Urmașă a Brătienilor, chemată la o inaugurare care nu a mai avut loc, joi, în ziua moțiunii: Am venit special de la Paris / Am ajuns acolo și nu era nimeni - Hotnews Mobile
1 € 4,7619 1 USD 4,3202miercuri 13 nov 2019

Urmașă a Brătienilor, chemată la o inaugurare care nu a mai avut loc, joi, în ziua moțiunii: Am venit special de la Paris / Am ajuns acolo și nu era nimeni

de Redactia Duminică, 13 octombrie 2019, 20:12
- a A+
Imagine
​Marie Helene Fabra Brătianu, urmașă a familiei Brătianu, jurnalistă şi om de cultură în Franţa, a fost nevoită să facă degeaba drumul de la Paris la București, pe cheltuiala proprie. Spune că a fost chemată de reprezentanții Primăriei Capitalei la inaugurarea ansamblului Ion I. C. Brătianu, programată pentru joi, în ziua moțiunii de cenzură, iar când a ajuns acolo a constatat că evenimentul se anulase, fără ca ea să fie anunțată, potrivit Digi 24 .



Administrația Monumentelor din Primăria Capitalei a anunțat iniţial inaugurarea ansamblului Ion I. C. Brătianu, în rondul de la Universitate, pentru joi, la ora 13:00, iar președintele Comisiei Centenar din Primăria Capitalei, Răzvan Theodorescu, a invitat-o personal pe Marie Helene Brătianu la eveniment.

Inaugurarea, însă, nu a mai avut loc, iar duminică femeia a plecat acasă, la Paris. Reprezentanţii Primăriei Generale nu au comentat în niciun fel incidentul până la această oră.

"Am venit, da, efectiv, special, un pic în ultimul moment, pentru că am fost prevenită că mai sunt doar 10 zece zile și am ajuns miercuri pentru a fi sigură că sunt acolo joi, la ora 13:00. Un prieten m-a găzduit în familia lui, iar când am ajuns, joi, era adunată lume acolo, în fața statuii, în piață, oameni aşezați cam peste tot. M-am apropiat și mi s-a zis: S-a anulat", a declarat Marie Helene Fabra Brătianu pentru Digi 24.

Ea spune că nimeni nu a anunțat-o nimic și nu și-a cerut scuze.

"Am zis: Nu! Dar nu e posibil așa ceva! Vă înșelați, poate oamenii sunt în partea cealaltă a pieței. Și atunci... mi s-a spus "Vă asigur că așa este." Și erau acolo toate drapelele și toate astea și am zis: Dar nu, nu e posibil. Și apoi am un prieten care m-a sunat și mi-a zis "Marie Helene, te așteptăm în partea cealaltă (a pieței - n.r.)" și am zis, "De acord, merg acolo". Și atunci am înțeles cu adevărat că s-a anulat. Este incredibil pentru că nu era nimeni, efectiv nu era nimeni acolo care să ne zică asta. Nu au fost scuze. Nimeni nu și-a cerut scuze, nu a fost nimic", a adăugat femeia.

Statuia lui Brătianu, promisă pentru Centenar, costă circa 16,6 milioane lei și este o reproducere după monumentul public omagial construit în anii 1902-1903 de Ernest-Henri Dubois și Petre Antonescu.

"În anul 2018 s-au realizat componentele artistice ale ansamblului monumental și au fost transpuse în material definitiv bronz. Valoarea acordului-cadru pentru realizarea componentelor artistice din bronz și a soclului de piatră este de 11.900.000 lei cu TVA inclus. Valoarea contractului pentru proiectarea, montarea și amplasarea monumentului în Piața Universității este de 4.760.000 de lei cu TVA inclus", a răspuns Primăria Capitalei, la solicitarea HotNews.ro, în luna august.

Lucrarea este executată de SC Exorno Studio SRL și reprezintă o reproducere după monumentul public omagial construit în anii 1902-1903 de către autorii Ernest-Henri Dubois și arh. Petre Antonescu.


9161 de afisari


Mitici.
prec [utilizator], Duminică, 13 octombrie 2019, 20:41
+10/18
Sau noii mitici de-ai Fierei....
a ramas....
dailyshow [utilizator], Duminică, 13 octombrie 2019, 23:22
+10/10
statuie!
inca 5 comentarii comenteaza
Cookie Settings