webPR Trilurile Dianei și degetele lui Xavier sub cupola Ateneului Român - Hotnews Mobile
1 € 4,7491 1 USD 4,3248luni 23 sep 2019

webPR Trilurile Dianei și degetele lui Xavier sub cupola Ateneului Român

Luni, 2 septembrie 2019, 16:10
- a A+
Imagine
​​În seria Recitaluri și concerte camerale, Festivalul Internațional George Enescu - ediția 2019 ne-a propus ca deschidere a acestei serii de concerte de la Ateneul Român un duet îndelung așteptat la București, iar ovațiile de la final cu care publicul și-a răsplătit artiștii au făcut posibil și un al patrulea bis.



Cu un program gândit în două părți (de fapt au fost trei, dacă ne gândim la cele patru bisuri), Diana Damrau și Xavier de Maistre au cucerit publicul încă de la primele acorduri. Un public eterogen, în sală întâlnindu-se melomani, buni cunoscători ai genului liric, cu destul de mulți curioși sau doar amatori, dornici să audă vocea unei soprane de coloratură și, de ce nu, sunetul harpei. E unul din marile merite ale Festivalului Internațional George Enescu această întâlnire dintre cele două catergorii de public, deschiderea către cei mai puțini obișnuiți cu muzica cultă fiind facilitată de alcătuirea unui progam "prietenos", care să provoace cunoașterea și să-i facă să revină în sălile de concerte.

Duetul voce - harpă este mai puțin cultivat în România, poate și pentru că harpa este un instrument refugiat în sălile de concerte de la Ateneul Român sau, cel mult, Sala Radio. Bănuiesc că dacă ar fi provocat publicul meloman să numească un harpist român, cu greu s-ar găsi două răspunsuri concrete. Dincolo de această stare de fapt, pentru mine Xavier de Maistre a fost revelația serii. M-am trezit gândindu-mă în prima parte a concertului la cum arată oare degetele lui de Maistre, pentru că știu cum arată degetele unui violonist, de exemplu. Instrumentele cu corzi ciupite, cum este harpa, cer din partea solistului multă finețe, dar și foarte multă tehnică. Iar jocul harpistului cu corzile a fost măiestrit de la prima notă și până la ultima. A fost o delectare a ochiului să-l vezi cum își îmbrățișează instrumentul și cum îl face să sune sub cupola unui Ateneu plin de oameni vrăjiți de sunetele venite parcă dintr-o altă lume. Hieratic pe fond, dramatic uneori, sunetul harpei poate deveni și expresie a spiritului ludic, nu degeaba era prezentă în saloanele de la marile curți regale ale Europei. Iar Xavier de Maistre e deplin conștient de cum poate transforma o harpă starea unui auditoriu eclectic, făcându-l, într-un final, să vibreze la unison.

Cu o ținută impecabilă, rezervat în gesturi, dar cu o exuberanță lăsată la vedere în partea ultimă a serii, Xavier de Maistre a fost într-o deplină armonie cu Diana Damrau, cea care a fermecat publicul încă de la intrarea în scenă. Diana Damrau este o soprană de coloratură care și-a cucerit locul în galeria marilor voci ale lumii. Stăpână pe propria-i voce, a știut să se facă plăcută publicului, cochetând cu acesta între piesele muzicale, dar a impresionat mai ales prin felul cum a reușit să conducă publicul într-o poveste muzicală cum rar ți-e dat să auzi într-o viață de meloman. Cu peste 20 de ani de carieră internațională, cu roluri în Lucia di Lammermoor (La Scala, Bavarian State Opera, Metropolitan Opera, Royal Opera House), Manon (Vienna State Opera, Metropolitan Opera) sau La Traviata (La Scala, Metropolitan Opera, Royal Opera House, Opéra national de Paris și Bavarian State Opera), ca să dau doar câteva exemple, Diana Damrau a readus în atenția publicului român liedul, un gen muzical mai puțin căutat în ultimul timp la noi.

La o soprană de coloratură calitățile vocale se ascund între miile de nuanțe cu care reușește să îmbrace o partitură muzicală, de aceea vocea unei astfel de soliste este unică, incofundabilă. Ce îi este specific Dianei Damrau este ușurința cu care face trecerea de la ludic la profund, sobru, de altfel și maniera de realizare a programului serii asta a urmărit să evidențieze. Dacă în prima parte a serii s-au putut auzi "Suleika" (de Mendelssohn) sau "Le Rossignol" (de Liszt), în a doua parte vocea a început treptat să crească în forță și să atingă profunzimi care au electrizat publicul la propriu. În momentul când s-au auzit cântecele lui Poulenc - La courte paille FP 178; Șapte cântece pe versuri de Maurice Carême (Le sommeil, Quelle aventure!, La reine de cœur, Ba, Be, Bi , Bo, Bu, Les anges musiciens, Le carafon, Lune d’Avril) – sala a fost acolo, pe scenă, intrând în starea de copilărie și de joacă. Dialogul dintre ea și Xavier de Maistre l-a făcut posibil și pe cel al ei cu publicul. O conexiune care s-a stabilit de la primii pași făcuți pe scenă și până la ultima notă a celui de-al patrulea bis. Să nu uit, inteligent alese bucățile muzicale pentru finalul concertului - "Nichts" și "Wiegenlied" de Richard Strauss: și "Villanelle" de Eva dell Aqua.

Un concert cu un program foarte bine pus la punct, care a excelat la nivelul comunicării, al dialogului viu cu sala. Cei care am fost în sală vom păstra mult timp în memoria afectivă zâmbetul nestăvilit al Dianei Damrau de la finalul concertului și exuberanța lăsată la vedere a lui Xavier de Maistre.

Text de Nona Rapotan


1242 de afisari


De la distanta ....
KTerinca [utilizator], Luni, 2 septembrie 2019, 17:24
+1/1
.... am crezut ca e Veorica Vasilica in costum de Batman albastru !
Batman ! Batman !
comenteaza
Cookie Settings