Episodul 1: Frontul Salvării Naționale. De la partidul-stat la statul-partid - Hotnews Mobile
1 € 4,7748 1 USD 4,4026luni 17 feb 2020
30 de ani de (auto)intoxicare.

Episodul 1: Frontul Salvării Naționale. De la partidul-stat la statul-partid

de Alexandru Gussi Vineri, 14 februarie 2020, 12:10
- a A+
Imagine

Orice istorie politică a tranziției după 1989 începe cu Frontul Salvării Naționale (FSN) și se poate termina cu observația că partidele desprinse direct sau indirect din acesta au dominat și mai domină viața noastră politică. Și este adevărat că putem încă vorbi despre un pluralism “în cadrul Frontului" ca încununare a proiectului “democrației originale", drag fondatorului Republicii noastre postcomuniste. Aparent Frontul i l-a lăsat pe Ion Iliescu moștenire PSD-ului de azi, a lăsat sediul central din Modrogan moștenire PNL-ului, ne-a lăsat tuturor moștenire o Constituție. Totuși în acest articol voi încerca să argumentez că organizația numită FSN a fost tot timpul o țintă falsă și că în acest sens e necesară o privire asupra începutului tranziției dintr-o nouă perspectivă istorică și politologică.



La 6 februarie, s-au împlini 30 de ani de când FSN-ul a fost înscris la tribunal ca partid politic, însă el era atunci, și a rămas mult timp, o simplă ficțiune juridică și simbolică. Instituțional vorbind, FSN-ul se naște din stat, prin decizia CFSN din 23 ianuarie 1990, și nu se diferențiază de acesta mult după alegerile de la 20 mai.

FSN-ul e o ficțiune politică care permite o legitimare electorală a continuității statului. Dar statul român nedecomunizat nu putea naște un partid politic autonom. FSN-ul era o instituție a statului, nu un partid.

Indiferent de versiunea pe care o avem asupra momentului revoluționar din 1989, putem vedea FSN-ul drept acea realitate simbolică aproape redusă la semnul electoral, trandafirul, care la 20 mai reușește să deturneze legitimitatea revoluționară în contrariul ei: în legitimare a elitelor statului comunist.

Manipularea de atunci constă în faptul că majoritatea celor care votează trandafirul nu sunt conștienți că prin gestul lor nu fac decât să reconfirme monopolul elitelor statului comunist asupra ritmului tranziției și asupra împărțirii patrimoniului acestui stat. Dar o (auto)manipulare poate continua până azi dacă analizăm FSN-ul ca un partid politic și nu ca o entitate statală.

Guvernarea prin manipulare, o caracteristică a începutului tranziției postcomuniste

Cea mai eficientă propagandă, departe de a fi făcută dintr-o serie de fake-news-uri, e confecționată din adevăruri îmbinate convenabil pentru a atinge scopul urmărit. Un scop care poate fi legitim, în general e cazul propagandei electorale în țările democratice. Dar independent de natura scopului, propaganda devine ilegitimă atunci când este manipulatorie, când utilizează manipularea. Definim aici manipularea drept o metodă prin care un individ sau un grup sunt convinși să facă gesturi ale căror efecte sunt contrare atât intenției lor, cât și intereselor și valorilor care-l definesc.

Manipularea nu poate evita minciuna sistematică, nu poate evita dezinformarea/intoxicarea metodică pentru că presupune construirea, măcăr pentru un foarte scurt timp, a unui univers fals. Acesta permite pervertirea libertății celui care alege.

Manipularea a fost o metodă privilegiată de exercitare a puterii în România postcomunistă pentru că din primele zile ale lui 1990 exista un context definit prin următoarele trei ingrediente esențiale:

  1. Libertatea ca rezultat al dispariției capacității statului de a reprima. Revoluția a permis o bruscă eliberare. Statul nu mai putea reface sistemul represiv din cauza asumării unei forme de legitimitate revoluționară. Nu îi rămânea decât să deturneze energia eliberată pentru ca aceasta să nu ducă la contestarea continuității structurilor statale de către o majoritate obținută prin alegeri cu adevărat libere.
  2. Capitalul de încredere. Iliescu, în special, și noua conducere, în general, beneficiau de aura participării la miracolul eliberării de un regim totalitar. Capitalul de încredere venea dintr-o combinație unică de legitimitate revoluționară rezultată din victoria asupra misterioșilor teroriști combinată cu legitimitatea venită din reușita stabilizării situației.
  3. Concentrarea resurselor. A celor mediatice în prumul rând, în general capacitatea puterii de a acționa în toate sferele sociale. Monopolul televiziunii a permis ca propaganda statală să ridiculizeze orice altă voce dizidentă. Monopolul controlului resurselor a permis ca discursul populist al liderilor FSN să fie dublat de decizii efective.

