Business report: BCE: Românii au venituri prea mici pentru a putea adera la euro. Bulgaria şi Croaţia au demarat procedurile; Facelift chinezesc pentru tramvaie din Bucureşti - Hotnews Mobile
1 € 4,7808 1 USD 4,3159joi 21 nov 2019

Business report: BCE: Românii au venituri prea mici pentru a putea adera la euro. Bulgaria şi Croaţia au demarat procedurile; Facelift chinezesc pentru tramvaie din Bucureşti

de Gabriela Florea Luni, 4 noiembrie 2019, 5:10
- a A+
Imagine
Facelift chinezesc pentru tramvaie din Bucureşti. Societatea de Transport Bucureşti (STB) a primit o singură ofertă la licitaţia pentru amenajarea interioară şi exterioară a tramvaielor Bucur LF – CA, cele mai moderne din flota companiei. SRL-ul bucureştean care a depus oferta spune că este partener cu gigantul China Railway Signal & Communication Corporation Limited. Aceeaşi asociere a fost unic ofertant şi la licitaţia anterioară organizată de STB pentru redesignul tramvaielor respective, dar care a fost însă anulată, notează Economica.net



Ponderea taxării în PIB. Și două "mici" mari probleme. Potrivit datelor publicate de Eurostat, România s-a situat anul trecut penultima în UE în ceea ce privește ponderea în PIB a taxelor colectate, cu doar 27,1%, valoare peste cea din Irlanda (23%, dar acolo există o situație specială în ceea ce privește raportarea PIB) dar semnificativ mai redusă decât în Bulgaria (29,9%), Lituania (30,5%) și Letonia (31,4%), potrivit Curs de Guvernare.

Un an de când Comisia Europeană a cerut Guvernului să elimine split TVA, considerat un abuz asupra firmelor. România riscă infringement. Guvernul nu "a reușit" să elimine split TVA nici măcar la un an după ce Comisia Europeană a transmis autorităților române că mecanismul de plată defalcată este un abuz asupra firmelor și că va iniția procedura de infringement dacă România nu renunță la acest instrument, scrie Profit.ro

BCE: Românii au venituri prea mici pentru a putea adera la euro. Bulgaria şi Croaţia au demarat procedurile. Nivelul scăzut al venitului mediu pe cap de locuitor reprezintă cea mai mare problemă privind convergenţa reală a României în vederea aderării la Zona Euro, cu toate că acesta nu este un criteriu formal pentru aderare, consideră specialiştii Băncii Centrale Europene (BCE), precizând că unul dintre motive este legat de scumpirile accentuate din ultimii 10 ani, conform Adevărul .

Porsche: creștere a veniturilor și profitului, după 9 luni, în pofida amenzii din scandalul diesel. Veniturile constructorului de mașini sport Porsche au crescut în primele trei trimestre cu 7%, comparativ cu 2018, la 20,49 miliarde de euro. Profitul operațional înaintea cheltuielilor excepționale a crescut cu un procent, ajungând la 3,35 miliarde de euro, în timp ce marja operațională a fost de 16,3%, una dintre cele mai mari din industrie, potrivit Profit.ro

Economist: Avem cel mai mare deficit din ultimii 30 de ani. Dacă intrăm în recesiune avem nevoie de o finanţare de patru ori mai mare decât înainte de criză. " Dacă economia intră în recesiune în anul următor, nevoia de finanţare actuală este de 4 ori mai mare comparativ cu nivelul de acum un deceniu", notează Iancu Guda pe blogul său. Astfel, nevoia de finanţare a României cauzată prin deficitul fiscal in primele 9 luni din 2008 (exact inainte ca economia noastră să fie lovită de criza financiară globală) era de doar 7,2 miliarde de lei, conform Adevărul .

Mai avem sudori? Angajatorii din străinătate îi tentează cu salarii de 4 ori mai mari decât cele din România. Sudorii sunt meseriași extrem de curtați de către angajatori în tara noastră, mai ales că numărul muncitorilor calificați în aceasta meserie s-a redus foarte mult în ultimii ani. Salariile, care depășesc un salariu mediu pe economie, concurează însă cu dificultate cu ofertele de patru ori mai mari din străinătate, notează wall-street.ro


3733 de afisari


Niciun comentariu
comenteaza
Cookie Settings