Comloșu Mare. Reportaj despre emigrație, porecle și friptură cu compot - Hotnews Mobile
1 € 4,7808 1 USD 4,3159joi 21 nov 2019

Comloșu Mare. Reportaj despre emigrație, porecle și friptură cu compot

de Monica Stoica Miercuri, 23 octombrie 2019, 7:34
- a A+
Imagine
Aici, în satele din Banat, e locul plin de povești. În Comloșu Mare este și "păstrătorul memoriei" romilor: o cheamă Rita și se ocupă de Haranghelul țiganilor. E satul în care s-a născut Ana Cumpănașu, amanta mafiotului american John Dillinger. În Comloșu există povești cu vrăjitoare: casa Anicăi lu’ Spârlea are fronton dărăpănat, coloane vechi. Anica s-ar fi izolat în casă cu pisicile ei negre, așteptând un colonel neștiut. Satul e și "cuib" proto-feminist. Doamna Norica a înființat într-o zi de duminică Clubul Femina.



Istorii din Comloșu Mare povestite de Lavinia

În Comloșu sunt trecute anul construcției și numele bărbatului pe casă. Sătenii au identitate. O marchează cu litere de tipar. “Bunicul meu a spus: eu nu-mi trec numele pe casă. Și tata la fel, mama își dorea, avea idei de Comloșu", povestește doamna Lavinia, fostă învățătoare în sat. Când comloșenii s-au întors din America și-au construit case. Din Comloș plecaseră în Detroit, Chicago, Philadelphia. Lucraseră în fabricile Ford, dar s-au întors să-și cumpere pământ și să-și ridice casele. Mergeau cu trenurile până la porturi, își luau lăzile mari cu haine până la Constanța și de acolo pe vapor. Dar Comloșu a fost o oază de naționalități. Un “melting pot". “Sunt născută aici, în casa asta. Ce-am prins eu când eram copil, dar și om mare, venirea slovacilor în Comloș, după ce au plecat nemții, în partea numită Bărăcioi, așa că de asta acum funcționează Biserica Catolică. Atunci când au venit slovacii, n-au avut nicio problemă să se stabilească, dar apoi nu și-au vândut pământurile. Slovacii au venit puși pe muncă, au muncit sub toate formele, așa cum au plecat comloșenii în America, la fel au venit slovacii aici. Sunt veniți de mult. Am o prietenă care a venit aici la trei ani și acum are 57. Nemți mai avem doar trei acum, unguri vreo doi. Eu pot să intru și la unguri, și la nemți, și la români. Sunt un fel de reprezentanta Imperiului Austro-ungar, cu bunică unguroaică, bunic neamț, doi bunici români, iar numele meu de fată a fost Spieler. Cu mine nu se știe exact". Lavinia are umor, își măsoara bucătăria cu privirea. Are o casă spațioasă, în care și-a dus viața o familie întreagă.

Reîntoarcerea din America

Nivelul de trai a fost ridicat în sat. Comloșeanul “american" avea pământ la lucru și nevoie de oameni care să-l lucreze. I-au luat pe săraci să lucreze pământul. Își trimiteau banii în Comloșu și când au venit au ridicat și casele. Casele imense, înalte din sat sunt contruite fie de nemți, fie de cei care s-au întors din America, să-i egaleze pe nemți. Erau în competiție cu neamțul. De la nemți au învățat punctualitatea. Munca susținută. “Nu dăm cu sapa două rânduri și apoi gata. , așa e vorba comloșeană. Cum am simțit noi crizele? Noi am avut de toate. În fiecare gospodărie erau vaca, capra, porcul, păsăretul, nu depindeam de magazine. Casele sunt solide. Nu știu cum se urcau femeile să schimbe perdelele", râde Lavinia. Chiar dacă se întorseseră de mult din America, bătrânii încă foloseau expresii în care româna se-mbină cu engleză. "Mozi cu calu’", de pildă. Veniseră acasă din America prin anii ‘30, dar văzuseră filmele western și spuneau “movie cu calul". “Baxa", care-nseamnă cutie, vine de la “box", coridorul e “kong" de la cuvântul american “gang". “Străunchiul meu, care s-a întors din America, îmi amintesc, aveam 12 ani, am rămas bouche-bée, își lua pentru tren. De la ", își amintește Lavinia.

