Primul nume care cade de pe lista de miniștri PNL după negocierile cu USR / Orban: Vom ține cont de toate părerile partenerilor noștri - Hotnews Mobile
1 € 4,7808 1 USD 0,7572joi 21 nov 2019

Primul nume care cade de pe lista de miniștri PNL după negocierile cu USR / Orban: Vom ține cont de toate părerile partenerilor noștri

de C.D. Miercuri, 23 octombrie 2019, 13:40
- a A+
Imagine
Liberalii taie un nume dintre variantele de miniștri ai Sănătății, după ce USR i-a avertizat că nu va vota Guvernul PNL dacă acesta va fi ministru.



Este vorba de Horațiu Suciu, în cazul căruia Dan Barna și-a exprimat rezervele, invocând probleme de integritate.

Întrebat despre această situație punctual, Ludovic Orban a spus că va ține cont de toate obiecțiile partenerilor.

"Avem mai mulți candidați. Vom ține cont de toate părerile exprimate de toți partenerii noștri", a spus el.

Potrivit unor surse liberale, în aceste condiții, favorit pentru Sănătate este medicul chirurg Victor Costache. Între variantele de la Sănătate figura și Vasile Rîmbu.

Liderul USR, Dan Barna, a declarat marți seara că sunt persoane pe lista de potențiali miniștri propuși pentru a face parte din Guvernul Orban care au probleme de integritate și că decizia privind susținerea pentru viitorul Executiv depinde de lista propusă de premierul desemnat.

"Nu o să dau numele respective, dar a existat la un minister, în mod particular, la care erau mai multe opțiuni enumerate, una dintre ele, de fapt la două, am ridicat niște semne de întrebare din cunoștințele pe care le aveau colegii mei. (Erau probleme) să spunem de integritate", a declarat Dan Barna, întrebat la Digi 24 dacă sunt persoane pe care nu le dorește în viitorul guvern.

El a refuzat să spună la ce probleme de integritate se referă. "Dacă v-aș spune, ar fi clar domeniul și nu mi se pare fair, pentru că mi-a spus că oricum nu crede că o nominalizează. Dacă o nominalizează, nu vom vota persoana respectivă, asta am transmis. Va fi un subiect delicat, pentru că nu vom vota în comisie. Decizia finală depinde de lista miniștrilor, asta nu a fost o figură de stil", a adăugat el.


38819 afisari


Pai de ce n-ar fi preocupat Barna?
IosifV [utilizator], Miercuri, 23 octombrie 2019, 14:24
+14/26
Pai de ce n-ar fi preocupat Barna?
Ce probleme are Barna?
Propaganda functioneaza
KRL [utilizator], Miercuri, 23 octombrie 2019, 15:37
+12/28
Hai ca la unii functioneaza. Obiectivul "Toti sunt la fel" aproape atins.
inca 25 de comentarii comenteaza
Cookie Settings