VIDEO Steaua Roşie Belgrad, împiedicată să intre în Kosovo unde urma să dispute un meci - Hotnews Mobile
1 € 4,7550 1 USD 4,2719joi 17 oct 2019

VIDEO Steaua Roşie Belgrad, împiedicată să intre în Kosovo unde urma să dispute un meci

de Diana Ene Miercuri, 9 octombrie 2019, 15:49
- a A+
Imagine
Echipa Steaua Roşie Belgrad a fost împiedicată să intre în Kosovo unde urma să dispute un meci din Cupa Serbiei cu o formaţie locală, informează AFP, potrivit News.ro.

Serbia nu recunoaşte independenţa regiunii Kosovo, proclamată în 2008.

Steaua Roşie urma să întâlnească în nordul Kosovo echipa Trepca, formată din sârbi, dar autocarul campioanei Serbiei a fost întâmpinat de un amplu dispozitiv poliţienesc la punctul de frontieră de la Jarinje.


"Ni s-a interzis intrarea, în ciuda recomandărilor FIFA de a autoriza disputarea meciului. Instituţiile din Kosovo au rămas surde la aceste recomandări", a declarat Zvezdan Terzici, directorul clubului sârb.

Pe de altă parte, autorităţile din Kosovo spun că meciul nu poate să se dispute deoarece echipa Trepca nu este recunoscută de federaţia locală.

"Nu vom permite ca meciul să se dispute deoarece în caz contrar toate principiile sportive, respectiv statutele şi integritatea teritorială a statului vor fi încălcate", a declarat Eroll Salihu, secretarul general al federaţiei din Kosovo, presei din această ţară.

Partida va avea loc până la urmă joi, dar la Belgrad.


1976 de afisari


Niciun comentariu
comenteaza
Cookie Settings