Banii și exodul

Banii se făceau din agricultură în Comloșu, pentru că pământul era bun, dar și din creșterea animalelor. În timpul comunismului funcționau zootehniile. Existau și micii meseriași pe vremuri care, din păcate, s-au evaporat în prezent. “Mama mea a fost croitoreasă, tatăl meu a fost mecanic, mai erau cei care făceau frânghii, fierarii, rotarii. Meseriile din care se putea trăi. Apoi fabricile, în Jimbolia, când a fost exodul forțat, când populația trebuia mutată la oraș. După ’89 lumea și-a vândut pământurile, dar la noi nu prea, avem asociațiile care au pământurile familiilor, chiar și cei care aveau peste 25 de hectare. L-am dat toți în arendă, pământul e lucrat, primim ceva de pe urma pâmântului, dar nu mai purtăm responsabilitatea tractorului și a sapei. Iar cei care au plecat au vândut tot aici, de pildă, altui comloșean care-și dorea pământ. Străinilor nu prea le-am vândut pământ, există simțul proprietății la comloșean", spune Lavinia. Au fost și deportări în sat, își amintește. “I-au scos din casă la trei noaptea, îi așteptau trenurile. Au avut voie să-și ia câteva lucruri cu ei. Au ajuns în Bărăgan, unde erau parii bătuți în pământ. , li s-a zis. Și-au făcut, săracii, și-au crescut copiii, s-au întors, cei care n-au murit în Bărăgan".

4 kilometri până la graniță

Granița e deschisă până la opt seara, e perfect de trecut la pas. Comloșenii nu fac cumpărături peste graniță. Se înțeleg bine cu sârbii. "Sârbii din Nakovo știu română, dar granița a fost graniță. Pe vremuri granița era la Kikinda, la 13 kilometri de Comloș. În timpul comunismului îmi doream să trăiesc cum trăiau sârbii pe vremea lui Tito. Când se stingea lumina, eu trăiam cu soțul la Lunga, și ne uitam la Nakovo, domnule!, era Las Vegas! Trebuia să pună granița la Gotlob, ca să trăim noi în Serbia pe vremea aia. Ne rupeam gâtul. Vedeai străzile luminate. La noi a dispărut fabrica de ceramică de la Jimbolia, pentru că era mai bun pământul la sârbi. Era mare, avea secții, cărămidă, teracotă, șamotă, ușile pentru cuptoare, tâmplărie, s-au pierdut locurile de muncă. Fabrica de pantofi, de nasturi. Acum există fabrică de pantofi italienești. La sârbi s-a schimbat după revoluție. Sat bătrân, fără tineri, magazine închise, schimbare în rău", spune doamna Lavinia.

Sârbii

“Îi lăsam bani șefului de magazin din Serbia să-mi ia ladă frigorifică, când am avut bani să ne achităm îi înapoiam, erau un fel de rate, am cumpărat congelator, frigider, aragaz, bicicletă, perdele, napolitane eurocrem, vegeta, cine avea vegeta atunci? Prima dată când am intrat în Iugoslavia, aveam 23 -24 de ani, eram tânără, Kikinda, primul oraș de graniță ni s-a părut extraordinar, acum noi i-am depășit pe sârbi, Tito le dădea voie să plece în străinătate, au adus valută, Tito profita, a fost iubit, mă duceam să vând și dacă nu reușeam până seara, ne cazau sârbii contra cost", povestește doamna Norica, care stă la câteva case de doamna Lavinia. Își amintește că în orice casă sârbească, pe perete, era portretul lui Tito. “M-a impresionat curățenia, casele zugrăvite, nici nu știam ce să luăm, era prin 75 – 76, în anii 80 s-a înăsprit la noi, ne-a dat voie o dată pe lună, maxim două să ieșim din țară, fiecare s-a descurcat cum a știut", adaugă doamna Norica. Sârbii nu veneau atunci, acum vin, vând detergent și “țigări, care pe mine nu mă interesează, alcool rafinat, sunt foarte ieftine", spune doamna Norica.

