Germania blochează exportul de armament către Turcia din cauza ofensivei din Siria - Hotnews Mobile
1 € 4,7759 1 USD 4,3145miercuri 20 nov 2019

Germania blochează exportul de armament către Turcia din cauza ofensivei din Siria

de Redactia Sâmbătă, 12 octombrie 2019, 19:08
- a A+
Imagine
Guvernul Angela Merkel a suspendat toate exporturile de armament spre Turcia ca reacţie la ofensiva militară turcă din Siria, a declarat sâmbătă Heiko Mass, ministrul german de Externe, citat de publicaţia Bild.



"În contextul ofensivei militare turce în nord-estul Siriei, Guvernul Germaniei a decis să nu mai emită autorizaţii pentru echipamente militare care ar putea fi utilizate în astfel de operaţiuni", a declarat Heiko Maas, potrivit sursei citate de Mediafax.

Ministrul german de Externe a argumentat că Guvernul de la Berlin a adoptat din anul 2016 o atitudine foarte strictă privind exporturile de armament spre Turcia, din cauza operaţiunilor turce din regiunea siriană Afrin. Germania a exportat în anul 2018 echipamente militare în valoare de 242,8 milioane de euro în Turcia. Uniunea Europeană şi Statele Unite au cerut Turciei să înceteze rapid ofensiva militară antikurdă din Siria.

Jens Stoltenberg, secretarul general NATO, a îndemnat Turcia să dea dovadă de reţinere în ofensiva militară lansată în nordul şi nord-estul Siriei. Armata Turciei a lansat miercuri operaţiuni militare în nordul Siriei, de-a lungul frontierei comune, vizând grupuri insurgente kurde. Administraţia Recep Tayyip Erdogan vrea să creeze o "zonă de securitate" în nordul şi nord-estul Siriei, de-a lungul frontierei cu Turcia.


569 de afisari


Niciun comentariu
comenteaza
Cookie Settings