Angajaţii din învăţământ vor beneficia de zile libere de Paşti şi de Rusalii potrivit cultului de care aparţin - Hotnews Mobile
1 € 4,7798 1 USD 4,3348marţi 28 ian 2020

Angajaţii din învăţământ vor beneficia de zile libere de Paşti şi de Rusalii potrivit cultului de care aparţin

de Redactia Miercuri, 11 decembrie 2019, 18:00
- a A+
Imagine
Angajaţii din învăţământ vor beneficia de zile libere pentru a sărbători Vinerea Mare, prima şi a doua zi de Paşti, precum şi prima şi a doua zi de Rusalii, în funcţie de data la care sunt celebrate acestea de cultul religios legal, creştin de care aparţin, conform unei propuneri legislative adopate, miercuri, în unanimitate, de Camera Deputaţilor.



Propunerea, care va fi transmisă Senatului spre dezbatere, a fost iniţiată de către zece parlamentari aparţinând grupurilor PSD, USR, UDMR, Pro Europa, minorităţi sau neafiliaţi.

În cadrul dezbaterilor din plen, Szabó Ödön (UDMR), iniţiator, a apreciat că este "o normalitate ca fiecare comunitate" să poată să îşi marcheze sărbătorile religioase atunci când acestea au loc.

"Sunt două componente importante. Din perspectiva legislaţiei muncii, este asigurat un drept la sărbătorile religioase şi clarificarea acestor drepturi. Din perspectivă educaţională, având neutralitate a sistemului educaţional faţă de zona religioasă, dar în acelaşi timp încurajând, ca formă de expresie a spiritualităţii, tot ceea ce înseamnă limbă, cultură, religie, demersul legislativ clarifică, pe de o parte, dreptul la zile libere pentru sărbătorile creştine care sunt în date diferite şi se precizează modul în care se recuperează în zona angajatorului, printr-un calendar pe care îl propune angajatorul", a declarat Camelia Gavrilă (PSD).

Conform proiectului, salariaţii care au beneficiat de zilele libere pentru Vinerea Mare, prima şi a doua zi de Paşti, prima şi a doua zi de Rusalii, atât la datele stabilite pentru cultul religios legal, creştin, de care aparţin, cât şi pentru alt cult creştin, vor recupera zilele libere suplimentare pe baza unui program stabilit de angajator.

La stabilirea structurii anului şcolar, Ministerul Educaţiei şi Cercetării va avea în vedere: acordarea zilelor libere pentru Vinerea Mare, prima şi a doua zi de Paşti, prima şi a doua zi de Rusalii, în funcţie de data la care sunt celebrate de cultul religios legal, creştin, de care aparţin beneficiarii direcţi ai educaţiei şi formării profesionale, cât şi pentru întreg personalul din învăţământ. De asemenea, ministerul va avea în vedere includerea a două zile libere suplimentare pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru beneficiarii direcţi ai educaţiei şi formării profesionale aparţinând acestora, cât şi pentru întreg personalul din învăţământ.

Propunerea legislativă completează art.139 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii şi art.94 din Legea nr.1/2011 a Educaţiei naţionale.


543 de afisari


Niciun comentariu
comenteaza
Cookie Settings