Viața în Comloșu Mare
Se mănâncă friptură cu compot, fel de mâncare preluat de la austrieci. Se bea ce-și face omul acasă, vin, țuică. Dar cine-și mai face? “Vecinul meu. Care a câștigat concursul de vinuri, trei ani la rând", exclamă Lavinia. În Comloș se organizează. concursul de vinuri pentru bărbați, cu vinuri pe culori, alb, rose, roșu, cu degustătorii aduși, concursul cea mai bună sarma și cea mai bună prăjitură pentru femei. Au și obiceiuri vechi. "Când se ajunge în pragul pubertății se fac coșuri pe față, știți. Ei, se spunea la Comloș așa: dimineața la 6, nici mai devreme, nici mai târziu, te duci la covaci, deci la fierar, care are apă-foc, să te stropească cu sfeștocul, pănușul de porumb legat, pe nemâncate, n-ai voie să vorbești cu nimeni, nici când te duci, nici când te întorci. Bunică-mea s-a dus cu verișoara mea. Se duceau la unchiul meu, a stropit-o, și s-au întors acasă. Pe drum le salută o femeie. Dar fata mică nu răspunde. A doua zi femeia întreabă nedumerită: , n-avea voie să povestească nimănui unde a fost și vecina s-a supărat", povetește Lavinia. Nu s-au păstrat obiceiuri religioase, Comloșu Mare nu a avut ani de zile Rugă de Sfânta Maria. Nu aveau procesiuni religioase, nu scoteau icoane cu sfinții și steagurile din biserică, slujba era doar în biserică. E vorba de perioada comunistă. “Norocul nostru a fost că în vremea comunistă nu s-a închis biserica greco-catolică, preoții au trecut să facă slujbă în biserica unitară. După Revoluție a venit preot greco-catolic și au fost primiți acolo". Birturile sunt în Comloș la fiecare colț de stradă. “Avem și noi personajele noastre în sat, un bărbat care nu bea la birt, dar stă acolo toată ziua, e prezent, ca să vorbească, vede tot, știe tot, îl cheamă Nicu pe omul care stă la birt și nu bea. Se joacă cărți, remi, table, să treacă timpul".

Porecle



Se spune că la rădăcină comloșenii sunt olteni. Au venit de pe la Polovragi pe la 1800. Drăguescu, Popescu, Preda, Globșoreanu, ei nu avem “șe faci, unde duși", deci nu s-au preschimbat în bănățeni, Comloșu e Comloș. Poreclele se dau în funcție de meserie. Sau de batjocură. Să-i sune urât. Căcăvas, Ches, Clisă, Căsăpelu, Trăisâg (pentru că omul avea treierătoare), Langștrai. "Dacă nu ai poreclă, nu ai nicio valoare, dacă nu se bărfește despre tine, iarăși nu contezi, toată lumea știe tot, secretul lui Polichinelle e la Comloșu.

Ana lu’ Ciobu. Ana Cumpănașu

Americancă de origine română, născută la Comloşu Mare. A fost amanta lui John Dillinger, renumitul gangster american din perioada interbelică, ne povestește în continuare doamna Lavinia. Ca urmare a colaborării cu FBI-ul, John Dillinger a fost ucis de agenţii federali în anul 1934, când ieşea dintr-un cinematograf. Ana avea bordel în America. “Voiau să o prindă, dar nu aveau cum. I-au promis să n-o deporteze. Nu-i promiteau Anei bani, când Ana avea bordelul. Dilinger avea sosia după el, când mergeau la film, pentru că era F.B.I.-ul pe numele lui. A fost căsătorită cu Sage. Ana Sage. Au omorât-o în Timișoara, au chinuit-o. Există poze cu Ana Sage, a fost expoziție în cămin cu fotografii foarte vechi, când încă se purtau pălăria, pletele retezate și mustățile pe oală, printre ele, era o poză cu Ana", povestește cu pasiune doamna Lavinia. După povestea Anei Cumpănașu, s-a împământenit o vorbă. “E specific comloșenesc să-i zăpăcești pe bărbați!" Rudele ei de azi, îndepărtate, nu mai recunosc c-au avut-o în familie, după ce s-a auzit de Ana Sage, patroană de bordel. “La Comloș e rușine să spui cu voce tare".

