Comunismul ca copilărie. 30 de ani de la 1989 - Hotnews Mobile
1 € 4,7776 1 USD 4,3172joi 21 nov 2019

Comunismul ca copilărie. 30 de ani de la 1989

de Eugen Istodor Marţi, 5 noiembrie 2019, 10:44
- a A+
Imagine
Privesc de câteva săptămâni sondaje peste sondaje, dar chiar dispute între istorici. Toate-s legate de cultura care nu mai este ce a fost. Nu se citește, nu se merge la cinema-teatru, nu sunt librării, nu sunt săli de teatru-cinema. Nu se-nțelege ce-a fost cu Rezistența și dizidența. Cum n-a existat un Proces tandru al Comunismului, cum nu există logic nicio repudiere oficială a trecutului apropiat, "generaţia Millennials“ (cei născuți între 1981 şi 1996) vrea socialism și comunism. Eu cred însă că nu vor cu adevărat asta, ci, ca orice om , generatia asta vrea o lume mai bună. Iar trecutul să nu mai fie apăsător. APROPO: cacofonia este ce cred despre, gen comunism.



Iată documentele de referință:
Barometrul de Consum Cultural 2018. Dinamica sectorului cultural în Anul Centenarului Marii Uniri

More than a third of millennials polled approve of communism

Cacofonia este deliberată. Veți vedea dece, dacă veți citi articolul.

Două concluzii se impun: 1. cultura numai este ce a fost și 2. nici nu va mai fi.

Mai ales cultura tradițională: carte, cinema, teatru, cămin cultural, edituri. România n-a avut rețele de difuzare pentru produse culturale decât pe vremea comunismului și nici atunci nu erau treburile cum se cuvin. Și, de acum încolo, sunt puține șanse să se mai construiască. Guvernul nu-nțelege, instituțiile astea nu-s rentabile acum, vremurile s-au schimbat.

Să fim sinceri. Treisferturi din Românie este analfabetă funcțional, serii întregi de absolvenți au trecut prin școli cu examene formale.

Cine prinde statistica "de om încălțat și învățat" și vrea cultură cu adevărat merge în mall și acolo librăriile supraviețuiesc vânzând zeci de mii de alte produse, mai puțin cărți.

Cine vrea cultură merge la mall și la shopping și la o pizza și la un chinezesc și bagă ș-un film de-i cu copilul sau vrea neapărat să vadă vreo noutate. Cultură este împărtășitul de pizza, de chinezesc, de frecat telefonul mobil pe rețele de socializare, deși ești înconjurat de prieteni.

În multe cazuri Glovo/Uber Eats, Netflix și căutările pe Internetul cât este de mare satisfac noile gusturi culturale. Eh, culmea este că poți măsura aceste gusturi, dar ele sunt bătute în cuie un timp atât de scurt că orice statistică devine istorie într-o lună-două. Așa că, producătorii de cărți, filme și teatru au motive să se plângă, dar oricât de mult ar face-o, privesc cu ambii ochi spre lumea platformelor sau își crează singuri o asemenea platformă de video streaming, cum a făcut TIFF-ul .

Aici probabil trebuie căutate cu adevărat preferințele de consum. Și eu iubesc cartea, teatrul, cinema-ul dar este evident că e alta cultura astăzi.

Și putem să ne lamentăm oricât, comunismul în care cu toții aveam aceleași referințe culturale, s-a dus. Cei mai mulți dintre contemporani nici nu văd la față un produs cultural și vomită câte o opinie. Puuuf - adio trecutul!

Și cu toate astea întrebarea rămâne: cum de având internetul care te îndoapă cu diversitate se strecoară nostalgia milenară după socialism și comunism?

Este o lecție predată de Lucian Boia, cel mai recent, în cărțile lui despre Imaginar.

Nu doar milenarii visează la o lume mai bună, adică previzibilă, plină de tandrețe și solidaritate socială. Sondajele sunt și ele incapabile să cuprindă fenomenul într-atât. Socialism/Comunism vrea și generația care astăzi are 80 de ani, 70 de ani, 60, 50, și 20 de ani. Fiecare generație în proporții sigur diferite visează să trăiască într-o lume pe care n-aș numi-o neapărat socialism/comunism, una mai aproape de acel “Imagine", semnat John Lennon.



