Purtătorul de cuvânt al PSD: Când fiecare va avea două bile în mână, va realiza dacă vrea să arunce țara-n haos - Hotnews Mobile
1 € 4,7550 1 USD 4,2719joi 17 oct 2019

Purtătorul de cuvânt al PSD: Când fiecare va avea două bile în mână, va realiza dacă vrea să arunce țara-n haos

de Redacția Miercuri, 9 octombrie 2019, 16:01
- a A+
Imagine
Povestea cu negocieri pentru moțiune, cafenele, restaurante, ține de domeniul legendei, iar lucrurile vor fi clare mâine, când "fiecare are câte două bile-n mână și se duce spre urna de vot", a declarat purtătorul de cuvânt al PSD, Valeriu Steriu.
  • "Colegi din toate partidele, deputați, senatori, sunt convins că vor fi mâine (joi- n.r.) alături de actualul Guvern, că vor găsi o cale de a vota la vedere sau nu la vedere, împotriva documentului depus. Eu cred că la ora actuală, nimeni nu știe despre niciun parlamentar, fiecare are propria lui conștiință și-și ia propriile decizii.
  • Povestea asta cu negocieri, cafenele, restaurante, ține de domeniul legendei. Lucrurile sunt clare, până mâine, când fiecare are câte două bile-n mână și se duce spre urna de vot, fiecare e cu propria lui conștiință și-și dă seama dacă vrea să meargă spre aruncarea țării-n haos sau să continue un program de guvernare-n Parlament, care a dat roade până acum, și a răspuns voinței românilor", a afirmat Valeriu Steriu, citat de Mediafax.
El susține că numărul parlamentarilor care nu vor vota moțiunea crește deoarece semnatarii "și-au dat seama că moțiunea este un instrument de promovare electorală, iar responsabilitatea acestora față de stat e alta".



Steriu mai spune că ziua votului "va fi una scurtă, iar timpul rămas va fi folosit de PSD pentru a pregăti consolidarea Guvernului Dăncilă", care va veni în fața Parlamentului pentru remaniere.

"Sunt convins, în continuare, că vom avea, mâine, mult mai puține voturi decât semnăturile depuse în urmă cu o săptămână, la această moțiune. Am văzut, de altfel, și când s-a propus să o dezbatem sâmbătă, foarte puțini din cei care au semnat-o au venit sau au vrut să vină sâmbătă să o susțină și sunt convins că mâine vom avea o zi relativ scurtă pe această dezbatere și acest vot și seara vom continua să vedem cum putem consolida Guvernul Dăncilă, pentru etapa următoare, venirea în Parlament pentru remaniere", a adăugat Steriu.

Moţiunea de cenzură va fi dezbătută şi votată în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului joi, începând cu ora 10.00. Numărul necesar adoptării moţiunii este de 233 de parlamentari.


1156 de afisari


Demagogie curata:
varavara [utilizator], Miercuri, 9 octombrie 2019, 16:11
+11/11
tara ati aruncat-o voi in haos in ultimii ani de guvernare dezastroasa. Ati furat de ati rupt, ati capusat toate instituriile cu incompetenti cu pile, si mai aveti tupeul sa vorbiti?
O sa fie sarbatoare nationala ziua cand veti fi indepartati de la conducerea tarii.
Mai bine îți bagi bilele în gură.
asavreau [utilizator], Miercuri, 9 octombrie 2019, 16:20
+11/11
Că spui prostii.România guvernată de PSD este în haos.Când infractorii triumfă,clanurile se bat lângă Palatul Parlamentului și jandarmeria/poliția nu intervine înseamnă că ele conduc România.Votarea pentru moțiune mâine va fi benefică pentru România.
inca 4 comentarii comenteaza
Cookie Settings