USR București anunță că va propune opoziției susținerea lui Nicușor Dan la Primăria Capitalei - Hotnews Mobile
1 € 4,7808 1 USD 4,3159joi 21 nov 2019

USR București anunță că va propune opoziției susținerea lui Nicușor Dan la Primăria Capitalei

de Redactia Duminică, 13 octombrie 2019, 16:37
- a A+
Imagine
USR București anunță că a adoptat, duminică, într-o conferință municipală, strategia politică prin care să propună și să negocieze cu alte forțe politice din opoziție un Protocol de colaborare pentru susținerea candidaturii independente a lui Nicușor Dan la Primăria Capitalei.



"Conferința Municipală USR București a luat act de rezultatul votului consultativ la care au participat membrii USR din filiala București. Potrivit acestei consultări, peste 86% dintre cei care și-au exprimat o opțiune îl susțin pentru Primăria Capitalei pe Nicușor Dan, candidat independent", arată reprezentanții organizației USR București, pe pagina de Facebook.

Pentru susținerea candidaturii independente a lui Nicușor Dan a fost adoptată "strategia politică a filialei USR București cu privire la alegerile locale din iunie 2020".

"Delegații prezenți la Conferință au decis ca strategie politică susținerea unui candidat independent și negocierea unui Protocol de colaborare prin care candidatul independent să-și asume un program politic comun cu cel al USR București și în care să fie stipulate limitativ condițiile de colaborare cu alte forțe de opoziție, de o manieră care să protejeze valorile și interesele USR", spune sursa citată.

USR București a derulat o consultare internă, în intervalul 8-11 octombrie, în urma căreia a rezultat că peste 86% dintre membrii organizației vor ca partidul să îl susțină pe Nicușor Dan în calitate de candidat independent la Primăria Generală a Capitalei.

USR se va întruni în Comitet Politic pe 30 noiembrie pentru a modifica statutul partidului, astfel încât formațiunea să poată susține și candidați independenți la alegeri, respectiv pe Nicușor Dan la alegerile pentru Primăria Capitalei.

Pe 16 septembrie, deputatul Nicuşor Dan a anunţat că s-a înscris în cursa internă a USR Bucureşti pentru alegerea candidatului pentru Primăria Capitalei.

De asemenea, Vlad Voiculescu este candidatul PLUS la alegerile pentru Primăria Capitalei.



3385 de afisari


corect :)
Irizat [anonim], Duminică, 13 octombrie 2019, 19:11
+6/10
sa speram doar ca bucurestenii nu vor mai dormi pe ei ca data trecuta. acum chiar avem de ales ceva bun.
nu as pusne asa
Irizat [anonim], Duminică, 13 octombrie 2019, 19:13
+3/9
Voiculescu e un tip ok (desi nu votez USR, pt ca sunt majoritar progresisti), dar nu se compara cu experienta lui Nicusor pe administratie locala.
inca 9 comentarii comenteaza
Cookie Settings