Joker, filmul care trebuie să fie de dreapta, dar s-a dovedit de stânga - Hotnews Mobile
1 € 4,7550 1 USD 4,2719joi 17 oct 2019

Joker, filmul care trebuie să fie de dreapta, dar s-a dovedit de stânga

de Răzvan Filip Marţi, 8 octombrie 2019, 10:23
- a A+
Imagine
​Joker, un film despre originile celui mai aprig și dezaxat dușman al lui Batman, a stârnit numeroase controverse în cele câteva zile de când a apărut. S-a spus că le-ar da apă la moară celor care-și răzbună inadecvarea și ratarea cu arma-n mână. Că ar valida ideologia ce l-a adus pe Trump la putere. Că ar fi imoral. Eu am mers să-l văd și am descoperit un film imperfect, creat de un tip care s-a trezit cam târziu să facă pe artistul vizionar, dar care la final a reușit să-mi smulgă un "vreau să-l văd din nou, acum!". Ceea ce-i mare lucru.



Am copilărit cu Batman și Joker. Cel dintâi a fost dintotdeauna supereroul meu preferat, de când priveam aproape hipnotizat la Batman-urile lui Tim Burton, iar cel din urmă îmi provoca vise nu tocmai plăcute la vârste fragede, când, spre rușinea mea, încă făceam în pat. Doi factori au contribuit la apariția acestor coșmaruri: interpretarea lui Jack Nicholson din Batman (1989) și clovnul din IT , ăla vechi. Sau "filmul cu clovnul", cum îi zicea tata atunci.

Odată cu trecerea anilor, teama de clovni s-a dus, așa cum e și firesc pentru un mascul feroce ca mine. În schimb, fascinația pentru personajul Joker a rămas. L-am reîntâlnit la 16 ani, odată cu apariția lui The Dark Knight, unde dușmanul de moarte al lui Batman este interpretat de răposatul Heath Ledger. Rolul a făcut istorie, actorul a primit un Oscar post-mortem pentru el, iar pentru mine a fost fix ce trebuia în perioada aceea de adolescență tulbure: un personaj enigmatic, nihilist, al cărui unic scop în lume este de a semăna haos și suferință.

Genul de om care l-ar face pe Jordan Peterson să scrie o carte cu reguli de trăit viața, iar pe varianta mea pubertină să exclame "wow, ce tare, trăim într-o societate, iar societatea e cam ipocrită!".

După încercarea eșuată a lui Jared Leto de a resuscita personajul, în Suicide Squad, unde clovnul anarhist se transformase în trapper edgy cu tatuaje pe față, fanii au zis "gata, opriți-vă, nu mai batjocoriți memoria lui Heath Ledger!". Doar câțiva ani mai târziu, când a fost anunțat un film de sine-stătător despre Joker, puțini au fost cei care și-au spus "a, da, ce idee bună, hai, încă o fisă!".

Spiritele s-au mai liniștit când a fost anunțat actorul ce urma să-l interpreteze din nou pe Joker: Joaquin Phoenix, un favorit al criticilor și al cinefililor, despre care mulți ne-am întrebat de ce n-a luat niciun Oscar până acum. Aceleași spirite s-au reîncins când s-a aflat regizorul: Todd Phillips. În caz că numele nu-ți spune nimic, e creatorul seriei The Hangover. O trilogie de succes, cu încasări uriașe și iubită cu intensitate de unii, dar pe care n-ai băga-o în categoria filmelor de autor. Nici măcar a autorilor mainstream, umflați cu pompa hype-ului, precum e Christopher Nolan, regizorul The Dark Knight.

Apoi au apărut trailerele, iar reacția multora a fost "hmm, chestia asta chiar arată a FILM, hai că poate n-o să iasă chiar atât de rău".

Acțiune și reacțiune. Atenție, urmează spoilere!






În final, a apărut. Mai întâi pe la festivaluri, unde a primit o recepție surprinzător de călduroasă, câștigând premiile pentru cel mai bun film, cel mai bun soundtrack și cel mai bun regizor la Veneția .

Veneția e un nume la fel de mare ca Berlin și Cannes în lumea festivalurilor europene de film, unde se pune mare preț pe artă cu "A", deci reuşita spune ceva. Ulterior, odată cu apropierea lansării oficiale, au răsărit și cronicile/opiniile presei mainstream d-afară. Controversă! Joker le va da apa la moară incelilor alienați ce-și caută răzbunarea prin școli, biserici, mall-uri sau moschei cu arma-n mână!

Fac o mică pauză pentru a explica, pe românește, ce-i ăla un incel: virgin misogin care și-a croit o întreagă ideologie a urii pornind de la celibatul involuntar la care, chipurile, ar fi fost condamnat de societate. Revin.

