Oameni și animale în oraș. De ce câinele meu nu e prea încântat de parcurile Bucureștiului - Hotnews Mobile
1 € 4,7550 1 USD 4,2719joi 17 oct 2019
Articol susținut de One United Properties

Oameni și animale în oraș. De ce câinele meu nu e prea încântat de parcurile Bucureștiului

de Ioana Epure Miercuri, 2 octombrie 2019, 16:45
- a A+
Imagine
​Parcurile din Capitală sunt printre cele mai neprietenoase din Europa pentru animalele de companie.



În viața oricărui stăpân de câine vine inevitabil un moment în care, după terminarea carantinei din primele trei luni de viață ale animalului, trebuie să-l scoată afară. Începe astfel un ritual care se va repeta pe tot parcursul vieții tovarășului blănos. Și asta indiferent că toarnă cu găleata, că e viscol sau că ai prefera să mai dormi jumătate de oră decât să bați zombificat străzile din jurul blocului, în timp ce câinele tău își marchează cu entuziasm teritoriul.

Și tot în viața oricărui stăpân de câine vine inevitabil un moment în care constată că Bucureștiul este unul dintre cele mai neprietenoase orașe din Europa pentru animalele de companie.

Oricum Capitala României este un oraș neprietenos chiar și cu propriii săi locuitori - dincolo de trafic, poluare și dezvoltare urbană haotică, doar 7,5% din suprafaţa orașului este acoperită de spaţii verzi. Avem aproape zece metri pătrați de spaţiu verde pe cap de locuitor - mai puțin de jumătate din media europeană , care este de 26 de metri pătrați pe cap de locuitor, în timp ce OMS recomandă cel puțin 50.

În parcurile Bucureștiului, puține, aglomerate și, în multe cazuri, neîngrijite, trebuie să se înghesuie nu doar cele aproape două milioane de locuitori ai orașului, cât și câinii lor. Dat fiind că primul recensământ al animalelor de companie a fost anunțat abia în iulie anul acesta, nici măcar nu știm câți sunt - dar un studiu din 2015 estimează că jumătate dintre românii din mediul urban dețin animale de companie și că peste jumătate din aceste animale de companie ar fi câini.

Parcurile din București, în teorie și în practică



În fiecare zi, așadar, aproximativ un bucureștean din patru trebuie să-și acceseze cei zece metri pătrați de verdeață împreună cu câinele lui, pentru a-i oferi acestuia un spațiu pentru plimbare și pentru nevoile fiziologice. Strict matematic, treaba asta nu sună prea bine. Iar pe teren situația este complicată de inabilitatea autorităților locale - și de dezinteresul lor - de a le oferi atât cetățenilor, cât și animalelor posibilitatea de a face câțiva pași și pe iarbă, nu doar pe asfalt, printre bordurile triple care flanchează bulevardele gălăgioase și poluate ale orașului, sau pe străduțele ale căror trotuare sunt aproape mereu ocupate de mașini.

În câteva parcuri din București, în special în sectorul 6, accesul cu câinii este complet interzis.

Un exemplu este chiar Moghioroș, parcul unde se strâng cei mai mulți dintre locuitorii din Drumul Taberei, și unde la intrare tronează un semn mare de interzis. În cel mai rău caz, dacă totuși intri cu câinele, vei fi avertizat să nu-l lași să calce pe iarbă. În Moghioroș există un singur țarc pentru câini - cu intrare separată. Țarcul e mic, murdar și - cel mai neplăcut - are pe jos un pietriș mare prin care abia poți păși tu, încălțat, și care vara se încinge ca bolovanii dintr-o saună, mai ales că țarcul nu are niciun pic de umbră.

Ceva mai aproape de centru, în Grădina Icoanei există două țarcuri meschine și înghesuite pentru câini - ambele au pe jos un amestec de nisip și pământ care la prima ploaie se transformă într-un noroi pe care abia îl mai cureți de pe pantofi. De țarcurile din Cișmigiu nici nu vrei să te apropii, pentru că le simți mirosul încă de la intrarea în parc.





Câinele Asimov în parcul Grădina Icoanei

Cu excepția țarcurilor din Herăstrău și Tineretului - și nici acolo mereu - niciunul din ele nu are punguțe în suporturile dedicate (dar montate acolo, să nu zici că Primăria n-a avut bune intenții), iar în multe dintre ele nici măcar tomberoane nu sunt.