Imagine there's no countries / It isn't hard to do / Nothing to kill or die for / And no religion, too/ Imagine all the people / Living life in peace /You may say that I'm a dreamer / But I'm not the only one / I hope someday you'll join us /And the world will be as one /Imagine no possessions / I wonder if you can / No need…

Vedeți, nici măcar vocabular n-avem ca să numim o nouă lume, ce frumos se așezau cuvintele pe vremea aia, cât de clare ne erau scopurile în viață, cât de sigur ne era destinul! Puuf! Adio toate astea!

Într-un sfert de ceas de conversație pe messenger, din trei poze pe Insta se poate rezuma întreaga cultură trecută a lumii și oricine poate avea acces la propria revelație, la nemaiîntâlnita încântare. Cultura veche este și bătrână și-n coșciug, aproape în fiecare zi. Și nu o îngroapă nimeni altcineva decât fiecare dintre noi.

Un detaliu: nici măcar răbdare n-am avea pentru un film de o oră și jumătate dacă scenaristul-operatorul-regizorul-monteorul nu ar tăia secvențele pe durata noastră psihologică de atenție (DPA).

Ce-i omul astăzi cu noua lui Cultură? Omul este din ce în ce mai copil. CLICK-ul pe Internet, aplicațiile de tot felul îl fac copil. Asta, da, statistică: cum copilărim astăzi?

Omul, da, român, american, ungur, nouzeelandez, austriac. Milenarist, Z, X, decrețel, Trump cine-cum vrei să-i spui. Boia? Da, dar am citit prin anii 2000, o carte a lui Pascal Bruckner numită “Tentația Inocenței". Nici Boia, nici Bruckner nu-s de capul lor, ei au rezumat zeci de alte cărți pe temă și vi-i recomand ca fiind mai accesibili.

S-o ia naibii de carte de Tentație, mi-a picat nasol atunci pentru că mi-a arătat ce vroiam și eu: vroiam să rămân un copil, să mă micșorez în fața atâtor maturi care decideau, să ignor realitatea, să nu mă mai lupt cu prețurile din piață, care erau fluctuante, să simt că n-am nicio vină că lumea-n jur e așa, toți sunt vinovați, eu nu, nu, nu, nu.

Mi se părea că sunt neglijat, nepus în drepturi, nevalorizat. Vroiam să evit suferința, să rezist la ororile din jurul meu cum rezist la un kil de Jidvei. Să fiu laș, ar spune unii, nu, să fiu copil. Să fiu copil și să nu fiu pedepsit!

În comunismul meu se putea asta.

Am prins exact momentul ăla de dulceață a lui Nicolae Ceaușescu. Magazinele erau pline de mâncare, chioșcurile cu reviste din toată lumea, televiziunile cu filme mișto, muzica era ultimul răcnet. Taică-meu ieșea în lume și-mi povestea pățăniile lui din pădurile amazoniene sau din deșertul egiptean. Maică-mea îmi făcea lecțiile la școală, eram îndrăgostit de o negricioasă. Bunicii mei erau zdraveni și-mi făceau prăjituri cum de atunci n-am mai mâncat. Da, da, exact, eram în plin comunism și era exact ca-n orice copilărie unde părinți-bunici-societate îți dau sentimentul că ești nemuritor. Aveam casă, frigider, televizor. Ce bine este să fii copil! Era, nu-i așa, copilăria mea, este, de fapt, “copilăria copilului universal". Ce mamă, ce tată denaturat pot să nu-l țină copil pe copilul lui. Să-i spună câte-n lună și stele că viața lui e asigurată. Ce habar să aibă un copil ca mine atunci de dizidență, de victimele cu miile de la Canal, Pitești, Aiud și aiurea, ce revoltă să am? Maică-mea era singura teroare, nu mă lăsa să mă joc în fața blocului cât vroiam eu. Da, o uram uneori, dar mă îmbuna imediat cu prăjituri, cu o vorbă bună. Știu că vedeam cu ea “Tarzan".



Și făceam ca Tarzan și “Mannix" și cântam muzica de la Mannix și mă credeam mare detectiv.



