Proiectul privind declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon, retrimis în Senat la comisia de specialitate / UDMR: Cresc șansele de adoptare tacită - Hotnews Mobile
1 € 4,7550 1 USD 4,2719joi 17 oct 2019

Proiectul privind declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon, retrimis în Senat la comisia de specialitate / UDMR: Cresc șansele de adoptare tacită

de G.S. Miercuri, 9 octombrie 2019, 16:02
- a A+
Imagine
Plenul Senatului a decis miercuri retrimiterea la comisia de specialitate a propunerii legislative pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon, ca urmare a unei propuneri formulate în acest sens de grupul parlamentar PSD, transmite Agerpres.



În favoarea propunerii de retrimitere la comisie, pentru o săptămână, a proiectului iniţiat de social-democraţii Titus Corlăţean şi Şerban Nicolae s-au înregistrat 74 de voturi, nouă au fost "împotrivă", iar un senator s-a abţinut.

Senatorul Cseke Attila a precizat că parlamentarii UDMR au votat împotriva acestei propuneri.

"Grupul parlamentar UDMR a votat împotriva retrimiterii la comisie. Astfel, cresc şansele adoptării tacite a acestui proiect legislativ şi ar fi fost corect ca acest proiect legislativ să fie dezbătut astăzi în şedinţă şi să îi dăm un vot de respingere", a susţinut el.

Potrivit senatorului Mihai Goţiu, USR a votat pentru continuarea procedurii, respectiv pentru dezbaterea proiectului şi nu pentru retrimiterea la comisie.

Propunerea legislativă urmăreşte declararea zilei de 4 iunie ca Ziua Tratatului de la Trianon şi reglementarea măsurilor adecvate pentru marcarea corespunzătoare a acestei zile la nivel naţional şi local.

Potrivit expunerii de motive, reglementarea urmează modelul oferit de alte acte normative care marchează celebrarea unor momente simbolice, cum ar fi Legea nr. 177/2013 privind declararea zilei de 14 mai Ziua Dreptului internaţional umanitar sau Legea nr. 96/1998 privind proclamarea Zilei Drapelului Naţional.

Astfel, se propune ca pentru marcarea Zilei Tratatului de la Trianon să se organizeze, la nivel naţional sau local, o serie de manifestări cultural-educative şi ştiinţifice consacrate conştientizării semnificaţiei şi importanţei acestui eveniment.

"Tratatul de la Trianon a fost semnat la data de 4 iunie 1920 între Puterile Aliate învingătoare în Primul Război Mondial şi Ungaria, în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, stat învins în Primul Război Mondial. Tratatul a fost semnat în Palatul Marele Trianon de la Versailles de către 16 state aliate (inclusiv România), pe de o parte, şi de Ungaria, pe de altă parte. Tratatul de la Trianon a însemnat nu doar consfinţirea juridică a revenirii Transilvaniei la Patria Mamă, România, ci şi confirmarea drepturilor politice şi civile ale românilor care constituiau populaţia majoritară în acest teritoriu", conform proiectului.

Senatul este prima Cameră legislativă sesizată cu acest proiect.


717 afisari


initiativa de bun simt
mnicku [utilizator], Miercuri, 9 octombrie 2019, 16:52
0/2
spre disperarea celor mereu uzi iredentisti
comenteaza
Cookie Settings