Aceste trei ingrediente au permis crearea unui univers fals. Iar acest univers fals a dus nu numai la dominația FSN, de fapt a statului comunist, asupra scenei politice. A mai avut și un rol formator. Primii pași ai populației eliberate sunt făcuți pe un drum care combina o viziune idilică despre schimbare și elemente ale culturii politice a regimului comunist.

În următorii ani descompunerea falsității acestui univers va avea rezultate dramatice asupra încrederii românilor în ansamblul instituțiilor statului. FSN-ul va fi repede abandonat. Vor rămâne însă consecințele culturii politice secretate aparent de FSN și în sprijinul acestuia, de fapt produsă de aparatul propagandei de stat care își găsise astfel un nou sens. FSN-ul dispare, fesenimul însă va rămâne ca formă de patologie colectivă: iluzia că promisiunile socialismului se pot realiza în perioada postcomunistă. Și mai ales că pentru realizarea acestor iluzii scopul scuză mijloacele. Astfel violența socială a fost încurajată de statul postcomunist, incursiunile minerilor fiind numai o parte a unei mobilizări sociale împotriva unei opoziții tratate așa cum trata leninismul dușmanul de clasă. După ce CFSN-ul din 22 decembrie se legitimase cu victimele comunismului, în câteva luni acestea deveneau victimele imagologice, dar și fizice, ale noului regim. Un regim nou servit de structurile vechi.

F SN, vehicul legitimator pentru statul ne-decomunizat

Aproape nimic din ceea ce părea evident marii majorități a românilor în decembrie 1989 și pe parcursul anului 1990 nu mai stă azi în picioare. Conștiința existenței unei mari manipulari a fost denunțată de opoziția civică și politică chiar din primele luni ale lui 1990. Totuși această denunțare nu era suficientă. Azi putem spune că un vector esențial al acelei manipulări era chiar ideea că FSN există, că ia decizii, că guvernează. Adversarii săi direcți știau că nu se luptă cu FSN-ul, ci cu întregul aparat de stat care dorea să evite orice formă de decomunizare, de lustrație. Opinia publică favorabilă opoziției a gândit însă în termenii propuși de putere: FSN vs. opoziția anticomunistă. Ceea ce, spre exemplu, a facut-o să decripteze eronat momentul venirii minerilor din septembrie 1991, să se bucure de căderea liderului FSN, Petre Roman, în vreme ce adevăratul artizan al acesteia era chiar șeful statului, Ion Iliescu, care va putea rămâne la putere și fără FSN.

În 1992 înfrângerea electorală a FSN-ului a fost departe de a fi suficientă pentru a provoca o alternanță. Statul a produs altă organizație-fantomă, Frontul Democrat al Salvării Naționale (FDSN), care, cu ai săi trei trandafiri tricolori, câștigă alegerile. În numai câteva luni, cu sprijinul TVR și a principalului cotidian pro-FSN, devenit pro-FDSN, “Adevărul", cu sprijinul instituțiilor statului, noul partid al lui Ion Iliescu și Iliescu însuși câștigă o nouă legitimitate electorală.

Momentul din 1992 pune mai clar în evidență ceea ce s-a întâmplat în 1990 și raportul între FSN și stat. FSN-ul și FDSN-ul au fost, fiecare la momentul lor, proiecte construite în interiorul statului pentru a confirma electoral o putere deținută de facto . O putere care se adapta numai aparent ideii că era necesară o formă de competiție electorală. Această competiție era asimetrică pentru că nu punea în competiție numai partide politice. Partidele intrau în competiție cu statul, cu un stat care construia unul sau mai multe partide capabile să asigure liniște neo-nomeclaturii politice și militare.



Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro


0 afisari


Niciun comentariu
comenteaza
Cookie Settings