Dar și cum am fost la Cinema Tomis să văd “Prietenii mei elefanții". Mamă la ce coadă am stat:



Și când a luat Nadia 10-le ăla, toți puștii ne credeam Nadia și făceam gimnastică la bara de bătut covoare:



N-aveam habar de Eliade, de Cioran, de Kant, Schopenhauer. Ce Țuțea care am aflat că stătea la două cartiere mai încolo. Vroiam să fiu Cristian Țopescu. Maică-mea stătea nopțile și citea colecția Romanul de dragoste și cărțile din Biblioteca pentru toți. Vroiam și eu, nu?

În 1982-3 însă copilăria mea s-a terminat. Am simțit-o rău, pe pielea mea. Ca un fier de călcat pe piele.

A-nceput cu moartea bunicului meu, cel care ținea copilăria mea la distanță de rău. Am aflat la pomana lui că el ne facea viata mai buna, ca ne dădea bani cu împrumut, că ne aducea mielul și porcul de Paște și Crăciun. Că-n anii 1947-50 fusese și terorizat săptămâni în șir ca să-mi predea pământurile, viile, pădurile comuniștilor, la colectiv. Că nașa mea avea un tată mort în Bărăgan tot din cauza arestărilor comuniștilor.

În seara aia, da, în seara aia a morții bunicului meu nu înțelegeam nimic din grozăviile astea. Am băut cred cel mai bun vin din viața mea, eram beat și credeam că copilăria mea va merge mai departe. Vinul îmi dădea libertatea de a nu înțelege, de a îndura adevărurile.

Dar fără bunicul meu, lumea din jurul meu a devenit de nesuportat.

Maică-mea a început să mă trimită la cozi. Laptele, pâinea nu se găseau îndestul. Carne, brânză mâncam tot mai rar. Inventivitatea ei moștenită de la bunici ne-a salvat. Toate mâncărurile care erau lux pe vremea bunicilor mei deveniseră meniu frecvent în casă. Mâncare de castraveți murați, de gutuie, de prune uscate, de mărar. Habar n-am! Stomacul meu a fost crescut cu astfel de delicatese, iar carne, lapte, brânză vedea tot mai rar. Maică-mea era intransigentă: nu admitea cartoful prăjit, i se părea o blasfemie. Mi-a făcut o singură dată, când am picat la examenele de admitere în liceu. În fapt, bunicul meu murise, dar și comunismul lui Ceaușescu se schimbase. Și așa am realizat că comunismul era o otravă.

Am realizat ca nimeni nu vorbea la TV despre cozi, despre lumea mea fara carne si branza. Nimeni. nimeni. nimeni. nimeni. Nici pe bunicul meu Titi nu-l pomenea nimeni la televizor. Ori, el nu Ceausescu mi-a facut copilaria mai buna.

Cam ăsta era comunismul meu copilăros și arăt că astea sunt limitele în care pot admite socialismul/comunismul.

Da, doar ca o copilărie. Comunismul ca copilărie merge. De fapt, comunismul altfel nici nu merge. Cum nu merge nici varianta soft, socialismul. Omul are nevoie de stabilitate, de predictibiitate, de asigurarea zilei de mâine și asta, aparent, dă socialismul/comunismul. Capitalismul e câinos, nu? Competiție mereu, nasol. Dar, e logic in capitalism sa alegi ce vrei. E prietenos capitalismul.



Să-nțelegem un pic dece nu funcționează comunismul, fascismul și toate câte se vor numi regimuri totalitare. Primul lucru pe care-l face orice orânduire pusă pe temeiul ideologic este să-și îndepărteze opozanții. Cum au facut comunistii cu bunicul si cu tatal nasei mele. Cu Constantin si Eugen.

Te deranjează. Germania Fascistă a lui Hitler, lumea comunistă creată de Stalin asta au făcut. De ce? Gândiți-vă astăzi cum respingeți în bula voastră altă idee, altă realitate decât cea pe care v-o impuneți. Unul care n-are chef să-ți asculte prostiile supără, poate schimba chiar perspektiva ta, a celorlalți care te aplaudă.

Apoi, dacă îți îndepărtezi dușmanii pe cine pui în loc?

În general, omenește este să te raportezi la unii care-ți împărtășesc prostiile, cei care au aceleași cuvinte-gesturi publice precum ai tu.

Asta-i omenește. Dacă ești șef de bulă doar n-o să stai în cotețul cu porci. Alegi ce-i mai bun pentru confortul tău.

