VIDEO Împăratul Naruhito a urcat pe tronul Japoniei, într-o ceremonie marcată de ritualuri vechi de secole - Hotnews Mobile
1 € 4,7759 1 USD 4,3145miercuri 20 nov 2019

VIDEO Împăratul Naruhito a urcat pe tronul Japoniei, într-o ceremonie marcată de ritualuri vechi de secole

de DG Marţi, 22 octombrie 2019, 8:35
- a A+
Imagine
Împăratul Japoniei, Naruhito, a preluat formal tronul, într-o ceremonie oficială la care au participat șefi de stat din toată lumea, printre aceștia aflându-se și președintele Klaus Iohannis. Împăratul, în vârstă de 59 de ani, și-a început, oficial, domnia în mai, după abdicarea tatălul său, Împăratul Akihito, însă predarea ștafetei presupune o serie de ritualuri tradiționale.



Ceremonia a avut loc în contextul în care Japonia își revine după efectele Taifunului Hagibis, care s-a soldat cu moartea a nu mai puțin de 80 de oameni, notează BBC News .

De altfel, din cauza taifunului, considerat unul dintre cele mai puternice din ultimele decenii, și în semn de respect față de victime și familiile acestora, ceremonia a fost amânată.

În cadrul ceremoniei de ascensiune- Sokui no Rei - Naruhito a urcat pe tronul Takamikura, înalt de 6,5 m.

Împăratul a citit o proclamație formală, îmbrăcat în straie galben-portocalii, destinate doar pentru astfel de ceremonii. "Jur că voi acționa în conformitate cu Constituția și că îmi voi îndeplini responsabilitățile ca simbol al statului și al unității poporului", a rostit împăratul, potrivit traducerii Reuters.

Naruhito este un caz oarecum special printre împărații Japoniei, o monarhie cu o tradiție de 2.600 de ani, după cum relatează euronews. Naruhito are un singur copil, o fată de 17 ani, Aiko, însă, potrivit cutumei aceasta nu poate urca pe tron.

Astfel, viitorul familiei imperiale depinde de nepotul lui Naruhito, Hisahito, în vârstă de 13 ani, acesta fiind al doilea pe linia de succesiune, după tatăl său, prințul Akishino.



5911 afisari


Monarhie asiatica si democratie europeana
animatron [utilizator], Marţi, 22 octombrie 2019, 9:45
+9/11
Aceste ceremonii, venite din evul mediu timpuriu japonez, par desuete in ochii unui public occidental obisnuit cu democratiille "populare" si vulgarizarea transmiterii puterii de stat.

In Occident, transferul de autoritate, dupa alegeri sau dupa succesiuni monarhice, e mai degraba un spectacol de divertisment, modernismul afisat obligatoriu arata adesea condescendent si dispretuitor fata de astfel de asa zise "arhaisme".

Japonia e un stat modern foarte dezvoltat si o democratie recunoscuta de toate celelalte democratii de tip european, din America de Nord pana in Australia-NZ.

Spre deosebire de tarile occidentale din Europa si America de Nord, Japonia isi cultiva cu atentie si respect toate traditiile culturale si lingvistice, refuza "globalismul" multicultural si se opune imigratiei masive.

In societatea japoneza exista un deosebit respect pentru valorile de munca si disciplina, pentru parinti si stramosi, pentru trecutul istoric si comunitatea nationala cu valorile ei specifice (yamato-damashii).

Imaginati-va ca in fiecare an premierul merge si se roaga in public la un templu unde sunt venerati soldati si ofiteri care au luptat pt Japonia in WW2, militari pe care alte state ii considera "criminali de razboi".

Liderii niponi, confruntati cu o lenta crestere economica si deflatie (preturi in scadere), cu criza demografica (scaderea natalitatii si nuptialitatii) prefera sa puna accent pe coeziunea natiunii lor si pe efortul robotizarii si introducerii inteligentei artificiale (Japonia are ani de avans fata de Europa).

Japonia, un arhipelag, are o populatie de circa 127 milioane pe o suprafata cam cat a Romaniei, R.Moldova si Ungariei luate la un loc.
PIB-ul e printre cele mai mari din lume (peste 5.000 miliarde dolari), iar pe loc, PIB-ul nominal se ridica la peste 41.000 dolari .

Guvernul e condus de mai multi ani de Partidul Liberal Democrat (conservator), Opozitia mai importanta fiind aceea a Partidului Constitutional Democrat (social-liberal).
chiar sunt - au fost
gazpefoc [utilizator], Marţi, 22 octombrie 2019, 17:17
-2/4
aaa, militarii aia chiar sunt criminali de razboi. poate nu realizezi cum erau japonezii inainte de razboi, pentru ca acum sunt complet schimbati. insa orice societate se schimba dupa doua bombe nucleare. te sfatuiesc sa citesti "omul din castelul inalt" ca sa prinzi o idee despre cine ar fi putut fi japonezii daca ar fi castigat razboiul. si in general citeste marturii despre ororile comise, se gasesc pe net.
comenteaza
Cookie Settings