Anica lu’ Spârlea. Vrăjitoarea din Comloșu

Nu se știe de unde i-a mers vorba că ar fi fost vrăjitoare. Bătrâna dădea în cărți, avea anumite subiecte specifice, avea imprimat în subconștient un oarecare colonel care nu exista, dar ea “îl visa, că o să vină, că o să o ia de aici", spune doamna Lavinia. “Numai că la mine, culmea nesimțirii, s-a și adeverit ce mi-a zis Anica din cărți, că o să vină să mă ia un domn cătănesc, domnul a venit. Ea a trăit foarte modest, avea și casa, și, cu toate că avea și pământ, trăia precar. O femeie simplă, plăcută la vorbă, dar s-o lăsat săracă, cu casa splendidă, noi am vrut s-o cumpărăm, dar ea nu voia s-o dea, pentru că își aștepta colonelul inexistent". Avea în curte, cum se făcea înainte, casa-casă și casa de jos, cu bucătăria, cămara, Anica acolo stătea. " A ajuns în ultimul an de viață să locuiască ea plus găinile în cămară, găinile pe masă, pe sub masă, probabil de-asta s-a zis că e vrăjitoare, mai avea și mâțe. Se zicea, știți, , dar știa tot satul că dădea în cărți. Tot ea era fericită după ce s-a adeverit la mine. Ea pe colonel l-a văzut în cărți, că vine. Nu știu cum a ajuns la idee, la un moment dat trimitea pachete, a ajuns s-o ia de minte și cineva o convins-o să-i trimită pachete colonelului, îi dădea cuiva pachetul și îl punea să-l ducă la gară, la poștă, dar omul pleca cu pachetul, pe vremea ei era mare lucru să te căsătorești cu haina militară. E o poveste controversată cu Anica vrăjitoarea".

Haranghelul din Comloș. Povestea Ritei

E sărbătoarea țiganilor. Haranghelul se face din 14 octombrie (Sfânta Parascheva) până pe 21 noiembrie (Intrarea Maicii Domnului în Biserică). E un ritual pentru sănătate, dacă cineva este bolnav, dacă a avut un accident sau o întâmplare considerată nefericită, în fiecare an, omului i se ține sărbătoarea. E un spectacol. “M-a chemat Rita, fiica ei a lucrat la noi în casă, în grădină, am fost într-un an când i-a făcut ritualul copilului ei Bică. Cazanul cu mâncare era în curte, muzica trebuie să cânte cât timp se face mâncarea, nu din casetofon, ci cu tarafuri, masa este pusă în lungul camerei, preferabil în camera din față, pentru că e sărbătoare, în capul mesei e , suferindul, în vază în fața lui două lumânari cu flori sau fără flori, nu contează, la masă stau doar bărbații, femeile la bucătărie. Când femeile intră în cameră până când ajung la copil îi urează în țigănește. Ei nu folosesc , pentru că în credința lor veche n-aveam de lucru cu el, ci cu , relatează Lavinia, adăugând că șorțurile pe țigănci te-mpundeau de apretate, curățenie, aveau mânecile suflecate. Lavinia a fost învățătoarea fiicei Ritei. Bolnavul trebuie să fie bărbat, dacă e fată nu i se face. Copilul, Bică, are 30 de ani acum.

