Angelina Jolie va avea o emisiune pentru copii la BBC și scrie o carte despre drepturile celor mici - Hotnews Mobile
1 € 4,7808 1 USD 4,3144joi 21 nov 2019

Angelina Jolie va avea o emisiune pentru copii la BBC și scrie o carte despre drepturile celor mici

de Redactia Duminică, 15 septembrie 2019, 14:04
- a A+
Imagine
Actriţa americană Angelina Jolie spune că realizează pentru televiziunea BBC un program dedicat copiilor și că scrie și o carte despre drepturile celor mici, în colaborare cu organizația Amnesty International, potrivit Mediafax.



Actrița în vârstă de 44 de ani, emisar special al Înaltului Comisariat pentru Refugiați al ONU, consideră că viitoarea generație trebuie să fie pregătită pentru a gestiona probleme globale și că nu vrea să îi educe doar pe cei șase copii ai ei.

Într-un interviu pentru ediția britanică a revistei Hello!, Jolie a declarat: "Bunătatea - față de ei și de ceilalți. Este important să fii modest, să îți cunoști libertățile și lucrurile cu care ai fost binecuvântat și să îi ajuți pe ceilalți. Și mereu să îți știi locul, toți suntem oameni și supuși greșelii. Suntem mici fragmente dintr-o lume mai mare".

În ceea ce priveşte colaborarea cu BBC, aceasta a spus că este vorba despre o emisiune pentru copii. "Contăm pe ei, deci trebuie să le oferim informaţiile corecte şi sprijin", a spus starul.

În iunie, actrița americană Angelina Jolie a devenit şi editor colaborator al publicației Time, urmând să scrie lunar articole care vor aborda teme precum "strămutarea, conflictele și drepturile omului".

Angelina Jolie, mamă a șase copii, dintre care trei adoptați, a fost numită ambasador al bunăvoinţei pentru Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi în 2001. În aprilie 2012, UNHCR a luat decizia de a-i acorda Angelinei Jolie titlul de emisar special, întrucât actriţa americană a dovedit, în cei 11 ani de când devenise ambasadoare a bunăvoinţei pentru organizație, un angajament excepţional faţă de cauza persoanelor refugiate.

Angelina Jolie a donat în ultimii ani mai multe milioane de dolari programelor iniţiate de ONU pentru ajutorarea persoanelor refugiate din lumea întreagă.


323 de afisari


Niciun comentariu
comenteaza
Cookie Settings