Pe grupurile de discuții ale proprietarilor de câini, problema țarcurilor și a spațiilor unde poți merge cu câinele este etern dezbătută și pe bună dreptate: de la an la an apar noi interdicții - de la interdicția de a mai intra cu câinele pe plajă, până interdicția de a mai intra cu animalul în spațiile verzi dintre blocuri, care de multe ori sunt lăsate în paragină - dar nimic nu produce furia locuitorilor din blocurile din jur mai mult decât imaginea unui câine care se plimbă printre bălării.

Pe unul din aceste grupuri de discuții, Anca, un proprietar de câine de talie mare, povestește:

"Noi mergem în Parcul Tineretului, e lângă noi. Sunt doar trei țarcuri, și dacă în fiecare e un câine mai agresiv, nu putem intra. E murdar pe iarbă, resturi de mâncare de la oameni, acum e plin de otravă de șoareci, parcul e destul de neîngrijit. În țarcuri nu toți stăpânii strâng, pentru simplul motiv că dacă stăpânul e cu ochii în telefon și pierde "momentul", aia e… Un plus e și că există coșuri/saci de gunoi în țarcuri, dar într-unul dintre ele nu există nicio bancă."





Un țarc de câini în Cișmigiu

Alexandra adaugă: "Parc frecventat: IOR. De schimbat: aș vrea să facă upgrade la standul cu pungulițe, să fie în toate parcurile, nu doar în Herăstrău. Oamenii ar trebui (...) să mai și strângă în țarc după câini. Într-un parc mare să fie țarcuri suficiente și eventual o cișmea langă ele. Și, frate, nu pământ în țarcuri, să fie iarbă sau nu știu, dar să vii acasă cât de cât curat, măcar tu ca om...."

Iar Evelyn pune direct degetul pe rana care îi doare pe mulți proprietari de câini din oraș: "Toate parcurile din București sunt întinse pe hectare de pământ. (...) Și, totuși, pe aceste întinderi din parc, mari, se găsesc câte două-trei țarcuri de 20-30 de mp. Puțin pentru nevoile de alergat ale unui câine. Și sunt mulți câini. Mă uit la Tineretului. Ce parc mare și ce țarcuri mici! Și băgate în dos, ca nu cumva ochii celor sensibili să vadă câini în apropiere de ei. Cât privește curățenia din țarcuri, unii uită că un țarc nu e toaletă și își duc câinii acolo fix pentru pipi și caca. Și de multe ori uită să strângă. Nu, un câine se duce în țarc pentru joacă și socializare".


Asimov pe Insula Câinilor, din IOR

Sigur că există și locuri mai civilizate. Insula Câinilor din IOR, spre exemplu, e un loc decent, mare, verde, în care câinii au spațiu să alerge - atunci când locuitorii orașului nu se decid să facă plajă fix în spațiul special dedicat câinilor, și apoi se declară deranjați de faptul că patrupedele le aruncă nisip pe prosop, "rați ai drecu cu javrele voastre cu tot!"

Țarcurile pentru câini, premii de consolare



În general, relația dintre autoritățile locale și proprietarii de câini nu este, cu siguranță, una de colaborare. Țarcurile de câini din parcurile bucureștene au aerul unor premii de consolare, al unor spații de umplutură, menite să închidă gura bucureșteanului care se plânge că n-are unde să-și alerge câinele și proiectate de niște oameni care n-au interacționat în viața lor cu câini.

Altfel nu ai cum să-ți explici spațiile minuscule, cu pietriș mare pe jos sau cu nisip, fără un colț de umbră, cu bănci care se mai țin într-o șipcă - și așa-numitele obstacole, care par o idee bună în teorie, dar în practică sunt mai degrabă periculoase pentru câini decât utile, după cum explică Eddie Toth, instructor canin:

"Obstacolele din țarcurile pentru câini sunt cu două tăișuri. Ca să urci câinele pe obstacole, trebuie ca cineva să te învețe înainte să le folosești. Stăpânii care își forțează câinii să urce pe obstacole, fără a avea cunoștințe de dresaj, fac mai mult rău decât bine: un câine care cade de pe un obstacol, va rămâne cu sechele și în viitor o să îi fie frică de înălțime. N-o să mai urce, de exemplu, niște trepte, de frică să nu pice de pe ele, deși n-a picat niciodată de pe trepte, a picat acolo în țarc de pe nu știu ce obstacol.