Rita ține în fiecare an Haranghelul.
"Ne chemăm între noi, care nu sunt invitați nu vin. Vin fără daruri, fără cadouri. Punem un cap de porc pe masă, cu un măr în gură, cu bani în gură. Sau un cap de gâscă. Înseamnă . Eu tai gâște, spun: “capul tău să meargă și al soției sau al copilului să rămână", de trei ori spunem, punem muzică, avem țuică, care vrea cu taraf, care face cu multă lume. Sunt mai mulți străini decât rude, străinul e primul care trebuie să mănânce. Haranghelul îl fac înăuntru, îl mai făceam și afară, dar erau ploi și vânt și ca să nu intre mizerie în mâncare acum îl fac înăuntru, trebuie să păstrez curățenie, alții fac în cort, în șatră.

Să vă povestesc.
Noi aduceam pe vremuri porumb cu căruța, copilul meu s-a dus la cal, s-a jucat, avea patru-cinci ani, l-a mușcat calul, eu am leșinat, am plâns, era plin de sânge, mi-am amintit, pe data de îi ținem Haranghel. I-am ținut până când s-a însurat și a avut primul copil, dacă mai vrea să-și țină după, e treaba lui. Atunci luăm farfuria cu capul, cu bani, cu ce e și i-o dau în mână, bineînțeles și cu lumânare, numai de la biserică, o facem frumos, cu panglică, cu flori, e de la Dumnezeu", povestește Rita. Rita lucrează la fosta directoarea a școlii de câțiva ani, care e plecată din sat. Rita a rămas să îngrijească de mama directoarei. “Are încredere în mine. Înainte de 89 am lucrat la zootehnie, la vaci, la sfeclă, la porumb, foarte mult am lucrat, la C.A.P. Copiii mei sunt de la 18 ani la fabrici, alții sunt plecați în Irlanda și Austria, fiecare la casa lui, acum așa e, nu mai e cu soacră, eu am suportat la soacră. Vin în vacanță, de sărbători, în martie, ăștia din Austria lucrează la babe, mai am și alți copii la Timișoara, ne-am adunat în martie toți ultima oară, șase copii am, plus nepoții. Eu cresc și animale, porci, rațe, curci, câini, pisici".

Norica și Clubul Femina




“Clubul Femina a fost o joacă, eu am fost capul răutăților. Era o toamnă ploioasă, rece, stăteam acasă, mă plictiseam și am sunat trei fete, Lavenica, Manuela Moise actuală Crăciun, Florina Zamfir, colegă cu mine de grădiniță. Ne-am întâlnit și am discutat. În fiecare luni ne întâlneam la Telecentru. Le-am zis: fiecare veniți cu câte încă cinci persoane, dar am adus mai mult de cinci. Nu știm să ne coafăm, nu știm să ne fardăm, manichiură, pedichiură, le spuneam. Hai să învățăm una de la alta. Ne țineam și zilele. Nu pompos, o cafea, un suc, un sandviș, puneam fiecare câte o sumă și sărbătorita își cumpăra ce dorea de sumă", povestește doamna Norica, inițiatoarea clubului Femina din Comloșu Mare. Prima dată bărbații erau puțin sceptici. Ce să caute femeile la întâlnire, doar între ele? Soțul uneia dintre femei, domnul Vișoiu, era profesor de română și le-a înțeles. Le-a făcut și o poezie despre clubul Femina. Le compunea și catrene pe felicitări. Femeile se întâlneau la ora 16:00 și plecau la ora 21:00, lunea, pentru că era mâncare făcută de duminică. “Ne-am chefuit. Bărbații dădeau în bob după noi, pe unde sunteți? La început a fost frumos, pentru că nu era exodul femeilor în Occident la muncă. Eram 30 de persoane. Acum sunt vreo 17 – 18. Sunt plecate și nu pot să participe". Au organizat concursul "cea mai bună sarma". Un concert de colinde, la Nașterea Mântuitorului. Mergeau să colinde la Telecentru, la primărie, la căminul de bătrâni. “Am plâns și noi și ei când am fost la azil", spune Norica. “Am sărbătorit 8 martie. Soții voiau și ei. După cinci ani, am făcut împreună cu ei, dar n-a fost frumos. Noi singure ne-am chefuit, fără alcool, doar cu suc, cafea, nici acum când facem acțiuni nu e strop de alcool. Când au venit bărbații, unii s-au drojdit, ne-am făcut nervi, mai bine fără bărbați, unii sunt reclacitranți, îți vine să-i împachetezi și să-i trimiteți acas. Mă iertați, dar spun adevărul". La 1 iunie organizau carnaval și parada modei. Cu copii de la grădiniță, din ciclul primar și gimnazial. Într-un an au făcut paradă cu tematică. Anii 1930. Au făcut și teatru. În travesti. "Ne-am dus la Timișoara să ne luăm toalete. A fost un marș, apoi noi am intrat câte două. A fost un show, nu le venea spectatorilor să creadă ce face clubul Femina, s-au ridicat în picioare. Toamna organizam concursul . Vin femei și din localitățile învecinate". Majoritatea femeilor din zonă sunt azi angajate la fabrici, în Jimbolia, în Sânicolau.

