România a avut pentru foarte puțin timp un tren de mare viteză, dar a fost numai în tranzit, cu destinația Turcia - Hotnews Mobile
1 € 4,7786 1 USD 4,2931sâmbătă 14 dec 2019

România a avut pentru foarte puțin timp un tren de mare viteză, dar a fost numai în tranzit, cu destinația Turcia

de Vlad Barza Luni, 2 decembrie 2019, 12:52
- a A+
Imagine
​România a avut pentru foarte puțin timp un tren de mare viteză pe teritoriul ei, dar din păcate a fost doar în tranzit, din Germania, către Turcia. Este vorba de un tren Siemens Velaro care va ajunge să circule pe rețeaua turcă ce este în expansiune. Cum notează și România Feroviară , în timp ce la noi, compania de stat nu este capabilă să scoată pe piață un "Mers al Trenurilor", demn de secolul în care trăim, alte țări fac pași concreți spre trenuri absolut grozave. Un astfel de tren cu 8 vagoane costă aproape 40 milioane euro.



Pasionații de trenuri din Ungaria și România au pus săptămâna trecută pe Facebook fotografii cu super-trenul Siemens Velaro "în țiplă" tractat pentru a ajunge în stare perfectă de la producător, din (Dusseldorf) Germania, până la destinație, în Turcia.


Velaro în Ungaria (foto Attila György Baukó)

Au fost postate poze din Bekescsaba, Curtici și Arad. Turcia a comandat în 2013 primul tren Velaro, iar garnitura a început să circule în 2015. A urmat o comandă de șase trenuri și apoi încă zece. Cele mai noi informații indică faptul că TCDD va ajunge să aibă 19 trenuri Velaro. Contractul pentru cele 10 trenuri a fost de 340 milioane euro, incluzând și trei ani de mentenanță.


Velaro la Curtici (foto pagina de Facebook A Viharsarok vasútja)

Velaro este modelul "fanion" de tren de mare viteză de la Siemens și diverse versiuni ale acestuia circulă în Germania, Spania, Rusia, Turcia, Belgia și Marea Britanie. Cel mai nou concept este Velaro Novo, prezentat în iunie 2018 în Germania, tren capabil să ruleze cu 360 km/h și care ar trebui lansat în 2023.



Ce se întâmplă în Turcia

Între Ankara și Istanbul sunt 506 km, iar cele mai rapide trenuri fac 3 ore și 47 minute. Cea mai rapidă porțiune este Ankara - Eșkișehir, 245 km în 87 de minute, cu 250 km/h viteză maximă. Acest tronson a fost primul dat în folosință, în 2009, iar întregul parcurs între capitală și Istanbul a fost gata în 2014. Pe această rută sunt folosite trenuri de la Siemens și de la CAF.

Turcia mai are o linie de mare viteză, Ankara - Konya, 309 km, timp minim de călătorie 105 minute.

Autoritățile au promis că în mai 2020 va fi dată în folosință calea ferată de mare viteză Ankara - Sivas, 406 km, parcurs două ore.

Turcia a promis că va investi 70 miliarde euro în industria feroviară în următorii 15 ani și vrea să ajungă să aibă peste 3.000 km de linii de mare viteză.


7598 de afisari


Romanica
arpi [utilizator], Luni, 2 decembrie 2019, 13:06
+10/14
Si noi luam tranvaie si autobuze de la turci.. Turci iau lucruri bune din Gemania.. Avantaj sarma-n.......
Exemple aiurea
pehash [utilizator], Luni, 2 decembrie 2019, 23:15
+3/5
Paris 2 milioane. Lyon 500 de mii. Marseille 800 de mii. Bruxelles 1.1 milioane. TGV.
inca 10 comentarii comenteaza
Cookie Settings