Dar nu-s astfel de condiții de asigurat pentru toată lumea. Iată simplă inegalitate. Contradicție între vorbe și fapte. Nici banii nu pot fi la fel, nici viața nu poate fi la fel pentru toată lumea. Este imposibil.

Dece? Nu intru în detalii micro-macro, ci spun ce am văzut eu. E banal ce spun, dar pornește totul de la "Suntem diferiți". Ce crede unul că e fericirea pentru el, nu e pentru altul. Contradicție venită din imaginarul colectiv, din felul în care ne gândim prezentul-viitorul-prietenii-dușmanii.

Dar REPET in comunism si-n nicio lume totalitara nu se vorbeste despre cozi, lipsa de carne, branza, puscarii, dizidenta.

Cine vrea să știe chestii mai profunde să citească specialiștii: Lucian Boia (imaginarul colectiv în comunism și aiurea), Vladimir Tismăneanu (istoria comunismului), Bogdan Murgescu (economie), sau cărțile despre ororile din lagărele comuniste: Ion Ioanid, Lena Constante și alții. Băi, dar e de citit și înțeles ceva.

Mulți frustrați au ieșit din 1989 pe străzile României. Pentru că nimeni, dar nimeni nu le-a explicat ce a fost. Ce-au trăit ei. Ce-au pățit în copilăria comunistă? Dece n-au bani acum? Ce-a fost cu dizidenții? Ce-a fost cu pușcăriile? Da-i in ma-sa eu sa traiesc! E apocalipsa!

Și dacă li s-ar fi explicat, mulți n-ar fi vrut să înțeleagă. Păi, e viața lor cum să fi trăit așa degeaba. Comunismul e o minciună? Păi, am trăit doar în comunism, cum viața mea e o minciună? Nesimțitule, nerușinatule! Mooori!

Mulți dintre români s-au identificat cu Ion Iliescu după Revoluție.

Comunist crescut și știind ororile, limitele comunismului. Om din sistem, dar care n-a putut schimba nimic din mersul lucrurilor, a fost ținut pe linie moartă. Ceaușescu l-a exclus, nu neapărat el a stat deoparte.

Omul Iliescu a speculat vreo zece ani această nostalgie, această nevoie de copilărire și a câștigat mandate de Tătuc. Partidul care a funcționat pe reflexele de Tătuc care are grijă de copilași, de păstrare a copilăriei, a avut numeroase identități fost FSN, FDSN, PSD, PDSR, PSD, Dragnea. Oho, Iliescu și ai lui au nenorocit viața tuturor, dând copilărie multora.

Comunismul ca copilărie poate merge și acum. Dar din alte considerente. Iliescu și Paternalismul impus de Puterea politică asta a sădit: un electorat care să copilărească. Lasă, am eu grijă de tine! Votează-mă, atât! Comunismul și tătucul asta și vor: las că fac eu. Doar că uite, doar de Internet de ai și lucrurile ar trebui să se schimbe. Ai Internet, vezi diversitate?

Milenialiștii și noi cu toții nu știm ce vrem? De fapt, nu ne place să dăm search pe net

Comunismul este uneori prima care apare în searchul nostru de pe net. E o barcă plină de droguri ieftine. Cu toții vrem o lume mai bună, de fapt. O lume mai bună pe care nu știm cum să-i zicem, poate n-are încă nici nume și asta ne sperie. Comunismul însă este salvare doar pentru cei sătui să caute.

Și pentru că Comunismul pare să se confunde cu Consumerismul, sau viceversa, o utopie unde poți găsi orice ieftin, ieftin, ieftin. Chiar și gifuri, jpeguri, clipuri, pdfuri, prescurtări, shortlisturi ale unor lumi care au fost. Comunismul e cool.! Hahaha, marea noastră confuzie.


6215 afisari


aveam pretentii
Chitibusarul [utilizator], Marţi, 5 noiembrie 2019, 11:37
+3/5
si totusi cacofonia din titlu nu este intre cele admise de literatura romana din cate am invatat la Scoala!
comunismul ca cacofonie
cristi22 [utilizator], Marţi, 5 noiembrie 2019, 13:34
+3/5
lol
inca 11 comentarii comenteaza
Cookie Settings