Feministele

O întreb pe doamna Norica ce crede despre noile teorii feministe. Îi spun că mi se pare că acest club Femina este un “cuib" al proto-feminismului, ele s-au grupat intuitiv, fără ideologie. “Femeia trebuie să aibă aceleași drepturi, de multe ori e mai inteligentă decât bărbatul, simte, este femeie, este mamă, este soție, de toate, activă în societate. Mi se pare că femeia trebuie să fie promovată mai mult. Înainte femeia însemna copii și cratiță. Noi am scos femeia din casă, am făcut-o să fie femeie, să se simtă femeie. Nu s-au schimbat, însă, raporturile în familie, dintre bărbat și femeia. Unii erau geloși. Îi sperie ideea de independență a femeii. Dar nici violența domestică cred că nu e la cote mari în zona noastră, nu știu ce e în case, dar să fie bătute în stradă nu, așa cum arată la televizor", răspunde Norica. Sunt multe femei din satele bănățene de graniță care au plecat singure să câștige bani, au făcut cursuri de îngrijire pentru bătrâni, își plătesc asigurare, vor primi și o pensie după. Merg în Austria o lună și pe urmă o lună stau acasă. “Nu aveau slujbe aici, bărbații aveau, așa că au rămas ei aici cu copiii. Au povestit de acolo de unde merg să muncească, o fată a adus-o pe doamna pe care o avea în grijă la Clubul Femina și doamna din Austria a rămas impresionată de ce a văzut. Noi, cele din comună, ne cunoaștem bine, dar legăm prietenii cu celelalte femei din satele învecinate. Avem o prietenă care este designer-ul nostru, aranjează mesele, punem bani, am început cu 30 de lei, am ajuns la 60 de lei acum, fiecare femeie, pe lângă mâncarea pe care o mănâncă, primește câte o sumă. Chemăm din toate comunitățile, romă, slovacă, germană. Ah, uitasem. La clubul Femina nu discutăm politică", încheie, râzând, doamna Norica. Textul a fost scris în urma unei rezidențe jurnalistice în Banatul de vest din cadrul Cămine în Mișcare/Moving Fireplaces - proiect al Timișoara 2021 produs de Asociația Prin Banat.





Foto: Andreea Săsăran și Diana Bilec


6186 de afisari


Banat
Toni Augustinov [anonim], Miercuri, 23 octombrie 2019, 8:55
+3/11
Bantul sarbesc si Banatul romanesc nu exista. Poate doar dupa 1919 in vocabularul bucurestean. Banatul e doar unul, cca 2/3 e in Romania, 1/3 in Serbia si o mica parte in Ungaria
Banatul sarbesc?
Ciceo Adrian [anonim], Miercuri, 23 octombrie 2019, 7:55
0/8
Banatul despre care scieti e romanesc si nu sarbesc,se afla in Romania.Cel sarbesc se afla peste granita!
inca 1 comentariu comenteaza
Cookie Settings