acumulata in ultimele decenii, de calitatea ridicata a invatamantului superior si a cercetarii academice din disciplinele tehnice relevante, precum si de prezenta unor companii multinationale importante. Dezvoltarea de software, de tehnologii pentru internetul viitorului si calculul de inalta performanta joaca un rol central in rezolvarea marilor probleme societale. Dezvoltarea de aplicatii spatiale dedicate si/sau integrate, tehnologiile si infrastructurile spatiale, misiunile spatiale proprii si internationale, reprezinta elemente cheie pentru cresterea competitivitatii in activitati economice si sociale".
  • Energie, Mediu si Schimbari Climatice: "Cercetarile in domeniul energiei sustin reducerea dependentei energetice a Romaniei, prin valorificarea superioara a combustibililor fosili, diversificarea surselor nationale (nucleara, regenerabile, curate), transport multifunctional ('smart grids') si marirea eficientei la consumator. Prezervarea mediul inconjurator constituie o prioritate a tuturor politicilor actuale in conditiile unor investitii masive care urmeaza sa fie facute in tehnici de depoluare si de reciclare, in administrarea resurselor de apa si a zonelor umede. Conceptul 'orasul inteligent' ofera solutii de infrastructuri integrate pentru nevoile populatiei in aglomerari urbane".
  • Eco-Nano-Tehnologii si Materiale Avansate: "Domeniul apartine Tehnologiilor Generice Esentiale (TGE), prioritare la nivel european, care utilizeaza intensiv CDI. Domeniul este antrenat de competitivitatea internationala a industriei auto din Romania, de infuzia ridicata de capital si de dinamica exporturilor din acest sector. Perspectivele industriei de echipamente agricole sunt promitatoare, iar investitiile in cercetare pentru combustibili, materiale noi si/sau reciclate pot dinamiza activitatile CDI dedicate eco-tehnologiilor care conserva proprietatile apei, aerului si solului."

Strategia mentioneaza printre obiective si "reglementarea si organizarea doctoratului industrial pentru a creste corelarea formarii resurselor umane cu nevoile mediului economic". De asemenea, in document se mentioneaza "obligativitatea organizatiilor publice de cercetare de a publica toate posturile deschise in Euraxess si de a adera la Carta si Codul European al cercetatorului ".

O alta masura notata in strategie este "Crearea Registrului Cercetatorilor din Romania, inclusiv pentru cei participa la proiecte romanesti, in scopul cresterii transparentei in comunitatea cercetatorilor, si al accesului rapid la cercetatorii relevanti pentru orice tip de entitate interesata - parte a unui demers mai larg de asigurare a unei baze analitice (de tip 'Big Data') pentru fundamentarea politicilor publice si a accesului liber la datele publice ".

CLICK pe fotografia de mai jos pentru a vedea Tintele strategiei de cercetare-dezvoltare 2014-2020



Strategia prevede infiintarea Consiliului National pentru Politica Stiintei, Tehnologiei si Inovarii (CNPSTI) , ca organism consultativ al Guvernului, in coordonarea primului-ministru. Potrivit documentului, "CNPSTI este compus din ministri , avand ca misiune principala coordonarea si corelarea politicilor din domeniul cercetarii-dezvoltarii si inovarii cu cele de dezvoltare la nivel sectorial si, respectiv, regional, in cadrul unui sistem national de inovare".

Vezi aici Strategia Nationala de Cercetare, Dezvoltare si Inovare 2014-2020

Strategia Nationala Cercetare Dezvoltare Inovare 2014-2020 lansata de Ministerul Educatiei




Ministerul Educatiei Nationale explica intr-un comunicat remis HotNews.ro ca "Strategia Nationala de Cercetare, Dezvoltare si Inovare 2014-2020 a fost elaborata in cadrul unui proiect de anvergura derulat in anul 2013, in coordonarea Ministerului Educatiei Nationale - Activitatea de Cercetare, condus de un consortiu alcatuit din 14 organizatii cu profil de cercetare-dezvoltare si cu contributii din partea a peste 150 de organizatii din categorii reprezentative la nivel national, atat pentru mediul academic - universitati si institute de cercetare, cat si pentru mediul economic ".

"Pentru stabilirea prioritatilor a fost utilizat un ansamblu de instrumente de tip prospectiv, care au implicat consultarea directa si online a peste 4000 de cercetatori si specialisti, in privinta evolutiei si impactului domeniilor stiintei si tehnologiei deopotriva pe plan national si international", sustine Ministerul.


5006 afisari



FRECTII, FRECTII, FRECTII !!
rutger [utilizator], Vineri, 24 octombrie 2014, 18:35
+2/2
Compendiu de citate scoase din Ghidurile 2007-2013, asezonate cu generalitati "vom face totu' " ! pana si programul PCR la al 9-lea congres era mai elaborat ! Si mai vor sa-i inroleze pe cercetatori, sa le dea stampila si sa creeze sinecuri unora + cotizatie la Registru ca ne e foame de bani !! Despre fonduri alocate = MARE MUCLES ! O sa le dam numai celor care "merita" ! Iar tinerii care vor sa devina cercetatori adevarati : valea in UE sau USA, sa stiti de ce munciti si va stoarceti creierii, sa nu cersiti pentru mancare la acesti neo-comunisti inculti si agramati !
Adevarat
UsLamistul [utilizator], Duminică, 26 octombrie 2014, 19:24
0/0
Intru totul de acord! Bani si profesionalism... zero! Cu limbaj de lemn desprins parca din alt secol ... nu se face cercetare!
Si pana acum am vazut mult prea multe astfel de "strategii", iar daca incercam sa vedem unde ne situam ..... cautati in top 500 universitati. Acolo e adevarul si rezultatul real al "strategiilor" !
1% din PIB in ... 2020 ???? De ce nu 0,01% in ..... 2220? Tot aia!
comenteaza
Cookie Settings