Alte voci au spus că Joker ar fi o validare insidioasă a resentimentului rasist ce a dus la apariția Fenomenului Trump. Sau că Phillips ar exploata cinic teme sensibile, doar de dragul banilor. După ce am văzut filmul, pot spune că fiecare dintre aceste critici are un sâmbure de adevăr. Dar și că s-a mers puțin prea mult pe câmpii cu isteria.

Da, personajul lui Joaquin Phoenix e unul resentimentar și ar putea deveni chip cioplit pentru diverși tulburați mintal din lumea reală. Dar fix același lucru se poate spune și despre Jokerul lui Heath Ledger. Problema e, ar spune unii, că nebunia lui Joker e prea contextualizată în filmul de acum. Că există riscul de a stârni prea multă înțelegere printre privitorii mai slabi de înger și cu înclinație către răzbunări oarbe pentru traumele la care au fost supuși în diferite etape ale vieții:

"Wow, tipul ăsta a încasat o viață întreagă și iată-l cum răbufnește acum ca un boss, e fix ca mine, mă identific foarte mult cu suferințele lui, poate ar trebui să fac la fel!".

Sunt absolut convins că filmul a fost văzut și cu acești ochi în lumea asta largă, de cel puțin o persoană. Totodată, intuiesc că, pentru cei mai mulți, personajul va stârni inițial o milă similară cu cea pe care o simți când se apropie un cerșetor alcoolic de tine: îți pare rău de el, te gândești câteva clipe la cum o fi ajuns în situația aia și ce lume nedreaptă e aceea în care cineva poate sfârși așa, eventual îi dai și niște bani, cât s-aibă de o pâine, apoi treci mai departe și-ți vezi de viață. Nu-l iei acasă, nu-ți faci reper moral din el, nu-i cauți scuze dacă-l vezi că se apucă de nenorociri, nu-i permiți să-și facă scut din traumele trecutului.

Dar cine e Joker?





Numele de pe buletin este Arthur Fleck. La 30-40 de ani, încă locuieşte cu mama, într-un bloc vai steaua lui, dintr-un soi de Ferentari al Gothamului. Arthur Fleck suferă de o afecțiune psihică fără nume ce-l face să râdă incontrolabil în situații limită, să halucineze, să fie complet deconectat de la tot ce-i real și uman, afundat într-o depresie şi anxietate fără sfârşit. Ia vreo şapte tipuri de pastile, merge la o psiholoagă plătită prost, de stat, dar fără a vedea efecte concrete ale tratamentului: capul îi este bântuit încontinuu de "gânduri negative".

Lucrează pentru o agenție de clovni, alături de alți ratați asemenea lui, deşi se visează comediant. Doar se visează, pentru că habar nu are ce e şi ce nu e amuzant, dovadă că trebuie să noteze mecanic, pe carnețel, la ce râde lumea prin cluburile de stand-up. Comedia pare portița prin care vrea să scape de existența chinuitoare pe care o duce. Vrea validare și atenție, lucruri de care nu prea pare să fi avut parte în cursul vieții.

Mai târziu, când are loc celebra răbufnire și cocârjatul, timidul, anxiosul, delirantul, anesteziatul Arthur Fleck se transformă în Joker criminalul, psihopatul, ciuma fardată - metamorfoza personajului te înspăimântă, cel mult te fascinează, precum un documentar despre Ted Bundy. Nu te inspiră să faci ca el, pentru că nu-i underdog-ul transformat în erou sub presiunea nedreptăților.

Joker rămâne un personaj negativ chiar și-n acest univers DC paralel, oricât de uman și demn de compasiune ar părea până la un punct. Despre primele sale victime ai putea spune că au meritat-o: trei flăcăi la costum, gulere albe, angajați ai Wayne Enterprises, hărțuiesc o tipă în metrou. Ca de fiecare dată când e supus stresului, Fleck izbucnește într-un râs isteric, incontrolabil. Băieții își reorientează bullying-ul și pumnii către el. Fleck îi împușcă: pe primii doi în autoapărare, ca-n visele umede ale republicanilor americani, pe ultimul cu sânge rece, în timp ce încerca să fugă.

Aici se produce declicul, ăsta-i punctul în care Arthur Fleck devine Joker. După o viață întreagă în care n-a știut cine e și dacă e, își găsește rostul, identitatea. Prinde curaj. Atât în lumea reală, cât și-n universul său interior, unde-și imaginează că face tot soiul de lucruri. Transformarea în Jokerul pe care-l știi dintr-atâtea filme, desene animate și benzi desenate continuă prin doar trei alte crime, una mai oribilă și imorală decât alta, cea din urmă fiind cea mai spectaculoasă - dacă până acolo filmul a fost inspirat din greu de Taxi Driver și The King of Comedy (Scorsese a și fost atașat proiectului, până la un punct), scena de final mi-a adus aminte de tiradele lui Howard Beale din Network.

