Președintele FIA speră să poată asista cândva la un Grand Prix alături de Michael Schumacher - Hotnews Mobile
1 € 4,7582 1 USD 4,3186duminică 13 oct 2019

Președintele FIA speră să poată asista cândva la un Grand Prix alături de Michael Schumacher

de Silviu Dumitru Joi, 10 octombrie 2019, 17:21
- a A+
Imagine
​Preşedintele FIA, Jean Todt, a declarat că speră să poată asista cândva la un Grand Prix alături de Michael Schumacher, starul F1 rănit grav într-un accident la schi în 2013, relatează L’Equipe.



Todt, care era director sportiv la Ferrari în perioada în care Schumacher a câştigat cinci din cele şapte titluri mondiale din carieră, este un apropiat al germanului.

“Nu este o noutate, Michael se luptă în fiecare zi pentru a fi mai bine. Trebuie să fim alături de el în această luptă, să o susţinem pe soţia sa Corinna, o femeie extraordinară care se ocupă de el şi de copiii lor. Trebuie să îi ajutăm respectându-le total dorinţele. Michael este o legendă a automobilismului. Depinde de familie să decidă ce vrea şi ce nu vrea să spună. Este clar că trebuie cu toţii să-l ajutăm şi să sperăm că vor exista progrese constante. Am spus adevărul, văd Grand Prix-uri la televizor cu el. Sper că vom putea cândva să mergem să asistăm împreună la un Grand Prix", a spus Todt într-un interviu pentru La Repubblica.

Jean Todt regretă că a ajuns în presă în septembrie faptul că Schumacher era internat în spitalul Georges-Pompidou, din Paris.

Michael Schumacher, acum în vârstă de 50 de ani, a suferit un accident grav la schi, la 29 decembrie 2013, la Meribel. De atunci, starea sa de sănătate rămâne un mister, familia limitând orice comunicare în această privinţă.


94 de afisari


Niciun comentariu
comenteaza
Cookie Settings