Mario Iorgulescu consumase atât alcool, cât și cocaină înainte de a provoca accidentul rutier în care a murit un tânăr - Hotnews Mobile
1 € 4,7491 1 USD 4,3248luni 23 sep 2019

Mario Iorgulescu consumase atât alcool, cât și cocaină înainte de a provoca accidentul rutier în care a murit un tânăr

de Redactia Joi, 12 septembrie 2019, 12:10
- a A+
Imagine
Medicii legiști confirmă că Mario Iorgulescu, fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, era sub influența drogurilor în momentul în care a provocat accidentul în care un tânăr și-a pierdut viața, potrivit Digi 24. De asemenea, Mario Iorgulescu era băut.
Potrivit medicilor legişti, Mario Iorgulescu consumase alcool şi cocaină atunci când s-a urcat la volan. Acestea sunt informaţii preliminare, raportul legiştilor nefiind încă finalizat, potrivit Digi24.



Libertatea a scris, citând surse judiciare, că, potrivit celor două probe recoltate după accident, Mario Iorgulescu avea 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Fiul șefului Ligii Profesioniste de Fotbal a provocat duminică un accident în urma căruia un tânăr de 24 de ani și-a pierdut viața. Aflat la volanul unui autoturism Aston Martin, el a a pierdut controlul volanului pe Șoseaua Chitilei dinspre Centura Capitalei către Pod Constanța, a intrat pe contrasens și a lovit un alt autovehicul condus de tânărul de 24 ani, care a murit pe loc.

Marți, un reprezentant al Spitalului Elias a declarat pentru Mediafax că starea lui Mario Iorgulescu s-a agravat, medicii intensificând măsurile de suport a funcțiilor vitale. Medicii au precizat că "întregul complex lezionar continuă să prezinte un potențial evolutiv foarte grav, inclusiv cu risc vital".

În 2016, Mario Iorgulescu a fost arestat preventiv 30 de zile, după ce a fost acuzat că, împreună cu câţiva cunoscuţi, ar fi torturat un bărbat pentru ca acesta să-și retragă plângerea depusă în cadrul unui dosar penal. Cazul a fost trimis în judecată, dar magistrații Judecătoriei Sector 3 București au decis să-l achite pe fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF).



16121 de afisari


consecinte
Soljenitin [utilizator], Joi, 12 septembrie 2019, 12:19
+25/25
"...magistrații Judecătoriei Sector 3 București au decis să-l achite pe fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF)."

Eh, acei magistrati ai judecacatoriei sector 3 poarta o vina morala in acest accident.

Daca nu achitau atunci beizadeaua, poate ca acum nu se mai intampla tragedia asta.
...
Kvothe [utilizator], Joi, 12 septembrie 2019, 12:48
+25/25
oare pe cand vom schimba incadrarea din "ucidere din culpa" in "crima cu premeditare" in cazul celor care se urca de buna voie bauti/drogati la volan si omoara oameni ?
inca 40 de comentarii comenteaza
Cookie Settings