Legătura lui Joker cu trumpismul





Mulți comentatori și păreriști au insistat să plaseze filmul pe axa ideologică. O voi face și eu. Pentru început, observația că Joker ar fi un personaj resentimentar, deci automat trumpist, e superficială. Nu doar votanții lui Trump au fost mânați de resentiment de-a lungul veacurilor. De altfel, filmul abordează teme pe care de regulă le găsești sub umbrela generoasă a stângii: clasismul, subfinanțarea sistemului medical, sistem public ce dă rateuri după rateuri din cauza corupției și a căpușelor private ce-l parazitează.

Îmi vine greu să numesc "trumpist" un film în care tatăl lui Batman - portretizat în alte iterații drept un filantrop fără pată - este prezentat aici ca un "porc fascist", insensibil la nevoile și suferințele poporului, dar suficient de megaloman încât să creadă că el și doar el poate rezolva toate problemele Gothamului. Mie-mi amintește puțin de Trump și a sa înțelepciune nemărginită .

Apoi, revoltele stârnite de primele sale crime aduc mai degrabă a mișcări precum Occupy Wall Street decât a marșuri neo-naziste prin Charlottesville . Sunt oameni sătui de sărăcie și autorități indiferente, nu alt-righteri supărați că vor fi înlocuiți de mexicani, evrei sau musulmani. Gestul final, în care Joker îl execută pe cel ce-l batjocorise în fața a milioane de oameni, poate fi interpretat de asemenea drept un mare "FUCK YOU" la adresa celor care-și construiesc o întreagă carieră politică sau umoristică umilindu-i pe alții.

Sună cunoscut ?

Nu știu cât de mult crede Todd Philips în mesajul evident de stânga al filmului. Mi se pare foarte probabil scenariul în care a ales, în mod cinic, niște teme la modă, arzătoare, pentru a le demonstra detractorilor că iată, poate face și el cinema de autor, cu MESAJ, premiat în Europa. Că nu-i doar un impostor ce a făcut carieră cu umor de tip "ooo, dar să vezi ce chestii nebune li s-au întâmplat acestor băieți, s-au îmbătat în Las Vegas și s-a lăsat cu mare bagabonțeală!".

Chestia e că, oricât de cinic ar fi fost calculul ce a dat naștere acestui film, omului i-a cam ieșit. În mare parte datorită lui Phoenix, care efectiv a dat totul pentru rol, dar nici regia și nici cinematografia nu-s de lepădat. Filmul arată și sună excelent, de parcă ar fi ieșit din mâinile altui om. Scenariul scârțâie pe alocuri și uneori îți vine să strigi "bun, am înțeles, omu-i bătut de soartă, hai să înaintăm nițel".

Și apoi filmul înaintează, ba chiar te surprinde plăcut și uiți cele câteva clipe în care păruse c-o lungește aiurea și o ia pe ulei cu dezvăluiri telenovelistice. Și se încheie perfect, într-o explozie de violență verbală și fizică ce durează doar câteva minute, dar care-i mai de efect decât toate orele de cafteală gălăgioasă pe care le-am văzut în ultimii șase ani, cât s-a scremut DC să creeze un univers cinematic la fel de credibil ca Marvel.

.


14214 afisari


esti de ras frate...
minos [utilizator], Marţi, 8 octombrie 2019, 15:37
+14/38
...cica milioane de imigranti care vin sa distruga natiunea. Pai aia vin pentru American Dream, ei vor sa fie americani, ca unii dintre ei nu reusesc, asta este o alta problema.. Si mai vin pentru a castiga o paine de care nu au parte in tarile lor de origine? Pai ce sunt tampiti sa distruga America pe care o idealizeaza si sa faca din aceasta tara una exact ca cea din care au fugit? Ce logica de fier ai! America nu este doar a albilor, ci a tuturor celor care isi doresc o viata libera, prosperitate si toleranta. Trump promoveaza exact contrariul si de fapt el este principalul distrugator al natiunii americane.
Filmul nu are treaba cu politica
banel [utilizator], Marţi, 8 octombrie 2019, 12:17
+13/21
Doar niste minti bolnave il pot asocia cu un curent politic, fie el de stanga sau de dreapta. Iar societatea actuala e din ce in ce mai bolnava, lumea incapabila sa gandeasca si plina de ura se pozitioneaza la extreme si tot ce vede asociaza cu un curent sau altul.
inca 24 de comentarii comenteaza
Cookie Settings