Obstacolele profesionale sunt reglabile, câinele nu începe niciodată de la punctul maxim al obstacolului, ele se ridică treptat. La obstacolele din țarc lipsește această parte importantă care ajută la procesul de învățare. În plus, orice obstacol pe care îl abordezi cu patrupedul tău trebuie să-i ofere siguranță. Obstacolele profesionale din sporturile canine sunt astfel concepute încât să nu rănească animalul. Barele sunt de plastic sau de lemn, și dacă le atinge câinele ele trebuie să pice cu mare ușurință, astfel încât câinele să nu rămână suspendat pe ele, să nu se lovească la picioare dacă vin în viteză. Obstacolele din țarcuri nu sunt concepute să-ți protejeze câinele și proprietarii ar trebui să știe chestia asta, că există riscul de a-și accidenta câinele."


Parcul Cișmigiu

Oamenii, legile și bunul simț



Dincolo de problema amenajării țarcurilor și a parcurilor, în balanță trebuie însă pusă și problema bunului simț al proprietarilor și faptul că respectarea regulilor e uneori opțională pentru mulți dintre ei. Pentru că ideea de a-și plimba câinele în lesă, cu excepția spațiilor special amenajate, așa cum e legal, este uneori prost interpretată ca o limitare a libertății de mișcare a patrupedului lor, fără a lua însă în calcul faptul că, uneori, libertatea lor s-au putea să încalce libertatea altora.

Un câine mare fără lesă poate să atace un câine mic în lesă, și de multe ori asta chiar se întâmplă, la fel cum un câine liber poate speria un copil, chiar dacă intențiile lui sunt numai de a se juca. Iar argumentul conform căruia a strânge după câinele tău e o bătaie de joc, pentru că de-aia plătești impozite și există firme de curățenie care ar trebui să se ocupe de chestia asta este extrem de popular printre unii proprietari de câini.

Pe undeva, așadar, reactivitatea locuitorilor Bucureștiului față de proprietarii de câini nu e complet nejustificată. Însă asta nu schimbă cu nimic faptul că dacă toți câinii din București ar încerca să intre în același timp în țarcuri, n-ar încăpea nici cinci la sută. Și că autoritățile au aceeași responsabilitate în fața tuturor proprietarilor, indiferent că aceștia respectă regulile sau nu. Pentru încălcarea regulilor există amenzi.

Omul, câinele și libertatea



Am urcat o singură dată în până acum pe Arthur’s Seat, bătrânul vulcan pensionat din mijlocul orașului Edinburgh, de pe vârful căruia vezi, de jur-împrejur tot orașul. Are doar 250 de metri altitudine, dar urcușul nu e ușor, și pe tot parcursul plimbării am avut ocazia să ne cunoaștem între noi: doi români, un grup de elevi de clasa a șasea, cinci pensionari, un cocker, un setter și doi golden retrieveri. Animalele alergau libere printre copiii care alergau liberi printre stăpânii care alergau liberi, cu punguțele atârnate muncitorește pe lese. Și nimeni nu se supăra.

Acest articol face parte dintr-o serie în care vom prezenta lucruri interesante, cu bune și rele, despre parcurile din România: parcuri frumoase, parcuri lăsate în paragină de autorități sau, dimpotrivă, renovate mai bine sau mai prost, povești amuzante despre parcuri, relația dintre oameni și parcurile copilăriei lor, poveștile de dragoste care s-au născut aici și multe altele.


6213 afisari


...
tirolez [utilizator], Miercuri, 2 octombrie 2019, 20:04
+10/18
Nici mie nu-mi place ca aleea din fata blocului e plina de excremente de caine. Si alte trotuare.
Pe strada
Alexa.99. [utilizator], Joi, 3 octombrie 2019, 13:06
+8/10
unde locuiesc, cam din 2 in 2 metri e cate un caca de catel. Miroase oribil. Ma bucur ca vine frigul si se va mai estompa mirosul ala infect.
N-am cuvinte sa spun ce mult empatizez cu suferinta posesorilor de caini. Plang cu 10 randuri de lacrimi.
inca 23 de comentarii comenteaza
Cookie Settings